Violența domestică

Violenta domestica: este orice act violent comis de către o persoană de pe poziţia unui rol marital, sexual, parental de ocrotire, asupra altor persoane, cu roluri reciproce.

Formele sub care poate apărea violenţa domestică sunt: abuzul fizic dintre soţi; abuzul fizic al părinţilor asupra copiilor; abuzul emoţional dintre soţi; abuzul emoţional al părinţilor asupra copiilor; abuzul sexual al părinţilor asupra copiilor; probleme legate de consumul de alcool şi droguri care o pot influenţa.

Abuzul fizic dintre soţi

Pe lângă infracţiunile specifice prevăzute de Codul Penal, respectiv bigamie, adulter, abandon în familie, din păcate, violenţa şi-a făcut loc în sânul familiei generând infracţiuni de omucidere, lovituri cauzatoare de moarte, vătămări corporale grave, violuri urmate de decesul victimei, pruncucideri, rele tratamente aplicate minorului şi incest.

Cauzele şi condiţiile obiective ale violenţei domestice se referă în principal la caracteristicile biopsihologice ale fiecărui individ: temperament, caracter, personalitate, stări voliţionale şi emoţionale. Dintre acestea se pot aminti: nivelul scăzut de cultură şi educaţie a făptuitorilor, trăsături negative de comportament, înclinaţii spre actele violente, consumul excesiv de alcool( frecvent sau întâmplător), provocările venite din partea victimelor, exacerbarea instinctului de proprietate.

Costurile violenţei în mediul familial par să fie similare cu cele ale omorului şi atacului violent. Majoritatea incidentelor apar în timpul certurilor sau altor interacţiuni temperamentale, remarcile sau gesturile ofensatoare sunt iniţiate de una din părţi, provocând răzbunarea celeilalte.

Violenţa domestică are două dimensiuni: violenţa bărbatului împotriva femeii – realitate încetăţenită şi mult mediatizată la popoarele cu orientări patriarhale, în ţările conservatoare; şi violenţa femeii îndreptată împotriva bărbatului, realitate puţin cunoscută, dar confirmată de studiile efectuate în ultimele trei decenii de către specialişti din SUA.

Violenţa împotriva femeii

Violenţa domestică implică o manifestare de putere, în mod compensatoriu din partea unor indivizi ce se simt mici şi neputincioşi în alte cercuri, ajungând să refuleze în contextul unor relaţii protejate, în cadrul cărora puterea le este legitimată prin atribuirea unor poziţii şi roluri în relaţie( ideologie patriarhală). Cercetările efectuate arată că, pe măsură ce scade puterea victimei în relaţie, creşte probabilitatea abuzului, decalajul de putere generând şi potenţând violenţa în relaţie.

Direcţionarea violenţei în contextul unui conflict conjugal poate lua ambele sensuri: fiecare dintre participanţi la unirea conjugală fiind potenţial agresor, respectiv victimă. Se constată că bărbaţii îşi vânează şi ucid adesea soţiile când ele îi părăsesc, femeile se comportă astfel doar în cazuri excepţionale. Bărbaţii îşi ucid, de regulă, soţiile, după ce le-au supus pentru un timp îndelungat unor abuzuri sau agresiuni care implicau violenţa fizică: reciproca, în astfel de cazuri, este foarte rar valabilă.

Violenţa împotriva bărbatului

Nefericita realitate este că şi bărbaţii sunt victimele violenţei domestice tot atât de des ca şi femeile. Violenţa femeilor împotriva bărbaţilor este un fenomen bine documentat, de altfel ignorat deopotrivă de mass-media şi societate. În urma unor studii s-a raportat că in majoritatea cazurilor de violenţă a femeilor împotriva bărbaţilor s-a folosit armă. Acest fenomen se explică prin faptul că femeia conştientizează puterea fizică a bărbatului şi de aceea foloseşte preponderent arma ca mijloc de apărare.

Numeroase studii au obţinut statistici care susţin că furia femeilor se manifestă în acte violente frecvent şi în mod special împotriva membrilor familiei, de exemplu:

- 55% din crimele asupra băieţilor( fetelor) implică o femeie ucigaşă;

- 44% din crimele asupra soţilor/soţiilor, implică o femeie ucigaşă;

- 33% din familiile ucigaşe implică o femeie ucigaşă;

- 18% din părinţii ucigaşi implică o femeie criminal.

Media continuă să atribuie controlul şi dominarea numai bărbaţilor. Dacă suntem sinceri cu noi înşine, cu toţii ştim că femeile sunt la fel de dominante şi doritoare de control în felul lor ca şi bărbaţilor. Violenţa domestică nu trebuie tolerată. Trebuie să o recunoaştem şi să o prevenim. Din păcate, mai este o lungă cale până să învăţăm lecţia responsabilităţii mutuale în relaţiile de lungă durată, indiferent de dinamica lor. Şi de aceasta este nevoie pentru a preveni violenţa domestică.

Femeile şi bărbaţii sunt responsabili în aceeaşi măsură pentru violenţa domestică. Violenţa domestică nu este din vina bărbaţilor sau a femeilor. Este a amândorura – o problemă. Amândoi, bărbatul şi femeia, sunt angajaţi în acest joc al distrugerii reciproce, al incapacităţii de a crea intimitate şi de a aprecia diferenţele.

Abuzul fizic din partea părinţilor asupra copiilor

Fiecare tip de civilizaţie selecţionează un anumit tip de comportament normativ acceptat ca „tratarea bună a copilului”, dincolo de care începe, însă, maltratarea, respectiv comportamentul abuziv. Noţiunea de maltratare reprezintă în general o acţiune deliberată, care face rău copilului, afectându-i sănătatea fizică şi psihică. Se consideră că maltratarea ca fenomen apare în momentul în care părinţii sau educatorii le aplică copiilor tratamente dăunătoare, putându-le provoca lezări organice sau tulburări psihice. Variaţiile abuzului se înscriu pe o gamă largă de intensităţi, de la maltratarea lejeră, simpla neglijare( indiferenţă faşă de nevoile fundamentale ale copilului şi faţă de îngrijire), ori diferite forme ale abuzului emoţional( injurii, ironie, umilire, exigenţe sau constrângeri nerealiste, violenţă verbală), până la formele de abuz fizic( bătaie, schingiuire, exploatare prin supunere la munci nepotrivite cu vârsta), şi abuzul sexual. Părinţii care îşi maltratează copiii sunt în majoritatea cazurilor persoane vulnerabile, cu o serie de probleme psihologice şi educaţionale pe care sunt incapabili să le rezolve singuri.