Decizii de Finanțare a Investițiilor

Problemele finanţării întreprinderilor, descrise de Balzac cu aproape 160 de ani în urmă, sunt şi astăzi în actualitate. Realizarea obiectivului principal al gestiunii financiare al întreprinderii de maximizare a valorii acesteia şi, implicit, a bunăstării acţionarilor, necesită nu numai fixarea unei strategii investiţionale ci, şi elaborarea unei strategii financiare corespunzătoare.

Atingerea obiectivului de maximizare a valorii presupune nu numai maximizarea cash-flow-urilor estimate a fi obţinute prin deciziile de investiţii luate la nivelul întreprinderii ci, şi minimizarea costului finanţării angajate în abordarea acestor investiţii prin deciziile de finanţare. Astfel, aşa cum este evidenţiat şi în fig. nr. 1.1, întreprinderile sunt nevoite să dezvolte o strategie financiară corespunzătoare care să acopere elemente ca: structura capitalului, politica de dividend, atitudinile faţă de risc, etc.

Strategia financiară a unei întreprinderi reflectă modalităţile de finanţare adoptate respectiv, selecţia între sursele de finanţare interne, apelarea la împrumuturi, emisiuni de acţiuni sau la alte surse (acţiuni preferenţiale, leasing, etc.). Finanţarea investiţiilor la nivelul unei întreprinderi constituie, nu doar un proces de mobilizare şi alocare al capitalurilor în vederea realizării unor obiective stabilite ci, reprezintă în primul rând o decizie strategică care condiţionează realizarea obiectivelor respective.

Regula cea mai semnificativă care ghidează procesul de finanţare al investiţiilor unei întreprinderi este cea a echilibrului financiar potrivit căreia necesarul de finanţare pe termen scurt se acoperă din resurse financiare pe termen scurt, în timp ce necesarul de finanţare pe termen mediu şi lung trebuie acoperit pe baza unor resurse financiare disponibile pe acelaşi termen. Deciziile de finanţare ale investiţiilor se încadrează în categoria deciziilor de finanţare pe termen mediu şi lung. Ele influenţează, în mod preponderent, capitalul permanent al întreprinderii atât în privinţa nivelului acestuia, cât şi sub aspectul structurii lui.

Problematica finanţării investiţiilor la nivelul unei întreprinderi include trei elemente majore:

- determinarea necesarului de finanţare;

- stabilirea unei structuri corespunzătoare a capitalului;

- selecţia surselor de finanţare pe termen mediu şi lung.

MODALITĂŢI DE FINANŢARE A INVESTIŢIILOR

În luarea deciziilor privind sursa şi modul de obţinere a fondurilor pe termen lung, este importantă alegerea între sursele private şi pieţele publice.

Finanţarea directă sau plasamentul privat implică obţinerea fondurilor direct de la o persoană sau un număr mic de persoane fizice sau instituţii financiare cum sunt băncile, societăţile de asigurări sau fondurile de pensii.

Finanţarea publică implică punerea în vânzare a titlurilor de finanţare, direct sau prin intermediul unor instituţii specializate, către un număr mare de investitori atât persoane fizice cât şi instituţii financiare.

a) Finanţarea directă(plasament privat)

O întreprindere recurge la finanţare directă în condiţiile în care fondurile necesare sunt furnizate fie de o instituţie financiară cum ar fi, de exemplu, o bancă, o companie de asigurări, un fond de pensii, un fond mutual, fie de la o persoană fizică, sau chiar de la o societate nefinanciară.

Titlurile de valoare utilizate pot fi obligaţiuni, acţiuni preferenţiale sau acţiuni comune.

În cele mai multe cazuri, plasamentul privat este realizat prin intermediul unei bănci de investiţii care acţionează doar în calitate de agent negarantând subscrierea titlurilor.

Un instrument utilizat, în mod frecvent, în cadrul plasamentelor private îl constituie împrumutul la termen. Asemenea împrumuturi se negociază direct între întreprinderile care le solicită şi instituţiile financiare şi au, în general, maturităţi cuprinse între 1 şi 15 ani.

Finanţarea directă oferă întreprinderilor trei avantaje importante în raport cu emisiunea publică de titluri, şi anume: viteză, flexibilitate şi costuri de emisiune scăzute.

Deoarece banca de investiţii acţionează numai în calitate de agent, comisioanele de subscriere sunt relativ scăzute. De asemenea, datorită faptului că împrumuturile pe termen sunt negociate direct între furnizor şi utilizator, procedurile formale sunt minime. Clauzele împrumutului pot fi puse la punct mai rapid şi cu mai mare flexibilitate decât în situaţia unei emisiuni publice. În cazul acţiunilor plasate privat, memorandumul de ofertă este mult mai puţin cuprinzător decât prospectul necesar unei emisiuni publice.