Exigențe ale integrării României în Uniunea Europeană. Impactul aderării asupra economiei naționale

Capitolul I - România şi perioada de pre-aderare la Uniunea Europeană

I. 1 Extinderea Uniunii Europene spre Europa Centrală şi de Est

La debutul anilor 90, ideea unei noi extinderi a Uniunii Europene, către estul şi centrul Europei bulversa lumea întreagă. Ideea nu a fost respinsă, ci dimpotrivă a fost privită cu interes ca o şansă de a realiza “o Europă integrată de la Atlantic la Urali” cum se exprima cu ani în urmă preşedintele francez de Gaulle .

Lărgirea spre Est a fost în permanenţă un subiect extrem de dezbătut în mediile din Uniunea Europeană. Nici un alt val de lărgire anterior nu s-a bucurat de o asemenea atenţie. Fenomenul este explicat prin prisma condiţiilor şi premiselor lărgirii spre Est care sunt total diferite decât cele în care s-a discutat şi s-a realizat oricare din extinderile anterioare.

Conform Tratatului de la Roma nu există limite geografice sau alte restricţii care să interzică unui stat participarea la UE, principala condiţie pentru a deveni membru UE fiind accea ca statul candidat să împărtăşească valorile europene. Extinderea spre estul Europei este o experienţă cu totul nouă şi pentru UE care îşi va selecta noii membri din afara candidaţilor tradiţionali şi pare a avea la bază inclusiv raţiuni politice şi de natură sentimentală. Într-o declaraţie din octombrie 2000, comisarul european pentru extindere Günther Veurheugen, sublinia caracterul unitar al Europei şi ireversibiliatea exinderii spre est “lărgirea UE este un proces ireversibil...Nu vom mai lăsa Europa să fie divizată pe criterii politice, ideologice sau de altă natură”.

Practic extinderea depinde de trei factori: pregătirea internă a statelor candidate, pregătirea internă a UE şi negocierile de aderare propriu zise.

I. 2 România în contextul extinderii Uniunii spre Est

România, stat european prin situarea geografică şi valenţe culturale, a făcut eforturi susţinute pentru revenirea şi din punct de vedere economic la comunitatea europeană, de care a fost desprinsă în mod nefiresc în perioada de economie dirijată. Aceasta cu atât mai mult cu cât şi Uniunea Europeană, prin Consiliul de la Copenhaga din 1993 a convenit ca ţările asociate din Europa Centrală şi de Est, care doresc să adere la Uniunea Europeană, pot să o facă şi să devină astfel membre ale respectivei organizaţii. Procesul de aderare, urmează să aibă loc de îndată ce ţara asociată în cauză va fi capabilă să-şi asume obligaţiile ce decurg din actul aderării, mai exact să îndeplinească condiţiile economice şi politice cerute.

O abordare progmatică a integrării României la UE, trebuie să se structureze pornind de la premisele statuate la Consiliul European de la Copenhaga din 1993 drept criterii liminare pentru dobândirea calităţii de membru al UE:

-- Stabiliatea instituţiilor ce garanează democraţia, statul de drept, drepturile omului, respectul faţă de minorităţi şi protecţia acesora;

-- Existenţa unei economii de piaţă funcţionale, precum şi capacitatea de a face faţă presiunii concurenţiale şi forţelor pieţei din interiorul Uniunii;

-- Capacitatea de a-şi asuma obligaţiile ce decurg din caliatea de membru al UE, inclusiv aderarea la ţelurile uniunii, politice, economice şi monetare.

De asemena un stat candidat trebuie să transpună legislaţia Uniunii în legislaţia naţională şi să o aplice prin structuri administrative şi juridice adecvate.

Detaliat, o economie de piaţă funcţională în cadrul României presupune în primul rând un sistem financiar eficient capabil să orienteze economiile personale şi ale companiilor către investiţii productive. Este, aşadar, nevoie de un sistem bancar şi unul financiar performante. În al doilea rând, o economie de piaţă funcţională presupune un sistem juridic modern aducător de securitate activităţii economice, existenţa unui drept de proprietate, altul al contractelor şi altul al concurenţei. Şi nu în ultimul rând economia de piaţă funcţională presupune un cadru macroeconomic stabil şi neinflaţionist – indispensabil dezvoltării fenomenului inflaţionist, creşterii şi creării de locuri de muncă.

Capacitatea concurenţială vizavi de piaţa unică atestă necesitatea unor produse performane, la standard Unionale, infrastructuri de calitate şi resurse umane apte .

Liberalizarea cadrului activităţii economice este pe calea cea bună în ţările Europei centrale şi de Est. Numai că cea mai mare parte dintre ele încă păsrează reguli restrictive pentru piaţa utilităţilor publice, bancară şi a asigurărilor. Or, tocmai acestea sunt domenii de importanţă esenţială pentru buna funcţionare a pieţei unice.

În ceea ce priveşte România, dobândirea statutului de membru al UE, într-un orizont de timp cât mai apropiat, constituie o prioritate absolută a politicii româneşti.

Totul a început la 1 februarie 1993, când România, pe de o parte, şi Comunitatea şi Statele Membre pe de ală parte, a semnat Acordul European, prin care se crea o zonă de liber schimb, se recunoştea obiectivul României de a deveni membru al Uniunii şi se prevedea asistenţă financiară şi tehnică din partea Uniunii Europene. Acest acord a intrat în vigoare la 1 februarie 1995, iar la Snagov în iunie acelaşi an, strategia naţională de pregătire a aderării la UE a jalonat etapele procedurale şi acţiunile ce urmau a fi interprinse în procesul de apropiere de structurile comunitare .