Inflația în România

Conceptul de inflaţie

Inflaţia reprezintă o formă de manifestare a unei stări patologice în economie , a unui dezechilibru macroeconomic, general şi de durată, concetiazat printr-un dezacord între cererea şi oferta agregată.

O definiţie a inflaţiei,enunţată de Mugur Isărescu spune că „ Inflaţia este in dezechilibru între aspiraţii şi posibilităţi la nivelul unei societăţi.” Băncii Naţionale a României îi revine obligaţia de a asigura stabilitatea preţurilor şi de atrage mereu atenţia asupra decalajului între aspiraţii şi fundamente teoretice.

Cauzele inflaţiei în România

- Din partea ofertei:

1. Dezechilibrele structurale

Acestea se referă la diferenţa care exista în economie între cererea agregată şi oferta totală.. Piaţa era caracterizată prin supraproducţie pentru unele bunuri (bunuri de investiţie) şi prin lipsa bunurilor de consum. Odată cu dispariţia constrângerilor privind planificarea centralizată, revenirea la echilibru presupunea pe de o parte scăderea producţiei în industriile cu supraofertă iar pe de altă parte creşterea preţurilor pentru bunurile care înregistrau o cerere în exces.

Aceste diferenţe între cererea agregată şi oferta totală se datorează unei alocări greşite a resurselor, ineficienţei utilizării resurselor datorate tehnologieiilor învechite dar şi unui management defectuos.

Tebuie menţionat că declinul producţiei precum şi creşterea inflaţionistă a preţurilor s-a produs în toate ţările ex-comuniste , dar intensitatea cu care s-a manifestat a fost diferită.

2.Şocurile externe

Un fenomen care a avut avut o gravitate mare a fost reprezentat de colapsul comerţului exterior al ţării prin prăbuşirea exporturilor. Declinul a început încă din anul 1989, punctul critic fiind atins în anul 1990 moment în care exporturile au scăzut cu 45% într-un singur an. Pentru a se observa mai bine gravitate afenomenului putem spune că în anul 1991 exportulriel reprezentau doar 37,4% din nivelul înregistrat în 1988. Fenomenul a avut cauze multiple: comerţul exterior era dependent de importuri de materii prime şi exporturi de produse puţin prelucrate, cu o calitate îndoielnică. Exporturile de maşini erau orientate cu precădere către ţările CAER , România având o poziţiie avantajoasă datorită faptului că în general importa materii prime exportând cu precădere bunuri prelucrate, precum şi către unele ţări slab dezvoltate. Acest avantaj a fost oarecum relativ deoarece primele exporturi care s-au prăbuşit au fost cele de produse industriale intra – CAER, ţările membre săturându-se să importe „gunoi” una de la cealată, doar din motive ideolegice.

Un alt şoc a fost reprezentat de cazul Iugoslaviei, cu care România avea itense legături comerciale, iar odată cu dezmembrarea şi războiul civil comerţul a scăzut puternic în această zonă.

În cazul Iugoslaviei se poate aprecia faptul că a fost o împrejurare potrivnică, în celelalte cazuri a fost vorba de structura vulnerabilă a economiei.

3.Constrângerile bugetare slabe

Încă din vremea conducerii planificate centralizat, autorităţile încercau să găsească anumite soluţii pentru funcţionarea în mod eficient a întreprinderilor, acestea fiind în pricipal cenralizarea deciziilor, stabilirea unor normative rigide care descurajau iniţiativa, „rolul” lor fiind mai mult de a descurca decât de a ajuta.

Odată cu prăbuşirea regimului, au dispărut şi aceste norme, iar în această perioadă de timp personalul întreprinderilor şi-a însuşit anumite drepturi: o săptămână de lucru mai redusă cu acelaşă salariu sau chiar cu unul mai mare, consumuri materiale mai mari. Aceste fenomene se datorează şi faptului că nu existau unele legi care să protejeze interaul public, sau dacă existau acestea nu erau aplicate.Un exemplu care ilustrează un caz flagrant este cel al legii falimentuliui. Printr-o omisiune Codul Comercial antebelic nu fusese abrogat, astfel încăt el putea fi aplicat în continuare, iar în confuzia existentă în societatea românească al începutul anilor 1990 această posibilitate a trecut neobservată.

Astfel funcţia întreprinderilor a devenit aceea de a maximiza salariile personalului, profitul nemaiinteresând pe nimeni, astfel ele având mai mult o funcţie de protecţie socială. Efectele au fost unele destul de grave: costul a explodat, calitatea producţiei şi a produselor s-a deteriorat, capacitatea de a vinde a ceea ce fusese produs a scăzut .