Viața lui Emil Cioran

Nascut la 8 aprilie 1911 la Rasinari, ca cel de-al doilea fiu al preotului Emilian, Emil Cioran frecventeaza incepand din 1921 Liceul Gheorghe Lazar din Sibiu, oras in care se va muta intreaga familie in 1924. Intre 1928 si 1932 urmeaza cursurile Facultatii de Litere si Filosofie din Bucuresti iar incepand din ultimul an incepe sa publice articole in periodicele Calendarul, Gandirea, Vremea, Azi. Isi incheie studiile universitare cu o teza de licenta asupra intuitionismului bergsonian, iar in acelasi an (1932) se inscrie la doctorat, sperand sa obtina o bursa pentru Franta sau Germania. In 1934 ii apare prima carte, Pe culmile disperarii, pentru care i se confera Premiul Comisiei pentru premierea scriitorilor tineri needitati. Va mai publica inca patru carti in tara, inainte sa se stabileasca definitiv in Franta. Intre 1933 si 1935 se afla la Berlin, ca bursier al Fundatiei Humboldt. Reintors in tara, ocupa vreme de un an postul de profesor de filosofie la Liceul Andrei Saguna din Brasov iar in anul urmator, 1937, pleaca la Paris cu o bursa a Institutului francez din Bucuresti, bursa care i se va prelungi pana in 1944. In 1940 incepe sa scrie Indreptar patimas, ultima sa carte in limba romana, a carei varianta definitiva va fi incheiata in 1945, an in care se stabileste definitiv in Franta. Dupa 1945 incepe sa scrie in limba franceza, iar in 1949 ii apare la Editura Gallimard prima carte, Precis de decomposition; ii vor urma, pana in 1987, inca noua, publicate la aceeasi prestigioasa editura pariziana. Cu exceptia Premiului Rivarol, care i se confera in anul 1950 pentru debutul francez, va refuza toate celelalte importante premii literare decernate ulterior (Saint-Beuve, Combat, Nimier). Se stinge din viata la Paris in 1995. Aveam saptesprezece ani si credeam in filosofie. Tot ce nu avea legatura cu ea mi se parea pacat sau abjectie (2, pag. 248) marturiseste Emil Cioran la inceputul unui capitol din Tratatul de descompunere, scris la 38 de ani. Mirat de lumea care i se asternea vederii, se abandoneaza filosofiei, cu toate ca o considera impersonala, ca neexprimand nici autenticitatea filosofului, a ganditorului, nici ritmul fiintei umane. Filosofia ca neliniste impersonala este solutia tuturor celor care fug si se ascund de exuberanta vietii, viata nu se poate evita prin explicatii, prin filosofari; viata trebuie traita, indurata, iubita sau urata, adorata sau temuta, intr-un amestec alternant de fericire sau oroare dat de insusi ritmul fiintei, de toate oscilatiile si disonantele acesteia. Filosoful nu risca nimic, rostul lui este sa exprime ganduri, rod al ratiunii, care insa nu egaleaza maretia vietii descrisa prin muzica, literatura, poezie; universul se descrie, nu se discuta. Problemele adevarate ale vietii incep acolo unde filosofia, prin ratiune, abdica in fata Necunoscutului, a imprevizibilului, a dezastrului. Filosofia este zadarnica, definitiile date de ea sunt numai o fatada, un rezultat al disperarii omului in ...

1.Cioran, Emil , Pe culmile disperarii , Editura Humanitas , Bucuresti , 1993 .

2.Cioran, Emil , Tratat de descompunere , Editura Humanitas , Bucuresti , 1992 .