Leasingul în Viziunea Normalizatoare Internațională

Leasingul în viziunea normalizatoare internationala – IAS 17

Continua lupta dintre contabilitatea franceza – continentala si cea anglo-saxona – insulara se regaseste si în confruntarea dintre problema economica cu cea juridica în cazul contractelor de leasing .

Contabilitatea franceza partizana a formei juridice nu permite înscrierea bunului care face obiectul contractului de leasing în bilantul locatarului, privind activul ca pe un gaj comun al creditorilor si, deoarece firma care închiriaza nu este proprietara, bunul nu se înscrie ca post bilantier de activ.

În acest caz, juridicul primeaza; în contradictie, luând în considerare dreptul de utilizare a bunului, contabilitatea anglo-saxona impune chiar înregistrarea bunului în activ.

Acest fapt reprezinta materializarea în practica a principiului primordialitatii realitatii economice în fata aparentei juridice.

Normalizarea internationala se încadreaza în aceleasi coordonate prin IAS 17 si are ca idee generatoare initiala – prioritatea fondului asupra formei.

Normalizarea internationala cunoaste o schimbare prin modificarea normei initiale IAS 17 “Contabilizarea contractelor de locatie” (Accounting for Leases) care a aparut pe 1 ianuarie 1984 si a fost aprobata de Consiliul IASC în anul 1994 cu o norma revizuita, iar rezultatul acesteia se aplica situatiilor financiare începând cu 1 ianuarie 1999.

În primul rând, modificarea din 1998 a avut în vedere, plecând de la definitia contractului de leasing, aspectul termenului de “chirie” care ar fi însemnat o încadrare a leasingului în sfera unei simple închirieri, cu termenul de “o plata sau o serie de plati”. Locatarul trebuie sa onoreze o plata si nu o chirie pentru ca dupa cum se va mentiona ulterior în norma generalitatea acestei categorii permite si luarea în consideratie a dobânzii.

Contractul de leasing devine un acord prin care locatorul cedeaza locatarului pentru o perioada determinata dreptul de utilizare a unui activ în schimbul unei plati sau a unei serii de plati.

Delimitarea dintre categorii este realizata în functie de cvasitotalitatea riscurilor si avantajelor inerente proprietatii. Leasingul financiar intra clar în categoria exceptiilor de proeminenta a economicului asupra juridicului astfel încât translatarea tuturor riscurilor si beneficiilor înseamna proprietate economica; mai intervine în definitia leasingului financiar si alternativa de la sfârsitul contractului de transfer al proprietatii juridice. Termenul de leasing financiar reprezinta un element de referinta pentru ca în functie de acesta se defineste leasingul financiar ca fiind orice alt tip de contract de locatie cu exceptia celui de locatie- finantare. Pentru a se încadra în categoria unui contract de leasing financiar, contractul respectiv trebuie sa prevada ca proprietatea bunului va fi transferata la sfârsitul perioadei locatarului, pretul de optiune sa fie destul de avantajos astfel încât locatarul sa fie cointeresat sa-si exercite optiunea - adica pretul de optiune mai mic în raport cu valoarea justa a bunului, activele care fac obiectul contractului sa raspunda nemijlocit nevoilor locatarului, fara modificari ulterioare.