Finanțarea și creditarea internațională

1.Piata financiară internatională

Circuitele economice ale activelor nu se opresc la granitele unei tări. Repartitia mondiala a resurselor, precum si diviziunea internatională a activitătii umane obligă, atât pe solicitantii de active, cât si pe posesorii acestora la relatii economice transnationale.

Activele financiare se supun , de asemenea, acestei necesităti, fluctuând prin cele două circuite financiare: primul, de la posesorii de active, prin intermediari, la utilizatorii de active, iar cel de-al doilea în sens invers.

În acest mod se formează piata financiara internatională care, spre deosebire de piata financiara nationala , are parteneri din diferite tări sau din aceeasi tară, dar reprezentând institutii sau întreprinderi cu interese mondiale.

Pe piata financiară internatională, tranzactiile se fac în valută , indiferent de moneda tării în care acestea au loc. Piata financiară internatională nu este supusă restrictiilor financiare ale tării în care este plasată, dar are propriile ei reguli, respectă uzantele internationale , precum si indicatiile organismelor financiare internationale. Pe pietele financiare internationale s-au acumulat fonduri importante datorita fie împrejurarilor economice istorice, fie amplasării lor geografice favorabile. Ca urmare a acestei acumulari, au aparut mari institutii de credit si de reglementare a creditului, adica bănci internationale, cum ar fi:Banca Mondială, Banca Reglementelor Internationale, Fondul Monetar International etc.

Pietele financiare internationale au fost, la început, piete nationale care, cu timpul, au început să se facă tranzactii în monedă străină si negocieri pe termen lung, aranjând capitaluri importante, transferându-le de la o tară la alta.

Pentru ca o piată financiară nationala să poată functiona ca piată financiară internatională trebuie să îndeplinească mai multe conditii,ca: existenta unei importante capacităti de finantare, existenta unei monede stabile, existenta unor permanente relatii cu diversi corespondenti din lume,posibilitatea convertirii si transferării valutelor, precum si aprecierea si credibilitatea din partea organismelor financiare internationale.

În cadrul pietelor financiare internationale, o importanţă deosebită dobândesc pieţele de capital prin faptul că tranzactiile cu titlurile de valoare au căpătat o mare dezvoltare. Ca si pe pieţele naţionale, se disting cele două sectoare: piaţa primară si piaţa secundară.

Operaţiunile pe piaţa primară se fac prin mari concentrări de capitaluri, garantate de sindicate de bănci si de organisme financiare internationale

Operaţiunile pe piaţa secundară se fac atât direct, între vânzător si cumpărător – asistati de către o bancă-dar mai ales prin intermediul burselor din marile pieţe financiare internationale. Acestea au căpătat pe pieţele internationale de capital o importanţă deosebită, datorită numărului mare de tranzactii si formelor variate de acces la negocierea titlurilor de valoare, în diverse valute.

Dezvoltarea burselor de valori pe pieţele financiare internationale a fost impetuoasă, variată si spectaculoasă. Ea a influentat puternic si profund pieţele financiare internationale, ducând uneori la specializarea lor, cum ar fi piaţa dobânzilor internationale (LIBOR) sau piaţa futures. Această dezvoltare a avut si unele efecte nescontate. Astfel, s-a constatat uneori aparitia unor pieţe internaţionale volatile (fluctuante si neprevizibile) si chiar a unor căderi de bursă datorate slăbirii măsurilor restrictive. Aceste neajunsuri au fost limitate, datorită utilizarii unor instrumente evoluate de tranzactii, precum si vitezei cu care au putut circula ordinele si informatiile.

2. Finanţarea internaţională

Prin finanţare, în sens larg, se înţelege punerea la dispoziţia unei instituţii guvernamentale sau private a unor fonduri pe termen lung, necesare realizarii de către beneficiar a unor obiective economice importante. Realizarea acestor obiective, necesitând mobilizarea unor fonduri substantiale, depaseste de obicei posibilitatile financiare proprii ale solicitantului. Finantarea se ramburseaza de obicei indirect, prin exploatarea investitiei sau prin primirea profilurilor pe o anumita perioada de timp. Exista, însă, si finanţări nerambursabile sub forma de ajutoare sau asistenta financiara a unor institutii sau a unor ţări, al căror sprijin este realizat de organisme financiare internationale, în scopul reabilitării economice a beneficiarului respectiv care va putea, în viitor, să devina un partener interesant pentru finantatorii de pe piaţa financiară.

