Coordonatele politicii fiscal-bugetare promovată în România în perioada 2009-2014 și efectele acesteia

Capitolul I

Definirea conceptului de politică fiscal-bugetară

1.1 Conceptul de politică fiscală

Conceptul de politică fiscal este definit cu precădere în literatura de specialitate din țară, cu delimitări și nuanțe diferite, cel mai adesea accentuându-se asupra problematicii referitoare la sistemul de impozite promovat de stat, fie în mod implicit, fie explicit.

De exemplu, Gheorghe Manolescu, consideră că prin “politica fiscală se stabilesc volumul și provienența resurselor de alimentare a fondurilor publice, procedeele de prelevare ce urmează a fi utilizate, obiectivele urmărite, precum și mijloacele de realizare a acestora.” Comparativ, în opinia lui Petre Brezeanu, “politica fiscală cuprinde metodele și mijloacele concrete de procurare a resurselor financiare utilizate de stat pentru reglarea proceselor economice și relațiilor sociale”. Alți autori definesc politica fiscală prin “ansamblul deciziilor de natură fiscală luate de factorul decident public, în scopul asigurării resurselor financiare, destinate finanțării nevoilor publice și a realizării unor finalități de natură economico-socială, în condițiile în care asupra economiei acționează factori reali sau obiectivi, a căror tendință nu este exclusiv ciclică”. De asemenea, această politică se definește ca fiind “ansamblul reglementărilor privind stabilirea și perceperea impozitelor și taxelor, caracterizând opțiunile statului în materie de impozite și taxe” sau “prin care se stabilesc sursele, metodele de prelevare și veniturile fondurilor publice.”

Fără a contesta unele argumente în favoarea interpretărilor prezentate anterior, considerăm că pentru semnificațiile conceptului de politică fiscală nu este suficientă raportarea doar la problematica sistemului de impozite, în sine, ci devine necesară luarea în considerare a unui mixaj între modalitățile de procurare a resurselor financiare la dispoziția autorităților publice și cele privind destinațiile date acestor resurse.

Procurarea resurselor financiare prin prelevări sub forme ale impozitelor, taxelor și altor contribuții, la dispoziția autorităților publice și utilizarea lor în finanțarea de acțiuni de interes public sunt procese de repartiție secundară, corespunzătoare celor două faze ale funcției de repartiție a finanțelor publice, și se află în raporturi de interdependență, având fiecare, atât rol de factor determinat, cât și determinant. Or, din perspective factorilor de decizie, colectarea de resurse financiare publice, din care partea covârșitoare sub forma impozitelor și taxelor, fără stabilirea cheltuielilor publice de efectuat, ar reprezenta o abodare nerealistă a politicii fiscale.

În concluzie, se consideră că în sfera politicii fiscale trebuie incluse atât modalitățile de procurare a resurselor cu caracter fiscal la dispoziția autorităților publice, cât și cele de alocare a acestora pe destinații, respectiv realizarea de cheltuieli publice pe seama acestor resurse, inclusiv folosirea celor două categorii financiare pentru influențarea vieții economice și sociale în sensul dorit.

1.2 Conceptul de politică bugetară

Politica bugetară poate fi definită, într-o accepțiune integratoare care are la bază conținutul bugetului de stat, ca ansamblul de opțiuni și decizii privind problematica formării, alocării și utilizării eficiente a resurselor bugetare, inclusiv cea a echilibrării bugetului de stat, atât pentru redistribuirea Produsului Intern Brut, cât și în scopul influențării asupra dezvoltării durabile a societății.

Politica bugetară se bazează pe constituirea, distribuirea și utilizarea celui mai important fond public: fondul bugetar. În această accepțiune, politica bugetară are o sferă mai largă de cuprindere decât politica fiscală, incluzând, pe lângă problemele vizate de politica fiscală, opțiunile asupra procurării resurselor sub alte forme ale veniturilor ordinare decât cele fiscale, ca și cele privind soldul bugetar, inclusiv derularea procesului bugetar.

Problematica politicii bugetare apare astfel de mai mare cuprindere decât cea a politicii fiscale, deoarece “instrumentele de intervenție bugetară sunt constituite atât din impozite și cheltuieli, cât și din deficite bugetare și excedente”.

În această accepțiune, se pot distinge ca si componente ale politicii bugetare următoarele:

• Politica procurării resurselor bugetare, ce se exprimă prin opțiunile privind modalitățile de procurare a resurselor bugetare ordinare, inclusiv alegerea formelor, metodelor și instrumentelor de realizare. Ea include în mod firesc impozitele, taxele și contribuțiile obligatorii (fiscale), cât și veniturile cu caracter nefiscal, respectiv veniturile obținute de către autoritățile publice din exploatarea întreprinderilor și proprietăților lor, în ipostaza de proprietar, care le acordă dreptul de participare la repartiția primară a produsului creat sau să valorifice diferite bunuri (active).

• Politica alocării și utilizării resurselor (cheltuielilor) bugetare, care se referă în mod direct la opțiunile privind modalitățile de alocare și utilizare a resurselor bugetare sub forma generică de cheltuieli bugetare, precum și la alegerea formelor, metodelor, instrumentelor și tehnicilor utilizabile.