Fondul PHARE

INTRODUCERE

Programul PHARE este primul instrument de asistenţă financiară nerambursabilă acordat de Uniunea Europeană, pentru a sprijini ţările din Europa Centrală şi de Est în evoluţia către o societate democratică şi economia de piaţă. PHARE (Poland Hungary Aid for Reconstruction of the Economy – Polonia Ungaria Ajutor pentru Reconstrucţia Economiei) este un program de asistenţă tehnică şi financiară, elaborat în 1989, pentru Polonia şi Ungaria, ţări care renunţaseră la comunism şi la economia de tip centralizat. Treptat, în acest program, au fost incluse şi alte state din centrul şi estul Europei care au trecut la un regim democratic, astfel încât PHARE a ajuns să numere 13 ţări partenere în anul 1996. Aceste ţări sunt: Albania, Bosnia-Herţegovina, Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, Bulgaria, Republica Cehă, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia şi Slovenia. Prin hotărârea Consiliului European de la Essen din decembrie 1994, PHARE a devenit instrumentul financiar al strategiei de preaderare, principalul obiectiv fiind aderarea celor zece ţări asociate din Europa Centrală şi de Est. Programul PHARE oferă asistenţă şi altor ţări din regiune (Albania, Bosnia, Macedonia) în tranziţia către democraţie şi economie de piaţă . Odată cu punerea în practică a celorlalte doua instrumente financiare de preaderare, ISPA şi SAPARD în anul 2000, programul PHARE a fost reorientat, pentru a se evita orice suprapunere. Astfel ţările candidate au fost susţinute în eforturile lor de a adopta acquis-ul comunitar (legislaţia Uniunii Europene şi instituţiile însărcinate cu aplicarea şi urmărirea respectării ei), în consolidarea instituţională şi susţinerea investiţiilor, având ca scop întărirea instituţiilor democratice, a administraţiei publice şi a organizaţiilor care au responsabilitatea implementării efective şi eficiente a legislaţiei comunitare . Din 2004, odată cu aderarea celor 12 state din primul val la Uniunea Europeană beneficiază de asistenţa PHARE numai România şi Bulgaria. Alte două ţări candidate (Croaţia şi Turcia) beneficiază şi ele de asistenţă de preaderare din partea Uniunii, dar prin intermediul unor instrumente separate. Rolul Programului PHARE este de a oferi sprijin statelor candidate în vederea aderării la Uniunea Europeană prin îndeplinirea criteriilor de aderare stabilite în decembrie 1993 de Consiliul European de la Copenhaga: instituţii stabile care să garanteze democraţia, statul de drept, drepturile omului, respectarea şi protecţia minorităţilor; o economie de piaţă funcţională, precum şi capacitatea de a face faţă presiunii concurenţiale şi forţelor pieţei din cadrul Uniunii; capacitatea de a-şi asuma obligaţiile de stat membru şi, în special, adeziunea la obiectivele uniunii politice, economice şi monetare . Prin acest program se finanţează un număr mare de sectoare cum sunt: dezvoltarea infrastructurii, cooperare transfrontalieră, protecţia mediului, privatizarea, restructurarea, măsuri de combatere a şomajului, dezvoltare instituţională, consolidarea legislaţiei necesare asigurării compatibilităţii cu acquis-ul comunitar, investiţii, asigurarea coeziunii economice şi sociale etc. De regula programele PHARE se adresează administraţiei publice, fie ea centrală sau locală dar şi întreprinderilor mici şi mijlocii sau organizaţiilor neguvernamentale.

CAPITOLUL I Direcţii generale ale Programului PHARE

Programul PHARE este elaborat în întregime prin luarea în considerare a cerinţelor procesului de aderare la Uniunea Europeană. În practică, aceasta înseamnă ca, spre deosebire de perioada 1989-1997, când PHARE era axat pe sprijinirea procesului de tranziţie a economiilor din Europa Centrală şi de Est şi funcţiona pe principiul întâmpinării solicitărilor ţărilor candidate („demand-driven”), după această dată, însă, programul trebuia să se concentreze exclusiv pe priorităţile aderării („accession-driven”), aşa cum au fost acestea definite de Consiliu în Parteneriatele pentru Aderare.

Începând cu perioada 2000-2006 Programul PHARE se concentrează pe trei direcţii principale : 1. consolidare institutională, respectiv, asistenţă tehnică şi programe de colaborare instituţională, politici şi capacităţi necesare aderării („Dezvoltare instituţională”); 2. investiţii în vederea armonizării cu acquis-ul comunitar, respectiv, achiziţii de echipamente necesare şi participare la programele comunitare („Investiţii pentru sprijinirea aplicării legislaţiei comunitare”); 3. investiţii în domeniul coeziunii economice şi sociale care urmăresc reducerea disparităţilor de dezvoltare dintre regiuni prin promovarea activităţilor economice, îmbunătătirea condiţiilor sociale şi ocuparea forţei de muncă („Investiţii în coeziune economică şi socială”).

Figura 1. Orientarea generală a programului PHARE

I. 1. Prim direcţie, respectiv construcţia instituţională, pentru care se alocă aproximativ 30% din buget, este definită ca fiind procesul de sprijinire a ţărilor candidate în vederea dezvoltării structurii, strategiilor, resurselor umane şi a abilitaţilor manageriale necesare consolidării capacităţii lor economice, sociale, legislative şi administrative. Pentru a atinge acest obiectiv, a fost creat un instrument novator: înfrăţirea pe termen lung (twinning) la nivel de administraţii şi agenţii. Procesul se desfăşoară după cum urmează: Comisia Europeana identifică lacunele din administraţia ţărilor candidate; ţara candidată trebuie să elaboreze un proiect concret de reformă a administraţiei, după care Comisia solicită statelor membre să mobilizeze o echipă de experţi, condusă de un lider de proiect şi un consilier pe probleme de preaderare, care să sprijine ţara candidată în reformarea propriei administraţii.