Impozitele Directe și Indirecte în România

1. Concepte teoretice

Pentru satisfacerea nevoilor generale ale societăţii este necesară constituirea unor importante fonduri băneşti la dispoziţia autorităţilor publice. Aceste fonduri se formează pe seama unei părţi din produsul intern brut şi sunt utilizate pentru finanţarea nevoilor sociale atât de interes naţional, cât şi local.

1.1. Definirea impozitului

Impozitelor li se pot da mai multe definiţii, în funcţie de punctul de vedere din care sunt abordate. Astfel, se poate spune că impozitul reprezintă “procedeul de repartizare a cheltuielilor bugetare între indivizi, în funcţie de facultăţile lor contributive”. Este o definiţie clasică în care apare scopul principal al impozitului – cel de a asigura resursele necesare acoperirii cheltuielilor publice. O altă definiţie a impozitului ni-l prezintă ca vărsăminte obligatorii, efectuate fără contrapartidă, în favoarea administraţiei publice, de către persoanele fizice şi juridice, pentru veniturile care le obţin sau bunurile pe care le posedă.

Webster’s Encyclopedic Unabridget Dictionary of the English Language defineşte impozitul ca fiind „ o sumă de bani cerută de guvern pentru întreţinerea sa sau pentru anumite facilităţi sau servicii percepută asupra venitului, proprietăţii, vânzării,etc.”.

Oricare ar fi definiţia impozitului, trebuie să se desprindă următoarele elemente principale:

-Elemental de autoritate: oricare ar fi forma impozitului el este întotdeauna perceput ca un act de autoritate, o obligaţie prin constrângere.Plata impozitului nu este benevolă, ci are un character obligatoriu.

-Elemental de transfer: se bazează pe faptul că impozitul este o prelevare de avuţie efectuată asupra patrimoniului contribuabilului, iar veniturile din impozite se depersonalizează şi sunt allocate acoperirii unor cheltuieli ale căror avantaje nu-I vizează direct pe plătitorii impozitelor.

-Funcţia lărgită a impozitului în lumea contemporană este asigurată de politica fiscală a majorităţii statelor care la funcţia tradiţională financiară a impozitului ( de acoperire a nevoilor colective şi cele particulare ale statului) a adăugat treptat şi funcţia redistributivă a avuţiei în societate, precum şi pe cea intervenţionistă în alocarea resurselor în economie în scopul stabilizării cererii agregate.

Impozitul reprezintă prelevarea obligatorie, cu titlu nerambursabil, a unei părţi din veniturile sau averea persoanelor fizice şi juridice fără contraprestaţie imediată sau directă, pentru satisfacerea intereselor de ordin general.

1.2. Rolul impozitelor

Impozitele îndeplinesc un rol care se manifestă pe plan financiar, economic şi social, diferit de la o etapă dezvoltare a economiei la alta.

Rolil cel mai important al impozitelor se manifestă pe plan financiar, în sensul că impozitele constituie mijlocul principal de procurare a resurselor băneşti necesare acoperirii cheltuielilor publice. Pe plan economic, rolul impozitelor se manifestă prin intermediul măsurilor pe care acesta le ia, de a interveni în activitatea economică cu ajutorul impozitelor. În 1970 Pierre Lalumiere scria urmatoarea “impozitele pot fi folosite pentru a încuraja (sub foma exonerarii) sau pentru a descuraja (pe calea suprataxarii) o anumita activitate economica” , fapt ce relevă posibilităţiile statului de a folosi impozitele ca mijloc de intervenţie în economie. Pe plan social, rolul impozitelor se manifestă în mai multe direcţii, cum ar fi rolul lor de instrumente de redistribuire. Prin ele, statul procedează la redistribuirea unei părţi din produsul intern brut între persoanele fizice şi juridice, între păturile sociale şi clasele sociale.

2. Impozitele directe

Impozitele directe reprezintă cea mai veche şi mai simplă formă de impunere, fiind folosite încă din antichitate, ele cunoscând însă o extindere şi o diversificare deosebită în epoca modernă, odată cu apariţia şi evoluţia capitalismului.

Impozitele directe sunt impozite care se aşază fie pe anumite obiecte materiale sau desfăşurarea unor genuri de activităţi, fie pe venit sau avere.

Impozitele directe se percep direct de la persoanele fizice sau juridice care, potrivit intenţiei legiuitorului, trebuie să suporte, la anumite termene, sarcina fiscală stabilită pe baza datelor de care dispun organele fiscale privind persoana, averea, posesiunea sau venitul fiecărui contribuabil şi a cotelor fixate prin lege.

Din categoria impozitelor directe fac parte:

-Impozitul pe profit

-Impozitul pe venit :

-Venituri din salarii

-Venituri din activităţi independente

-Venituri din cedarea folosinţei bunurilor

-Venituri din investiţii

-Venituri din pensii

-Venituri din activităţi agricole

-Venituri din premii şi jocuri de noroc

-Venituri din transferul proprietăţiilor imobiliare

-Venituri din alte resurse

-Impozitul pe veniturile microinterprinderilor

2.1 Impozitul pe profit

Una dintre cele mai importante măsuri de reformă fiscală de după 1989 a fost constituită prin legea nr. 12/1991 privind impozitul pe profit, aplicată cu data de 01.01.1991,prin care s-a asigurat participarea tuturor agenţilor economici la formarea veniturilor bugetului public naţional, în raport cu mărimea profitului obţinut indiferent de forma de proprietate.

Începând cu 01.01.1995 impozitul pe profit a avut o nouă reglementare juridică ( O.G. nr.70/1994) care a adus unele modifcări în concepţia de impunere a profitului, iar cu data de 01.07.2002 impozitul pe profit a fost reglementat de Legea nr.414/2004.

Începând cu 01.01.2004, impozitul pe profit este reglementat de Codul Fiscal al României

publicat în Monitorul Oficial din 23 decembrie 2003, modificat prin O.G. nr.83/2004, O.U.G. nr. 138/2004, O.U.G. nr. 24/2005, cu modificările şi completările ulterioare aduse prin Legea nr. 343/2006, inclusiv prin O.U.G. nr. 22/2007.

Cota de impozit pe profit este de 16% în România, cu unele excepţii prevăzute în Codul Fiscal la articolul 38.