Convertibilitatea

In viata economica si in vocabularul de specialitate, convertibilitatea si-a facut aparitia odata cu crearea bancnotelor.

Intrucit bancnota a derivat din chitanta eliberata de bancher clientului care depunea la el o cantitate de aur din motive de securitate si comoditate, acest instrument a pastrat multa vreme caracterul de angajament subscris de banca emitenta de a plati la cerere, in monede de aur, suma inscrisa pe bilet, deoarece biletul nu era altceva decit un reprezentant al aurului. Aceasta insusire a bancnotei de a fi oricind transformabila in aur a fost denumita convertibilitate. Ea a emanat deci din conceptia ca bancnota este emisa si circula in locul aurului.

Evolutia conceptului si practicii in convertibilitate ar putea fi structurata pe trei etape succesive, delimitate doar teoretic, nu si efectiv, intrucit trecerea de la o faza la alta a avut loc „din mers”.

In conditiile etalonului aur-moneda convertibilitatea a fost de tip individualist, in sensul ca ea reprezenta mijlocul prin care un detinator de bancnote putea verifica in permanenta capacitatea bancii de emisiune de a face dovada concreta a caracterului reprezentativ al bancnotei. Totodata, convertibilitatea constituia o posibilitate de obtinere de la aceasta banca a aurului sau a anumitor valute ca mijloc de plata in strainatate.

Convertibilitatea nu avea insa numai scopul de a dovedi populatiei ca bancnota este echivalenta cu aurul, ci avea si functia de a mentine echilibrul dintre masa banilor in circulatie si nevoile de bani ale economiei. Daca masa banilor depasea la un moment dat aceste nevoi, bancnotele incepeau sa se deprecieze, provocind o paguba detinatorilor. Pentru evitarea acestui fenomen, o parte din detinatorii de bancnote le converteau in aur, singura marfa care avea pret fix (banca de emisiune era obligata sa efectueze oricind convertirea potrivit continutului legal de aur al unitiatii monetare). Prin convertire, o cantitate de bancnote se inapoia la banca, degrevind circulatia, iar aurul era tezaurizat.Daca masa monetara era in scadere, o parte din aurul tezaurizat era scos si predat bancii pentru a obtine bancnote. Aceste bancnote reintrau in circulatie, completind nevoile de numerar.

Importanta convertibilitatii in regimul etalonului aur-moneda mai era determinata si de rolul acesteia in formarea cursurilor valutare.In relatiile de plati externe, debitorul (importatorul) putea plati in aur sau in valute in functie de convenienta. Acelasi privilegiu il avea si creditorul (exportatorul). Atunci cand cursul valutar crestea din cauza unei cereri masive de valute la un moment dat, pentru debitor putea deveni mai avantajos sa converteasca moneda nationala in aur si sa expedieze aurul creditorului strain. In felul acesta, cursul valutelor nu putea creste peste paritatea legala plus cheltuielile de ambalare, asigurare si transport necesitate de plata in aur. Aceasta limita superioara a fluctuatiei cursului valutar, determinata de convertibilitate, se numeste punctul superior al aurului. Invers, cursul valutar nu putea scadea sub limita de intrare a aurului in tara exportator, se numeste punctul inferior al aurului, de la care beneficiarul intern al unei plati din strainatate prefera sa ceara sa i se faca plata in aur, suportind el cheltuielile accesorii.Punctele aurului au asigurat o stabilitate relativa a cursurilor valutare pana in anul 1914, adica pana la primului razboi mondial.