Finanţarea poate căpăta uneori si aspectul unui împrumut pe termen lung, garantat de institutii financiare internationale.

Finanţarea internaţională se realizeaza pe baza unor acorduri prealabile si se poate prezenta sub mai multe forme:

- prin cumpararea de valori mobiliare, actiuni si obligatiuni emise de solicitatorul de fonduri ;

- prin acordarea de împrumuturi pe termen lung garantate cu obligatiuni, rente de stat, bonuri de tezaur etc.;

-prin acordarea de îprumuturi ipotecare ;

-prin transferuri de valori mobiliare străine pentru cresterea capitalului social al solicitantului.

Operatiunile de finantare trec prin urmatoarele stadii:

-în primul rând, se întreprind de către cadrul institutional al pietei financiare actiuni de acumulare de pe pietele naţionale. Aici se înscriu solicitarile de fonduri pentru investitii sau pentru finantarea plasamentului de titluri, impunerea de catre unele institutii financiare internationale de virare a unor cotizatii sau cote de participare (FMI, Banca Mondiala etc.), solicitarea de fonduri pentru ajutoare etc.

-în cel de-al doilea stadiu apare faza de evaluare internaţională a fondurilor atrase. Aceasta se face prin folosirea monedei internationale pusă la dispoziţie de piaţa monetară internaţională, cu ajutorul cursului valutar al etalonului international. După această evaluare, valoarea fondului financiar fluctuează odată cu cursul etalonului internaţional. Această fluctuaţie poate fi evitata prin acorduri internationale care prevăd clauze de actualizare.

-în cel de-al treilea stadiu, piaţa financiară face dirijarea fondurilor evaluate în bani-etalon internaţional pe destinatii; edilitar, cultural, militar etc., după cererile înregistrate pe piaţa financiară. Astfel, fondurile constituite în moneda internationala capata în final o noua forma în care sunt specificate actiunea la care vor servi si beneficiul respectiv.

-în ultimul stadiu se realizeaza efectiv miscarea de fonduri spre economiile naţionale care le-au solicitat.

Operatiunile financiare internationale sunt, de obicei, următoarele: investiţii internaţionale directe, finanţarea pentru plasamentul internaţional de titluri, ajutoarele financiare internaţionale, asigurari si reasigurari, cotizaţii la instituţiile financiare internaţionale.

3.Plasamentul internaţional de titluri

Instituţii de pe pieţele financiare detinătoare de capital disponibil pot plasa acest capital prin cumpărarea de titluri (acţiuni, obligaţiuni, titluri ipotecare, bonuri de tezaur etc.) în altă ţară. Operaţiunea poate fi privită, de asemenea, din punctual de vedere al emitentului ca un plasament extern de titluri. Fondurile astfel obtinute de partea emitentă primesc, apoi, o destinatie economica sau financiară internă.

Emitentul de titluri (întreprindere, guvern, instituţie financiar-bancară) este condus la vânzarea acestora pe piaţa internaţională de lipsa de fonduri financiare necesare pentru realizarea unui obiectiv.

Plasamentul internaţional de titluri se poate face pe piaţă de lipsa de fonduri financiare necesare pentru realizarea unui obiectiv.

Plasamentul internaţional de titluri se poate face pe piaţa naţională a altei ţări sau pe piaţa internatională.

Plasamentul pe piaţa naţională a unei alte tari are loc atunci când institutia emitentă vinde titluri în altă ţară, în cadrul unei operatiuni financiare.

Operaţiunea se desfăsoară în mai multe faze, si anume:

- prospectarea pieţei financiare a ţării respective vizate de către emitentul de titluri, în vederea identificării posibilitatilor de plasament;

- contactarea unei institutii financiare din acea ţară pentru preluarea de către aceasta a acţiunii de plasare a titlurilor, informând-o asupra situaţiei economice proprii, asupra statutului emisiunii, precum si asupra garantiilor oferite;

- posesorul de capita este informat de către societatea financiara intermediara si se obtine eventualul său accord;

- angajarea fondurilor se face apoi prin intermediul băncilor implicate în aceasta operatiune, precum si a bursei de valori din ţara emitentului;

- prin aceleasi bănci implicate se face plata dividentelor sau a dobânzilor către cumpărător, precum si, în final, lichidarea prin răscumpărare a titlurilor deţinute de acesta.