Convertibilitatea Monedei Nationale

Extras din referat Cum descarc?

Aristotel considera ca lucrurile care se schimba intre ele trebuie sa fie compatibile intr-un anumit fel unele cu altele fapt pentru care a fost inventata moneda.
Moneda are la ea insasi valoarea bunurilor si serviciilor ce se pot procura cu ea, fiindu-i specifica functia social-economica de exprimare a valorii tuturor celorlalte marfuri. Cu moneda se exprima preturi care sunt expresia monetara a valorii; moneda constituie masuratoarea comuna pentru aflarea pretului tuturor lucrurilor. Sistemul monetar romanesc a constituit la schimbarea esentiala a valorii si calitatii bunului ca unitate monetara a Romaniei.
Unitatea monetara nationala este consacrata in prezent si de prevederile Legii Nr. 34/1991 privind statutul Bancii Nationale a Romaniei care la Art. 10 stipuleaza unitatea monetara a Romaniei este leul, cu subdiviziunea banul, iar Banca Nationala a Romaniei este mica institutie autorizata sa emita bancnote metalice in Romania.
In contextul actual sporeste rolul bancii de emisiune, in primul rand in sistemul economiei monetare, intrucat nu poate fi conceputa existenta unui stat si a unei economii nationale fara o unitate a sa caracteristica prin stabilitate si fara o banca de emisiune cu o statornica preocupare de inbunatatire a climatului monetar national.
Sistemul monetar a evoluat permanent, perfectionarea lui parcurgand cronologic faza formelor primitive a monedelor matalice, apoi cea superioara a biletelor de banca si a cecului, culminand cu faza actuala a monedei electronice. In prezent se manifesta tot mai accentuat tendinta inlaturarii din circulatie a monedei efective, adica a monedei scriptuale care prezinta avantajul unei circulatii mai rapide, fara efort sau risc in manipulare, constituind pentru statele occidentale dezvoltate forma ideala a monedei.
Pana dupa primul razboi mondial, sistemele monetare nationale s-au bazat pe etalonul aur moneda si au avut urmatoarele caracteristici:
se stabilea prin lege continutul in aur al unitatii monetare nationale (valorii paritare) se determina partile monetare ca raport intre valorile paritare ale monedelor respective exista convertibilitatea libera si nelimitata a bancnotelor in monezi de aur, iar aurul circula liber atat pe piata interna, cat si in exterior.
Convertibilitatea in aur a bilantului de banca e una din consecintele firesti ale stabilizarii monetare. Astazi, cand convertibilitatea este total suspendata, lisind deci o conditie esentiala a stabilizarii, nici o moneda nu poate fi considerata stabila. Convertibilitatea implica existenta unui stoc de acoperire important in aur si devize care se alimenteaza prin activitatea economica respectiva; cand activitatea economica nu aduce aur si devize suficiente in stocul monetar, statul poate lansa un imprumut extern in acest scop, al carui rezultat il varsa bancii de emisiune.
Romania a stabilit legal leul prin legea monetara din 7 februarie 1929. Stabilizarea a fost precedata de o incercare lunga de revalorizare si de o faza de pregatire a stabilizarii. In legatura cu stabilizarea s-au realizat mai multe imprumuturi externe. Reforma monetara din 1952 a fost creata cu scopul intaririi rolului circulatiei banesti in dezvoltarea economiei.
POZITIA ROMANIEI
Reabilitatile economice actuale, fie ca sunt tratate la scara mondiala sau regionala, nu pot fi separate de ansamblul general al evenumentelor si fenomenelor in desfasurare si in primul rand, de factorul politic, ci care se gaseste intr-o stransa interdependenta. Pe plan mondial se remarca o puternica polarizare a relatiilor economice si, implicit, a celor politice in jurul a 3 centre care s-au impus in ultimii ani, datorita fortelor economice. Primul pol ar fi America de Nord, al doilea pol il constituie zona Extremului Orient iar cel de-al treilea pol de concentrare economica il constituie continentul european mai bine spus Europa Occidentala. Procesul de consolidare a structurilor economice ale Comunitatii Europene si de evolutie a acestuia catre o Uniune Europeana au fost confirmate de reusita reuniunii desfasurate pe aceasta tema la Maastricht Olanda.
Referitor la aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, aceasta constituie pentru societatea romaneasca un obiectiv strategic fundamental. Comisia de elaborare a strategiei de aderare a considerat ca prin eforturi perseverente exista unele premise pentru ca, la orizontul anului 2000, Romania, alaturi de alte tari foste socialiste, sa dispuna capacitatea de a indeplini conditiile esentiale de aderare.
Dezvoltarea economiilor nationale a dus la cresterea interdependentei acestora si, implicit, la dezvoltarea schimburilor economice internationale. Dar, orice schimburi de bunuri si servicii, atat nationale, cat si internationale, implica si utilizarea


Fisiere in arhiva (1):

  • Convertibilitatea Monedei Nationale.doc

Imagini din acest proiect Cum descarc?

Promoție: 1+1 gratis

După plată vei primi prin email un cod de download pentru a descărca gratis oricare alt referat de pe site.Vezi detalii.


Descarcă aceast referat cu doar 4 € (1+1 gratis)

Simplu și rapid în doar 2 pași: completezi adresa de email și plătești. După descărcarea primului referat vei primi prin email un alt cod pentru a descărca orice alt referat.

1. Numele, Prenumele si adresa de email:

Pe adresa de email specificata vei primi link-ul de descarcare. Daca nu gasesti email-ul, verifica si directoarele spam, junk sau toate mesajele.

2. Alege modalitatea de plata preferata:


* La pretul afisat se adauga 19% TVA, platibil in momentul achitarii abonamentului / incarcarii cartelei.

Hopa sus!