Armonizarea sistemelor de impozite și taxe în cadrul țărilor UE

1. Direcţii de armonizarea a sistemelor fiscale în UE

Pocesul de armonizare fiscală a devenit necesar în contextul integrării în U.E. Aşadar încă de la constituire Comunitatea Economică Europeană şi-a propus să promoveze o dezvoltare armonioasă, continuă şi echitabilă a activităţii economice prin aproprierea sistemelor fiscale asigurând astfel o creştere rapidă a nivelului de trai şi a relaţiilor între statele membre.

Armonizarea legislaţiei privind impozitele asigură o bună desfăşurare a pieţei unice. Diferenţele mari dintre ratele de impozitare pentru anumite mărfuri între ţări diferite, influenţau activitatea comercială considerabil. Aşadar a devenit necesară crearea unei pieţe unice, consumatorii putând să cumpere bunuri dintr-o ţară în alta fără a plăti taxe vamale.

Măsurile de armonizarea a sistemelor de impozite şi taxe create în cadrul Uniunii Europene au repercusiuni diferite asupra statelor membre, în funcţie de gradul de dezvoltare a acestora, generând, totodată, reacţii diferite din partea cetătenilor faţă de aplicarea acestora.

1.1. Implementarea aquis-ului comunitar

Aquis-ul comunitar reprezintă ansamblu de drepturi şi obligaţii ce unesc statele din Uniunea Europeană, totalitatea normelor ce reglementeză instituţiile UE şi politicile monetare.

Obiectivul principal al Tratatului Comunităţii Europene este evidenţiat în articolul 3 şi anume-eliminarea taxelor vamale între statele Uniunii Europene. Articolul 93(99) face referire doar la impozitele indirecte, iar măsurile de prevenire a distorsiunilor pieţei se adoptă pe baza Articolului 96(100) completat ulterior cu Articolele 96(96) şi 97(102), iar prin articolul 293(220) se recomandă semnarea tratatelor de evitare a dublei impunere. Prin Articolul 104 al Tratatului se impune statelor participante la Moneda Unică penalizări în condiţiile în care acestea nu evit deficitele excesive. Cerinţa de evitare a deficitelor excesive este valabilă şi pentru ţările neparticipante la Moneda Unică.

Finalizarea Uniunii Monetare şi crearea pieţei unice a provocat temeri în sensul că bazele impozitare naţionale ar putea fi erodate de concurenţă, provocând asftel o deplasare a sarcinii fiscale de la capital către forţa de muncă, cu consecinţe negative asupra forţei de muncă şi protecţiei sociale.

Prin politica generală de impozitare, Comunitatea Economică Europeană urmăreşte o serie de obiective: în cazul impozitelor indirecte se urmăreşte evitarea diferenţelor dintre cote de impozitare care ar putea crea distorsiuni ale concurenţei în interiorul pieţei unice; iar în ceea ce priveşte impozitele directe, un prim obiectiv a fost de “Eliminare a ambiguităţilor legislative” astfel evitându-se evaziunea fiscală, iar un alt obiect avut în vedere de Comunitatea Europeană era evitarea dublei impuneri.

Obiectivul general al prevederile Tratatului de la Maastricht a fost ca bugetele statelor membre să se menţină în echilibru de-a lungul ciclului economic, aşadar o creştere a cheltuielilor publice trebuia finanţată printr-o creştere a impozitelor.

Deşi toate aceste obiective au fost general acceptate, ţările membre au fost reticente în vederea armonizării sistemelor de impozite. Potrivit aquis-ului comunitar armonizarea fiscală se realizează distinctiv pe cele două mari categorii de impozite: directe şi indirecte. Până în prezent, progresele înregistrate la nivelul Uniunii Europene ne confirmă faptul că posibilităţile de armonizare par a fi mai reduse în cazul impozitelor direct, faţă de cele indirecte. Din acest motiv, Tratatul Comunităţii Europene nu specifică armonizarea sistemelor de impozitare, lasând libertatea statelor membre de a face reglementările în conformitate cu necesităţile lor.

În cazul unor situaţii precum dubla impunere sau activitaţiile economice de tranfrontaliere, a făcut necesară adoptarea unor măsuri legislative valabile tuturor statelor membre. Aceste măsuri au fost iniţiate în anul 1990, materializate în două directive, şi respectiv o convenţie. Cea referitoarea la abolirea dublei impuneri a profitului distribuit între societăţile mamă aflate într-un stat membru şi finialele acestora aflate în alt stat membru a fost Directiva 90/435/CEE, iar cea de-a doua directivă reduce povara fiscală ce poate impiedica reorganizarea societăţilor. Iar Convencţia 90/436/CEE introduce o procedură de evitare a dublei impuneri a profitului dintre două societăţi asociate aflate în state diferite în cadrul Uniunii Europene.

Cerinţa Uniunii Europene pentru toate ţările care doresc intergarea în Uniune este ca acestea să aibă legislaţia conformă cu acqis-ul comunitar şi să il respecte în totalitate.

Acquis-ul comunitar vizează în primul rănd impozitele indirecte, deoarece acestea influenţează buna desfăşurare a circuitului economic- libera circulaţie a mărfurilor şi serviciilor, referindu-se în special la armonizarea accizelor şi taxei pe valoare adăugată în cadrul Uniunii. În ceea ce priveşte impozitele directe, acquis-ul comunitar reglementează în mod direct impozitul pe profit al societăţilor.