Competențe Instituționale în Controlul Financiar

Nevoile şi interesele publice se realizează de către stat, în principal (şi uneori exclusiv) prin bani. Într-adevăr, cheltuielile pe care le are de efectuat statul nu se pot efectua decât în bani. Fără bani nu există nici finanţe publice.

Această caracteristică explică şi preocuparea pentru etimologia cuvântului finanţe. După câte se pare, noţiunea de finanţe provine de la cuvintele latineşti „fiare” sau „finis”, care se traduc prin a termina, a încheia un diferend, o acţiune judiciară în legatură cu plata unei sume de bani. De la aceste cuvinte s-a format „financia” sau „financia pecuniaria”, adică plata în bani. Se crede că din aceste cuvinte latineşti s-a născut noţiunea „finance” folosită în Franţa în secolele XV-XVI, care avea mai multe înţelesuri şi anume: sume de bani, resurse băneşti, venit al statului, iar „les finances” echivala cu gospodaria publică, patrimoniul statului.

Finanţele publice reprezintă forma băneasca a relaţiilor economice, în procesul repartiţiei produsului social şi venitului naţional în cadrul îndeplinirii funcţiilor statului. Conţinutul social, economic şi în special juridic al relaţiilor financiare, funcţiile şi importanţa lor sunt câteva din problemele fundamentale ale ştiinţei dreptului financiar.

Întrucât fondurile de resurse financiare publice constituite la dispoziţia statului aparţin întregii naţiuni, funcţia de control este justificată şi necesară, astfel punându-se în lumină randamentul, şi eficienţa procesului final de valorificare a resurselor.

Fondurile de resurse financiare reprezintă o considerabilă parte din produsul intern brut obţinut la nivelul întregii naţiuni, iar apartenenţa fondurilor publice la dispoziţia întregii societăţi îndreptăţeşte statul, ca mandatar al acesteia, să acţioneze prin toate mijloacele pentru conservarea patrimoniului public. Corecta administrare a banilor şi a tuturor valorilor publice însemnă evitarea, combaterea risipei şi fraudei, evitarea alocărilor inoportune sau ineficiente, precum şi recuperarea şi sancţionarea în situaţii de prejudiciere a avutului public.

Functia de control a finanţelor publice „urmăreşte legalitatea necesitatea, oportunitatea şi eficienţa cu care instituţiile publice şi agenţii economici cu capital de stat utilizează în concret resursele băneşti de care dispun, fie proprii sau împrumutate”.

Pentru aceste raţiuni majore, controlul financiar îşi dezvoltă o serie de funcţii cumulativ importante în atingerea unor obiective specifice:

a) functia de evaluare constă în estimarea unei situaţii la un moment dat ca apreciere exactă şi concretă a realităţii, iar sugestiile pe care le implică sunt menite să completeze rezultatele şi să elimine cauzele perturbatoare;

b) funcţia preventivă se manifestă prin control anticipat destinat să evite si să preîntâmpine tendinţele care ar necesita decizii corective; din această perspectivă se urmăreşte nu doar legalitatea, ci şi oportunitatea, necesitatea si economicitatea actelor şi operaţiilor,

c) funcţia de documentare asigură cunoaşterea cantitativă şi calitativă a problematicii pe care o implică actul conducerii;

d) funcţia pedagogică semnifică latura formativă a controlului aşa cum se degajă din popularizarea şi generalizarea experienţei pozitive sau din sancţionarea nuanţată a disfuncţiilor şi abaterilor constatate.

Totodată, legalitatea, oportunitatea, eficienţa, economicitatea şi realismul sunt condiţii cumulativ necesare pentru fundamentarea şi credibilitatea oricărui act ce ţine de controlul administrării banului public, al patrimoniului public si privat al statului.

Ampla sferă de manifestare a controlului financiar cuprinde toate domeniile vieţii sociale care ţin de sectorul public, motiv pentru care îmbracă torme diferite, se realizează de către organe cu abilităţi şi împuterniciri diferite şi, ca atare, foloseşte instrumente diferite de exercitare.

Fiecare domeniu de activitate trebuie considerat dintr-o perspectivă tridimensională, prin referire simultană la:

a) sarcinile specifice care-i revin spre soluţionare într-o perioadă determinată de timp;

b) efortul financiar al statului, necesitat de desfăşurarea activităţii respective, care efort se exprimă în bani;

c) utilitatea activităţii, după efectele acesteia măsurabile şi posibil de a fi exprimate în bani.

Controlul financiar reprezintă forma concretă a funcţiei de control a finanţelor publice, prin permanenta evaluare a raportului efort - efect cu privire la eficienţa cu care se utilizează resursele constituite pe seama banului public.

Forme curente de control financiar.

După modul de realizare a netelor economico-sociale şi financiare, şi având în vedere momentul efectuării snle. pot fi menţionate următoarele forme de control financiar:

Control financiar preventiv (anticipat) este cea mai importantă formă, premergătoare tuturor actelor şi operaţiunilor economico-financiare şi este exercitată de către conducătorul compartimentului financiar-contabil sau prin însărcinaţii acestuia; scopul acestui tip de control este preîntâmpinarea cheltuielilor neeconomicoase şi a imobilizărilor de fonduri băneşti; sfera sa de cuprindere include încheierea şi executarea contractelor economice, plăţile de salarii şi a drepturilor asimilate, constituirea fondurilor prevăzute de lege, cererile de credite, lucrările de investiţii, casarea şi declasarea bunurilor, etc.