Evaziunea Fiscală

Tema: Evaziunea fiscala.

1. Aspecte teoretice privind evaziunea fiscala.

„Evaziunea fiscala a aparut o data cu statul

si va disparea o data cu statul”

Vasile Bârlea

Geneza evaziunii fiscale este indisolubil legata de stat si aparitia lui. De-a lungul istoriei, formele de manifestare au evoluat odata cu dezvoltarea economico-sociala. Sustragerea de la plata obligatiilor au fost o preocupare istorica a celor care trebuiau sa le plateasca.

Multitudinea obligatiilor pe care legile fiscale le impun contribuabililor ca si, sau mai ales, povara acestor obligatii au facut sa stimuleze, în toate timpurile, ingeniozitatea contribuabililor în a inventa procedee diverse de eludare a obligatiilor fiscale. ,, Evaziunea fiscala a fost întotdeauna în special activa si ingenioasa pentru motivul ca fiscul lovind indivizii în averea lor, îi atinge în cel mai sensibil interes; interesul banesc”.

Evaziunea fiscala este unul dintre capitolele cele mai studiate atât de teoreticieni, cât si de tehnicieni în materia fiscala. Cu toate acestea, în pofida a tot ce scrie despre cauzele, modalitatile, amploarea, controlul sau sanctiunile privitoare la evaziunea fiscala, cuvintele care desemneaza acest fenomen sunt imprecise, iar domeniul pe care-l exploateaza este incert.

Aceasta imprecizie provine de la diversitatea cuvintelor folosite pentru desemna mai mult sau mai putin, acelas fenomen-neîndeplinirea voita de catre contribuabili a obligatiilor lor fiscale legale.

Daca se vorbeste într-adevar de frauda, se vorbeste în aceeas masura de frauda legala sau legitima, de frauda ilegala, de abuzul dreptului de a fugi din fata impozitului; de libertatea alegerii caii celei mai putin impozante sau subestimare fiscala, frauda la lege sau economie subterana.

Confuzia terminologica este, de altfel, cu atât mai importanta, cu cât cuvintele au sensuri diferite de la autor la autor. Totusi, cel mai adesea frauda fiscala desemneaza, stricto sensu, o infractiune la lege si se distinge de evaziunea fiscala care s-ar putea defini si ca o utilizare abila posibilitatilor oferite de lege. Sunt unele cazuri când unii autori asimileaza cele doua notiuni.

Evaziunea fiscala este caracterizata printr-o imprecizie foarte mare, ei asociindu-se trei sensuri si o dubla apreciere în ceea ce priveste legalitatea. Primul sens ce i s-a atribuit evaziunii fiscale, mai ales între cele doua razboaie mondiale,

a fost cel în care frauda îmbraca o forma extensiva, adica notiunea de evaziune fiscala este inclusa în cea de frauda.

Cel mai cunoscut sens în care este cunoscuta evaziunea fiscala este ,, arta de a evita caderea în câmpul de atractie a legii fiscale”. Potrivit acestei perceptii, evaziunea fiscala este, oarecum, asimilata fraudei.

Cel de-al treilea sens constituie un termen generic si desemneaza totalitatea manifestarilor de ,, fuga” din fata impozitelor. Aceasta este o definire în sens larg a evaziunii fiscale, care ajunge sa înglobeze si frauda.

Pe aceasta linie sa înscrie si definirea si clasificarea evaziunii fiscale facuta în literatura de specialitate interbelica de Virgil Cordescu.

Evaziunea fiscala este o rezultanta logica a defectelor si inadvertentelor unei legislatii imperfecte si rau asimilate, a metodelor si modalitatilor defectuoase de aplicare, precum si neprevderii si nerespectarii legiuitorului a carui fiscalitate excesiva este tot asa de vinovata ca si cei pe care îi provoaca prin aceasta la evaziune.

Amenzile fiscale nu-l vor determina pe contribuabil sa declare exact veniturile pe care le are, ci îl vor determina sa ia o serie de precautii mai minutioase, pentru a se sustrage de la obligatiile sale fata de stat. Se contureaza chiar o psihologie a contribuabilului de a nu plati niciodata decât ceea ce nu poate sa nu plateasca.

Natura omeneasca are întodeauna tendinta sa puna interesul general în urma interesului particular; ea este înclinata sa considere impozitele si taxele mai mult ca un prejudiciu si nu ca o legitima contributie la cheltuielile publice si sa nu tolereze pe cei care încearca sa-i micsoreze patrimoniu.

În conditiile economiei de piata, organele fiscale se confrunta cu un fenomen evazionist ce ia proportii de masa, din cauza tendintei de a fi sustrase de sub incidenta legii venituri c¬ât mai substantiale. Proliferarea faptelor ilegale, îndeosebi a celor din domeniul economico-financiar, este o consecinta a unor imperfectiuni a le legislatiei sau a lipsei unor reglementari.

Mijloacele folosite pentru sustragerea de la obligatiile fiscale se prezinta sub infinite forme, dar ele se pot împarti în doua categorii:

- procedee ilicite;

- simple neadevaruri sau chiar exploatarea insuficientelor legislative.

- prin intentie.

Evaziunea fiscala poate fi deci ilicita, având uneori si un caracter fraudulos, si legala sau mai bine zis tolerata sau intentionata (Fig 5). Se poate face deci o distinctie între frauda fiscala, care constituie un fapt ilicit chiar de natura penala, si evaziunea fiscala propriu-zisa, care nu implica fapte care sa întruneasca elementele unei infractiuni (sau uneori contraventie, dar care nu este mai putin daunatoare interesului public).