Voința de limitare mitul genezei

Citita cu interes peratologic, Facerea este o proiectie a libertatii ca vointa de limitare. 1 Inaintea Genezei, duhul lui Dumnezeu se purta peste ape. Orice act demiurgic incepe cu aceasta plutire a spiritului care si aproximeaza fapta, dar pentru a nu ramine simpla ratacire, el trebuie sa se determine faptuind cu adevarat. Si cum orice act de demiurgie este o configuratio, o instaurare de limite modelatoare, determinarea divinului se consuma in Geneza sub forma limitelor puse dinauntru. Vorba lui Platon despre Dumnezeu ca marele geometru se adevereste macar in sensul peratologiei: Creatia este un vast scenariu peratologic animat de vointa divina a limitarii.

In preajma Creatiei, duhul lui Dumnezeu se purta peste ape. Apa insa nu este singurul element care premerge Creatiei.

Mai exista pamintul si intunericul. Pamintul, apa si intunericul sint trei elemente ale indeterminarii si ele ii stau Demiurgului in fata ca o materie a modelarii viitoare. Insa pamintul, impreuna cu marea, sint fapte ale Facerii din ziua a treia. De ce atunci pamintul apare inca de acum, cind Dumnezeu nu face, ci cumpaneste doar o fapta viitoare? Pamintul care vine dinaintea genezei este altceva decit pamintul creat, asa cum marea este altceva decit apa dinaintea creatiei.

Pamintul care sta alaturi de apa si intuneric ca element al indeterminarii este materia nediferentiata in care nu a patruns limita modelatoare. Textul grec ne spune ca el era aoratos si akataskeuastos: gol si netocmit, in varianta romana. Exact tradus, aoratos nu inseamna insa gol, ci nevazut, ascuns privirii, si el este asa tocmai pentru ca traieste in conjunctie cu intunericul; e indistinct. Netocmit, akataskeuastos, este sinonim in greaca cu autophyes, care trimite la tot ce exista prin sine, la naturalul frust, lipsit de orice gest de asistenta artizanala, tehnica sau artistica; ge akataskeuastos este pamintul salbatic, netrecut inca prin actul domestic si civilizator al unei opere de modelare. Abia in ziua a treia, dar mai ales in cele urmatoare, Dumnezeu il va tocmi, il va modela prin aranjare (kataskeuasis). Sa ne intoarcem insa la momentul de inceput al demiurgiei. In prima zi, Dumnezeu face lumina. Lumina este primul element al modelarii sau, mai degraba, unul in vederea ei. Limita lucrului, conturul sau, forma, apare in lumina. Intunericul, indistinctia pura ar anula opera creatiei, ar lasa ca elementele ei sa fie asemenea pamintului primordial: aoratos, ascuns privirii. Pentru ca delimitarile create de volumetria divina sa fie percepute este nevoie de lumina. Iata de ce in Marele Atelier al Demiurgului totul incepe cu conditia oricarei forme, cu lumina deci. Insa pina si aceasta prima fapta, care e doar o conditie a delimitarii, apare aici ca produs al ei: Dumnezeu desparte lumina de intuneric. El se comporta asemenea unui hotarnic: in materia vasta si indistincta a Creatiei, el hotaraste despartind, hotarnicind. In primele trei zile, Creatia nu este altceva ...