Banca Națională a Turciei

Banca Centrală a Republicii Turcia

Türkiye Cumhuriyet Merkez Bankası

Logo Sediu

Sediu Ankara , Turcia

Stabilit 1932

Guvernator Dr. Erdem Bașçı

Banca centrală a Turciei

Valută Lira turcească

ISO 4217 Code

TRY

Rezerve

127 dolari miliarde de ex Externe.

21.36 dolari miliarde de rezerve de aur (aprilie 2013)

Website www.tcmb.gov.tr

Precedat de Banca otomana

Banca Centrală a Republicii Turcia (CBRT) ( turcă : Türkiye Cumhuriyet Merkez Bankası - "TCMB") este banca centrală a Turciei și este fondat ca o societate pe acțiuni la 11 iunie 1930.

Acțiuni ale CBRT sunt împărțite în patru clase. Acțiuni Clasa A aparțin numai la Trezoreria Turciei. Acțiuni din clasa B și clasa C sunt alocate băncilor naționale care operează în Turcia, altele decât băncile naționale și societățile privilegiate bănci. În cele din urmă, acțiunile de clasă D sunt alocate instituțiilor comerciale turce și a persoanelor reale și juridice de naționalitate turcă.

CBRT stabilește, la propria discreție, politica monetară să urmărească și instrumentele de politică de a folosi în realizarea stabilității prețurilor în Turcia. Acest lucru implică faptul că CBRT se bucură de independență instrumentului. În scopul de a atinge obiectivul de stabilitate a prețurilor, CBRT a implementat o inflație cu drepturi depline regimului de țintire din 2006. [2]

Pregătirile pentru a stabili o bancă centrală a Turciei a început în 1926, dar organizația a fost înființată la 03 octombrie 1931 și a deschis oficial la 1 ianuarie 1932. Banca a avut, inițial, un privilegiu de a emite bancnote pentru o perioadă de 30 de ani. În 1955, acest privilegiu a fost extins până în 1999. În cele din urmă acesta a fost prelungit la infinit în 1994.

Perioada Imperiul Otoman

În Imperiul Otoman, activități economice, cum ar fi operațiunile de trezorerie, bani și tranzacții de credit și comerț în aur și valute străine au fost executate de către diferite instituții, cum ar fi Trezoreria, Monetăria, bijutierii, cămătari, fundațiile și breslele. În această structură organizatorică care a prevalat până în a doua jumătate a secolului al 19-lea, Imperiul Otoman bătute monede de aur în numele sultanului. Imperiul Otoman a pus bancnote de numerar (Kaime-i nakdiye-i mutebere) în circulație în 1840. În timpul Războiului din Crimeea, în 1854, Imperiul Otoman, care a împrumutat de la alte națiuni pentru prima dată în istorie, nevoie de o bancă de stat să-și asume o funcție de intermediar în rambursarea datoriilor externe. Ca urmare, "Banca otoman (Banca-I Osmani)", cu sediul la Londra, a fost înființată cu capital engleză în 1856. Puterile fundamentale ale Băncii s-au limitat la creditare, în cantități mici, efectuarea de plăți în avans către Guvern și actualizarea unor certificate de trezorerie.

În 1863, Banca otoman a fost dizolvat și restructurat ca un parteneriat engleză-franceză sub numele de "Bank-I Osmani-i Șahane (Imperial Otoman Bank)", și a devenit o bancă de stat. Otoman Banca Imperial a fost acordat privilegiul exclusiv de a emite bancnote pentru o perioadă de treizeci de ani. Banca, în calitate de trezorier al statului, a fost însărcinată de a colecta venituri de stat, face plăți în numele Trezoreriei și de scont titluri de stat, precum și efectuarea de plăți de rate si dobanzi aferente datoriei interne și externe. Capitala otomană Băncii Imperial păstrate de către alte națiuni declanșat reacții în timp și aceste reacții au pus bazele pentru stabilirea unei bănci centrale naționale. Eforturile de stabilire a unei bănci centrale cu capital autohton a culminat cu crearea de "otoman National Banca de credit (Osmanlı İtibar-I Milli Bankası)" la 11 martie 1917. Cu toate acestea, înfrângerea Imperiului Otoman în Primul Război Mondial a împiedicat banca să devină o bancă națională, care s-ar fi asumat funcțiile băncii centrale.

