Abordări Comparative Privind Metodele de Calcul a Amortizării

Cap.1 Amortizarea – proces fianciar complex

1.1. Definiția amortizării

Amortizarea este un proces financiar de recuperare treptată a valorii activelor imobilizate consumate în procesul economic sau numai că urmare a deținerii lor în patrimoniu și de constituire, prin acumularea acestor valori, a unui fond de amortizare destinat înlocuirii activelor imobilizate atunci cand exprimă durata de viață economică a acestora, sau când ating limite de uzură fizică și morală.

Din punct de vedere economic, amortizarea reprezintă o cheltuială a exercițiului economico-financiar, ce corespunde consumației unei părți din valoarea imobilizărilor. Amortizarea este considerată că fiind procesul de transfer sau de repartizare a imobilizărilor asupra cheltuielilor exercițiului pe perioada economică de utilizare a activelor amortizabile. Amortizarea permite integrarea în costurile de producție ale întreprinderii a cheltuielilor care reprezintă investițiile necesare.

Sub aspect financiar amortizarea este considerată în anumite condiții existenta unui rezultat financiar pozitiv că o componenta a capacității de autofinanțare ce permite finanțarea reînnoirii imobilizărilor. Acumularea anuităților privind amortizările ar trebui să permită înlocuirea investiției care nu mai poate sau nu mai trebuie (din motive de randament) să fie utilizată. Această abordare se găsește la baza politicii de întreprindere conform careia “se investește pentru a se amortiza și reinvesti”.

Rolul pe care îl are amortizarea în procesul reproducției poate fi îndeplinit numai respectând unele condiții, printre care :

- evaluarea corectă, realistă a mijloacelor de muncă;

- normele de amortizare să țină seama atât de uzura fizică cât și de cea morală;

- volumul fondului de amortizare să permită recuperarea tuturor cheltuielilor pentru înlocuirea activelor imobilizate.

Evaluarea realistă a activelor imobilizate constituie o condiție esențială pentru stabilirea corectă a amortizării. Supraevaluarea sau subevaluarea acestora conduce la constituirea nejustificată a unui fond de amortizare mai mare sau mai mic față de nevoile de înlocuire a mijloacelor de muncă, ceea ce se rasfrânge asupra cheltuielilor și a profitului și denaturând marimea lor reală. Pentru că fondul de amortizare să corespundă realmente necesităților de înlocuire a activelor imobilizate trebuie acordată atenția cuvenită valorii la care se calculează amortizarea.

Pentru un agent economic, amortizarea nu este un instrument de evaluare, ci o metodă de repartizare a costului. Imobilizările nu sunt amortizate pe baza pierderii de valoare, ci pe baza imputării sistematice a costului de intrare asupra unui număr de exerciții.

Amortizarea poate fi definită că fiind echivalentul valoric al deprecierii ireversibile a unei imobilizări că urmare a utilizării, a factorilor naturali, progresului tehnic sau altor cauze.

Amortizarea reprezintă un proces de corecție a valorii imobilizărilor, constatarea contabilă a pierderii de valoare suferită de activele imobilizate ca urmare a deprecierii lor în timp (uzurii fizice și morale). Pornind de la aceasta interprețare, se procedează la o corectare a valorii activelor imobilizate pentru a le aduce la o valoare apropiată de realitate.

Amortizarea este rezultatul unui procedeu de repartizare logică și sistematică a costului imobilizărilor, aplicat astfel încat să se impute o parte din acest cost fiecarui exercițiu care va beneficia de utilizarea respectivelor imobilizări.

1.2. Condițiile amortizării

Amortizarea se desfasoară în timp, în principiu pe întreaga perioadă de la intrarea în patrimoniu a activelor imobilizate și până la casarea acestora. În cazul activelor materiale imobilizate, amortizarea are drept fundament deprecierea acestora în procesul funcționarii sau nefuncționarii lor.

Când durata de utilizare este mai mică decât durata de viață economică se ține seama și de valoarea reziduală; care poate avea valori însemnate și care majorează sursele de finanțare pentru înlocuire. În cazul împrumuturilor are loc un proces de amortizare financiară, care reprezintă rambursarea treptată a creditelor conform angajamentelor asumate.

Procesul de amortizare conduce la reducerea valorii unor posturi din activul sau pasivul bilanțului; în cazul imobilizărilor materiale este vorba de reducerea valorii unor conturi de activ, în timp ce în cazul împrumuturilor, amortizarea acestora are drept efect micșorarea valorii conturilor de pasiv care reflectă datorii ale întreprinderii. Sistemul de amortizare se bazează pe faptul că orice activ material imobilizat are o durată de viață maximă la capătul careia valoarea de exploatare este egală cu zero. Pot fi amortizate activele care se consuma progresiv, în mai multe exerciții financiar, cum este cazul cladirilor, construcțiilor, utilajelor, mijloacelor de transport etc.