Evoluția procesului inflaționist în România

Introducere

Inflatia este cauza principala a dezechilibrului monetar, prin frecventa si prin influenta pe care o exercita asupra productiei, repartitiei si circulatiei. Poate fi definita ca procesul de crestere disproportionata a masei monetare in circulatie, in raport cu masa obiectiva necesara ceruta de dimensionarea activitatii economice. Acest exces se manifesta printr-o crestere a preturilor si a tarifelor, deci printr-o depreciere monetara.

Teoria monetara cunoaste trei forme ale fenomenului, si anume: inflatia taratoare (engl. creeping inflation), inflatia medie sau deschisa (engl. open inflation) si hiperinflatia sau inflatia galopanta.

Inflatia taratoare este cea mai moderata forma de inflatie, masurand intre 3% si 15% crestere anuala a volumului circulatiei banesti sau a preturilor. Majoritatea teoreticienilor sustin ideea potrivit careia, inflatia taratoare nu ar constitui un fenomen negativ, ci unul benefic pentru economie. Aceasta deoarece ea ar stimula pe producatorii constienti ca produsul muncii lor va obtine in viitor, cu certitudine, un pret superior aceluia pe care contau initial. Asadar, inflatia poate constitui un factor pozitiv daca nu se depaseste un anumit prag al cresterii circulatiei banesti.

Inflatia deschisa, in care cresterea preturilor evolueaza intre 15% si 20% anual, ca si inflatia galopanta (peste 25%), echivaleaza, in general, cu anarhia circulatiei banesti si a preturilor.

Cauzele inflatiei sunt numeroase. Procesul inflationist este legat de finantarea pe linie de credit bancar a deficitelor bugetare: de efectuarea de cheltueli excesive pentru investitii in raport cu potentialul real al ecenomiei, de cresterea preturilor provocata de monopoluri. Alte cauze mai sunt acoperirea prin credit bancar a unor imobilizari de resurse, schimbul neeechivalent in raporturile cu strainatatea, inregistrarea de pierderi valorice prin folosirea de decontari a unor valute instabile.

In cazul in care statul are cheltuieli mai mari decat veniturile curente, cel mai usor mijloc de acoperire a diferentei o constituie apelul la imprumutul acordat de Banca Centala. Ca urmare, masa banilor in circulatie creste fara ca nevoile circulatiei sa fi crescut si ele, deoarece statul, in general, nu se imrumuta pentru a produce marfuri sau a oferi servicii suplimentare, ci pentru a consuma, micsorand volumul marfurilor si al serviciilor necesare pentru populatie.

Dezechilibrul asfel creat este specific nu numai starii de razboi, dar si conditiilor de pace, ca urmare a tendintei de a acoperi cheltuieli care nu-si gasesc corespondent in veniturile bugetare. Deoarece cheltuielile astfel acoperite nu sunt productive, dezechilibrul creat este o sursa de inflatie.

O a doua sursa principal de inflatie o reprezinta exigentele salariale ale sindicatelor. Pentru motive sociale, dar uneori si politice, sindicatele pretind salarii care depasesc productivitatea muncii. In felul acesta, daca exigentele exagerate sunt satisfacute, masa banilor pusa in circulatie sub forma salariilor depaseseste valoarea marfurilor disponibile pentru consum. Discrepanta produsa intre puterea de cumparare creata si posibilitatile de acoperire cu marfuri si servicii are drept consecinta sporirea inflationista a preturilor si tarifelor (teoria spiralei inflationiste a preturilor si tarifelor).

Pe langa aceste doua surse principale de inflatie, se pot cita si altele, de o mai mica amploare, care creeaza focare de inflatie sau agraveaza focare deja existente. Una dintre aceste surse o formeaza inflatia de credit.

In cazul in care bancile acorda credit fara o analiza serioasa a scopului urmarit de debitori, sau cu intentia specifica de a sprijini artificial o expansiune economica, se produce o crestere exagerata a volumului banilor de cont, ale carei efecte inflationiste sunt analoage cresterii volumului de numerar in circulatie.

Inflatia are o serie de consecinte economice si sociale negative. Ea denatureaza semnalele pietei, deformeaza structura preturilor relative, ceea ce compromite alocarea corecta a resurselor. Dezechilibrul inflationist mareste nesiguranta veniturilor reale, sporeste tendintele spre tergiversare a puterii executive, reduce orizontul temporar al factorilor de decizie, in detrimentul angajamentelor pe termen lung si mediu.

Inflatia nu mai este interpretata acum drept un impozit camuflat, perceput de la cetateni si de la stat. Multa vreme, ceea ce se numeste iluzia monetara a permis unor state sa ramburseze intr-o moneda depreciata datoriile pe care le-au contractat intr-o moneda sanatoasa.

Nu exista remedii standard pentru diminuarea si combaterea inflatiei. Exista remedii diferite, in functie de cauzele determinante ale fenomenului. Printre masurile inflationiste de ordin general se numara: realizarea unui echilibru intre cererea solvabila de consum si posibilitatile de productie pe piata interna, o politica fiscala care sa sprijine initiativele sanatoase al producatorilor de marfuri si totodata sa combata toate practicile ilicite, adoptarea unei politici salariale corespunzatoare stadiului de dezvoltare a economiei, reducerea somajului si, prin aceasta, restrangere pe cat posibil a masei monetare canalizate spre consumul neproductiv, adoptarea unei politici de credit echilibrate, capabile sa stimuleze initiativele sanatoase si sa stavileasca incercarile aventuriste si speculative..

Lupta antiinflatie trebuie condusa cu multa atentie pentru a nu se ajunge, prin combaterea unor dezechilibre la crearea altor dezechilibre, si mai periculoase.

Pentru realizarea unificarii monetare europene principala conditie o constituie stabilitatea, deci combaterea pe orice cai a dezechilibrelor monetare. Pe un plan mai larg, convergenta economiei europene nu se va putea realiza decat prin combaterea inflatiei in fiecare tara partenera. Totodata, cresterea economica in Europa va fi durabila si sanatoasa daca se va putea sprijini pe un fundament constituit din economii care vor fi renuntat la facilitatile monetare.

Este obligatia tarilor mai putin dezvoltate sa umareasca cu aceeasi perseverenta renuntarea la facilitatile monetare si sa aspire la un viitor in care monedele lor nationale sa fie aliniate la valorile cerute pentru participarea la Europa economica si monetara unificata.