Folosirea Pârghiei Impozitelor pentru Influențarea Activităților economico-sociale

Cap I. Funcţiile impozitelor în economiile contemporane

Pe lângă funcţia de mecanism de mobilizare a resurselor financiare necesare acoperirii cheltuielilor publice, impozitul a devenit instrument de politică economică, deoarece influenţează asupra redistribuirii veniturilor, precum şi asupra evoluţiei vieţii economice.

1. Funcţia impozitului de instrument de mobilizare a resurselor financiare necesare evoluţiei cheltuielilor publice

Impozitul a fost instituit ca un instrument financiar la dispoziţia statului pentru mobilizarea resurselor financiare necesare satisfacerii cerinţelor publice. Prelevările obligatorii sub forma impozitelor depind de obiectivele şi acţiunile ce se înscriu în bugetul unei perioade. Pe lângă impozite se pot mobiliza şi alte resurse de finanţare a cheltuielilor publice. Marimea impozitelor ca expresie a funcţiei de finanţare a cheltuielilor publice depinde de dimensiunea şi complexitatea acţiunilor din sectorul public.

2. Funcţia de redistribuire

Impozitul reprezintă un instrument financiar prin intermediul căruia se urmăreşte repartiţia echitabilă a obligaţiilor fiscale între diferite persoane. Prin funcţia de redistribuire, impozitul contribuie la repartizarea echitabilă a resurselor şi la corectarea unor disparităţi în repartiţia veniturilor.

3. Funcţia de instrument de influenţă asupra activităţii economice, de stimulare a realizării unor activităţi economice şi de corectare a dezechilibrelor economico-financiare.

Impozitul reprezintă un instrument de politică economică care influenţează asupra activităţii economice şi corectează unele dezechilibre economico-financiare. Funcţia impozitului de instrument de stabilizare a activităţii economice se poate exercita în cazul în care factorii de piaţă nu asigură, în mod spontan, echilibrul între cerere şi ofertă. Impozitul reprezintă un instrument la dispoziţia statului care influenţează asupra realizării echilibrului global.

Stimularea sau restricţionarea evoluţiei diferitelor procese sau fenomene economice, presupune conceperea şi aplicarea unor mecanisme de influenţare a economiei de piaţă, urmărind atingerea unor obiective specifice faţă de starea în care se află economia într-o perioadă sau alta. Reprezentativ, în acest sens, este sistemul stabilizatorilor încorporaţi , alcătuiţi din componente financiare, cum sunt impozitele, cheltuielile publice, asigurările sociale menit să intre în acţiune pentru a contracara manifestarea factorilor perturbatori, destabilizatori, complinind deficienţe de funcţionare ale mecanismelor pieţei. Evidenţiind un rol major atribuit finanţelor publice, un asemenea sistem presupune integrarea acestor instrumente financiare în mecanismul pieţei de o manieră care să corecteze imperfecţiunile funcţionării acestuia, sporindu-i funcţionalitatea.

În principiu, un asemenea stabilizator ar urma să intre în funcţiune cu un anumit impact asupra cererii, respectiv ofertei agregate. Astfel, considerând impozitul ca variabilă ce determină reducerea cererii de consum şi investiţiilor private (când impozitele se majorează) sau dimpotrivă, creşterea volumului investiţiilor şi consumurilor private (când impozitele scad), influenţarea dimensiunilor activităţii economice poate fi concepută a se produce ca reacţie automată la modificările operate asupra mărimii impozitelor. În acelaşi cadru, admiţând că în faza de declin economic nivelul şomajului creşte, scăderea impozitului devine factor de reducere a acestuia, antrenând creşterea cererii de consum şi a investiţiilor private, care creează locuri de muncă.

Funcţia de instrument de influenţă o putem demonstra prin egalizarea interrelaţiilor dependente venitului total compus din venit disponibil şi impozit şi mărimea consumului total compus din consum personal şi investiţii ca premise obiective ale reglării economiei.

Vt = Vd + T unde Vt – venit total, Vd – venit disponibil, T – impozite, taxe

Ct = Cp + I unde Ct – consum total, Cp – consum personal, I – investiţii.

Dacă egalăm cele două ecuaţii, decurge şi corelarea variabilelor structurale, ajungându-se la constatarea unor interacţiuni specifice, atât între cele doua relatii, cat si intre cele doua variabile cuprinse in cadrul acestora. Intre acestea apare evidenta conditionarea indirecta dintre variabilele de tipul impozitelor si investitiilor in sensul ca modificarea celei dintai favorizeaza modificarea in sens invers a celei din urma.

Deci, reglarea economiei prin impozite presupune adaptarea dimensiunii impozitului fata de venitul total cu impactul sau asupra venitului disponibil şi prin acesta asupra volumului investiţiilor. Astfel, în cazul în care se înregistrează o tendinţă de stagnare sau recesiune, relansarea economiei este posibilă prin diminuarea proporţiei impozitelor, care va antrena creşterea venitului disponibil, din care o bună parte poate deveni sursa de finanţare pentru investiţii. Această redimensionare a mărimii impozitelor devine o premisă a creşterii investiţiilor şi capacităţilor de producţie, inclusiv a creării unui număr mare de locuri de muncă şi a reducerii semnificative a şomajului. O asemenea intervenţie prin mijloace financiare este specifică situaţiei cand se manifestă un declin al activităţii economice, însoţit de restrângerea investiţiilor private şi creşterea numărului şomerilor în totalul populaţiei active.

În caz contrar, admiţând ca se constată un ritm prea accelerat al producţiei(căruia îi corespunde un număr redus de şomeri), care ameninţă cu supraîncalzirea economiei şi crearea premiselor pentru intrarea acesteia în declin, devine posibilă intervenţia reglatoare în sens invers prin mărirea impozitelor, diminuarea veniturilor disponibile, a investiţiilor private şi a producţiei şi temperând astfel ritmul prea înalt de creştere economică.