Perioada Republicana

După Primul Război Mondial, ca urmare a tendinței globale de națiuni să formuleze politicile monetare în mod independent, prin stabilirea băncile lor centrale, care ar putea fi autorizate să emită monedă, și pentru a consolida independența politică a câștigat în Razboiul de Independenta cu independență economică , dezbaterile cu privire la înființarea unei bănci centrale din Turcia a câștigat ritm. Această problemă a fost abordată pentru prima dată în 1923, Izmir Congres Economic cu un accent deosebit pe înființarea unei "bănci de stat național". În 1927, ministrul de Finanțe Abdülhalik Renda prezentat un proiect de lege privind instituirea unei bănci centrale. Ca urmare intrarea în vigoare a legii, Turcia schimb de opinii cu băncile centrale din alte țări "în înființarea Băncii Centrale a Turciei. În 1928, a fost invitat la Turcia, Dr. G. Vissering, un membru al Nederlandsche Bank De (Banca Centrală din Țările de Jos), Consiliul guvernatorilor, a subliniat în raportul său necesitatea de o bancă centrală independentă nu afiliat la Guvern; îmbrățișat, în 1929, de către expert italian contele Volpi, care a sugerat că a fost necesară înființarea unei bănci centrale pentru a asigura stabilitatea monedei turcești. Ca urmare a acestor evoluții, Guvernul a luat inițiativa de a elabora cadrul juridic necesar pentru înființarea unei bănci centrale, precum și un proiect a fost pregătit de Banca Centrală cu contribuțiile de Prof. Leon Morf de la Universitatea din Lausanne. Legea a fost adoptată de către Adunarea Națională a Turciei la 11 iunie 1930 și publicat în Monitorul Oficial din 30 iunie 1930 sub numele de "Legea cu privire la Banca Centrală a Republicii Turcia, nr 1715". În urma centralizării sarcinilor efectuate de diferite instituții și organizații, Banca Centrală a început să funcționeze la 03 octombrie 1931. Actiunile Bancii, care a dobândit statut juridic ca o societate pe acțiuni, - să se manifeste că "aceasta nu este o entitate publică", și că "este independent", au fost împărțite în (A), (B), (C ) și (d) clase. Clasa (A) acțiuni aparțin doar la Trezorerie, și, în scopul consolidării independenței băncii, aceasta este stipulată în Legea nr 1715 că aceste acțiuni nu trebuie să constituie mai mult de cincisprezece la sută din capitalul. Clasa (B) acțiuni sunt alocate băncilor naționale; clasa (c) acțiunile sunt alocate, altele decât băncile naționale, băncile și companiile de privilegiate, și clasa (d) acțiunile sunt alocate instituțiilor comerciale turce și a persoanelor juridice și reale ale turcă naționalitate. În conformitate cu Legea nr 1715, obiectivul fundamental al Băncii Centrale a fost de a sprijini dezvoltarea economică a țării. În acest scop, Banca a fost autorizat să stabilească raporturi de refinanțare (principalul instrument), reglementa piețele monetare și circulația banilor, executa operatiuni de trezorerie, și să ia măsuri legate de stabilitatea monedei turcești. Banca a fost învestit cu privilegiul exclusiv de a emite bancnote din Turcia. În plus, banca a asumat, de asemenea, rolul de trezorier al Guvernului. În cadrul stabilit regimul cursului de schimb implementate în această perioadă, Guvernul a fost de autoritatea de a stabili ratele de schimb. Independența Băncii Centrale și de nivelurile scăzute ale inflației au prevalat în anii 1930, ca Guvernul nu a putut interveni în domeniul Băncii de autoritate și a deciziilor.