Evaziunea Fiscală

Evaziunea fiscală – notiune, forme de manifestare

Evaziunea fiscală reprezintă sustragerea prin orice mijloace, în întregime sau în parte, de la plata impozitelor, taxelor şi a altor sume datorate bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurărilor sociale de stat şi fondurilor speciale extrabugetare de către persoanele fizice şi persoanele juridice române sau străine, denumite contribuabili.

- se manifestă atât pe plan naţional cât şi internaţional;

- cunoaşte două forme de manifestare:

- evaziunea fiscală legală (care se realizează la adăpostul legii, folosindu-se de lacunele reglementărilor legale ) ;

- evaziunea fiscală ilicită sau frauduloasă care se realizează prin încălcarea legii. Evaziunea fiscală legală:

- permite sustragerea unei părţi din materia impozabilă fără ca acest lucru să fie considerat contravenţie sau infracţiune.

- poate fi redusă şi eliminată prin perfecţionarea reglementărilor legale.

Evaziunea fiscală frauduloasă se întâlneşte pe o scară mult mai largă decât evaziunea fiscală legală şi constă în ascunderea cu bună ştiinţă a obiectului impozabil, subevaluarea cuantumului materiei impozabile sau folosirea altor căi de sustragere de la plata impozitului datorat. Acest fenomen trebuie combătut, privează bugetul statului de un volum important de resurse financiare.

Practic, această evaziune se poate prezenta sub mai multe forme, dintre care:

- nedeclararea materiei impozabile;

- întocmirea unor declaraţii false de impunere;

- întocmirea unor documente de plată fictive;

- conducerea unei contabilităţi nesincere,

- distrugerea sau falsificarea registrelor etc.

În România, prin Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale sunt instituite măsuri de prevenire şi combatere a infracţiunilor de evaziune fiscală şi a unor infracţiuni aflate în legătură cu acestea.

Potrivit acestei legi, constituie infracţiuni de evaziune fiscală şi se pedepsesc cu închisoare şi interzicerea unor drepturi următoarele fapte săvârşite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale:

a) ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile;

b) omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate;

c) evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive;

d) alterarea, distrugerea sau ascunderea de acte contabile, memorii ale aparatelor de taxat ori de marcat electronice fiscale sau de alte mijloace de stocare a datelor;

e) executarea de evidenţe contabile duble, folosindu-se înscrisuri sau alte mijloace de stocare a datelor;

f) sustragerea de la efectuarea verificărilor financiare, fiscale sau vamale, prin nedeclararea, declararea fictivă ori declararea inexactă cu privire la sediile principale sau secundare ale persoanelor verificate;

g) substituirea, degradarea sau înstrăinarea de către debitor ori de către terţe persoane a bunurilor sechestrate în conformitate cu prevederile Codului de procedură fiscală şi ale Codului de procedură penală.

De asemenea, constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu amenda sau închisoare şi interzicerea unor drepturi şi următoarele fapte:

- refuzul nejustificat al unei persoane de a prezenta organelor competente, după ce a fost somată de 3 ori, documentele legale şi bunurile din patrimoniu, în scopul împiedicării verificărilor financiare, fiscale sau vamale;

- fapta contribuabilului care, cu intenţie, nu reface documentele de evidenţă contabilă distruse, în termenul înscris în documentele de control, deşi acesta putea să o facă;

- împiedicarea, sub orice formă, a organelor competente de a intra, în condiţiile prevăzute de lege, în sedii, incinte ori pe terenuri, cu scopul efectuării verificărilor financiare, fiscale sau vamale;

- reţinerea şi nevărsarea, cu intenţie, în cel mult 30 de zile de la scadenţă, a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă;

- punerea în circulaţie, fără drept, a timbrelor, banderolelor sau formularelor tipizate, utilizate în domeniul fiscal, cu regim special;

- tipărirea sau punerea în circulaţie, cu ştiinţă, de timbre, banderole sau formulare tipizate, utilizate în domeniul fiscal, cu regim special, falsificate;

- stabilirea (inclusiv tentativa) cu rea-credinţă de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor, având ca rezultat obţinerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat ori compensări datorate bugetului general consolidat, precum şi asocierea în vederea săvârşirii acestei fapte.

Contribuabilii ce produc evaziune fiscală pot fi grupaţi în trei categorii:

una a celor “cinstiţi” care se regăsesc în aşa-numita - zona albă

una a celor “necinstiţi” – zona neagră

una a celor care evadează, fie legitim prin abilitate, fie ilegal prin abuz de lege – zona gri.

Paradisurile fiscale

Întrucât asistăm la intesificarea proceselor de cooperare economică internaţională şi la dezvoltarea relaţiilor dintre state cu sisteme fiscale diferite, fenomenul evaziunii fiscale se manifestă nu numai pe plan naţional ci şi la nivel internaţional.

Recurgerea la evaziunea fiscală internaţională se datoreză atât dublei impuneri, datorită autonomiei regimurilor fiscale naţionale, cât şi presiunilor fiscale.

Evaziunea fiscală internaţională este facilitată de existenţa pe glob a unor “oaze fiscale” sau “paradisuri fiscale” de care profită contribuabilii care caută un tratament fiscal mai avantajos.

Termenul de “paradis fiscal”este preluat din limba engleză, de la cuvântul “tax-haven”, care înseamnă refugiu fiscal. Denumirea de paradis fiscal, tinde din ce în ce mai mult să fie înlocuită cu aceea de paradis financiar sau centru financiar internațional.

Paradisurile fiscale nu sunt o invenţie recentă, acestea au apărut odată cu dezvoltarea comerţului, însă în prezent au un rol mult mai important decât în trecut în funcţionarea finanţelor şi a comerțului mondial.

Paradisurile fiscale sunt state sau teritorii în care persoanele fizice sau juridice stabilite aici sunt supuse unui regim privilegiat, fie pentru că nu sunt supuse impozitării, fie pentru că plătesc impozit pe venit sau pe beneficii mai puţin ridicat decât cel plătit în statul din care provin. Obiectivul acestor zone îl constituie atragerea investiţiilor.

Paradisurile fiscale îsi au originea în încercarea autorităţilor de a-şi asigura resurse financiare prin atragerea unor societăţi şi instituţii financiare puternice.

Pe glob, funcţionează aproximativ 73 de paradisuri fiscale, însă date precise despre sumele de bani care ajung aici nu există. Unele, după ce au dispărut cum este cazul Libanului, renasc din propria cenușă. Altele, precum Elveția sunt pe cale de dispariție sau au dispărut de curând, cum este Hong Kong-ul, iar în alte locuri se nasc paradisuri noi.

Paradisurile fiscale prezintă anumite caracteristici :

- sunt amplasate în imediata apropiere a mărilor şi oceanelor;

- majoritatea paradisurilor fiscale sunt state mici, de curând independente, sau teritorii autonome cu un plasament exotic si o populație redusă;

- oferă avantaje fiscale, comparativ cu alte entităţi juridice, societăţilor care îşi stabilesc sediul social sau persoanelor fizice care îşi au rezidenţa pe teritoriul acestora, în scopul atragerii societăţilor în expansiune, atragerii de capital şi stimulării apariţiei de activităţi necesare asigurării echilibrului economic si social.