In conditiile capitalismului monopolist convertibilitatea libera si nelimitata a bancnotelor in aur a incetat sa mai functioneze. Convertibilitatea nu poate fi asigurata de bancile de emisiune decit in proportia stocului de aur de care acestea dispun. Daca semnele monetare circula in cantitati superioare nevoilor economiei ele se depreciaza fata de aur, potrivit legii circulatiei banesti, astfel incat posesorii lor au interesul sa le converteasca in aur.In aceasta perioada resursele de emisiune ale bancilor centrale sunt insa folosite pe scara larga pentru acoperirea uriaselor cheltuieli militare. Aceste cheltuieli, indeosebi cele determinate de marile comenzi de stat facute la organizatiile monopoliste pentru furnituri militare, platite cu preturi ridicate, constituie un factor esential de dezechilibru bugetar. Deficitele bugetare devenite cronice sunt acoperite prin diferite expediente financiare, intre care si imprumuturile la banca centrala. Bancnotele emise pentru nevoile statului depasesc mult nevoile curente ale economiei si, ca atare, se depreciaza, indemnind pe detinatori sa ceara convertirea la banca de emisiune. Pentru a evita epuizarea rezervelor lor de aur, bancile suspenda sau limiteaza, cu acordul statului, convertibilitatea bancnotelor.

Dupa primul razboi mondial a aparut o alta forma de etalon aur, etalonul aur-lingouri (engl. gold bullion standard). In aceste conditii, aurul nu mai circula efectiv, ci este tinut ca rezerva in tezaurul emitentului de bancnote, sub forma de lingouri. Bancnotele sunt convertibile in aur, insa numai in aceste lingouri, ceea ce limiteaza in practica dreptul la convertibilitate, de el beneficiind numai detinatorii de sume mari, suficiente pentru a acoperi cel putin pretul unui lingou (un lingou de aur de uz curent cintareste circa 400 de uncii troy, adica 12,4144 kg). Convertibilitatea in lingouri a fost practicata de Anglia si Franta in perioada 1928-1936, iar Romania a inscris-o in legea de stabilizare monetara din anul 1929, impreuna cu alte forme de convertire.

O alta forma de etalon aur aparuta dupa primul razboi mondial a fost etalonul aur-devize (engl. gold exchange standard). Bazele acestui etalon au fost puse la Conferinta monetara internationala de la Genova (1922), la care au participat reprezentanti a 33 de state. Una din rezolutiile Conferintei recomanda “incheierea unei conventii internationale prin care sa se limiteze utilizarea aurului, prin pastrarea de disponibilitati (valutare) in conturile din strainatate”.

Caracteristicile convertibilitatii in conditiile acestui etalon:

•dispare legatura directa dintre bancnotele aflate in circulatie si metalul monetar detinut de banca de emisiune.

•convertibilitatea se efectua in valute convertibile la rindul lor in aur.

•convertibilitatea consta practic in dreptul detinatorilor de bancnote de a solicita bancii de emisiune, moneda nationala a altei tari (valuta) la cursul oficial si de a dispune liber de sumele astfel obtinute.

•pentru functionarea acestui mecanism era necesar ca banca de emisiune sa-si constitue o rezerva monetara, in structura careia, ponderea principala o detinea valutele de rezerva (lira sterlina,dolarul SUA).

•aurul in care avea loc eventual convertirea finala nu mai apartinea bancii emitente a monedei supusa operatiei de convertire ci el apartinea bancii straine care a emis valuta de rezerva.

•dispar si limitele de fluctuare a cursurilor valutare intre cele doua puncte ale aurului, drept urmare, cel putin teoretic cursurile erau supuse unei ample variatii, in functie de cererea si oferta de valuta de pe piata.

Cu alte cuvinte, convertibilitatea a incetat de a mai fi o operatie de verificare a rambursabilitatii in aur a bancnotelor, un prilej de alegere intre o forma de plata si alta, un mecanism de echilibrare a masei monetare fata de nevoile de moneda ale economiei, devenind exclusiv un mijloc prin care debitorii fata de strainatate isi procura la scadenta, in schimbul sumei corespunzatoare in moneda nationala, valuta straina necesara pentru achitarea datoriei la un curs stabil: cursul oficial (convertibilitatea “reciproca”).