Utilitarismul

JS Mill s-a nascut la Londra, la 20 mai 1806, fiind cel mai mare fiu al lui James si Harriet Mill. Opt frati si surori s-au adaugat familiei între 1808 si 1825.

A avut parte de o educatie neobisnuita, mai bine zis de un experiment educational, datorita tatalui sau, economistul si filosoful utilitarist James Mill, discipol al lui Jeremy Bentham. Acesta l-a crescut complet separat de alti copii pentru a deveni un succesor al sau si a lui Bentham: a început sa învete greaca la vârsta de trei ani, iar latina la sapte ani, logica la doisprezece si un curs de economie politica la treisprezece ani. Datorita unui astfel de sistem rigid de disciplina intelectuala, el credea, conform propriei lui relatari, ca acest lucru i-a dat un avantaj de o jumatate de secol fata de cei contemporani lui.

Rezultatul educatiei primite de Mill a fost ambiguu: John a absorbit utilitarismul lui Bentham si al tatalui sau, dar a trecut si printr-o criza profunda la vârsta adolescentei (declansata în 1826). Acest eveniment l-a initiat pe Mill în devenirea sa ca filosof, a lasat la o parte ceea ce el numea "un adevarat sectarianism interior", si a început sa se elibereze de tatal sau, de Bentham si de rationalismul secolului al XVIII-lea pe care ei îl reprezentau.

Anul 1830 a fost cel în care s-a întâlnit cu Harriet Taylor, sotia lui John Taylor, de care se va îndragosti si cu care se va casatori în 1851. Aceasta a constituit pentru el un adevarat sprijin inclusiv în ceea ce priveste munca sa intelectuala.

Mill a fost o personalitate multilaterala: a scris tratate de economie si logica, a dezvoltat filosofia utilitarista si filonul traditiei empiriste engleze si a fost cel mai important dintre liberalii secolului al XIX-lea. A fost un admirator înfocat al scrierilor lui A. Comte chiar înainte de a-l întâlni personal. (Sursa: Internet)

Capitolul I - Consideratii generale

Problema lui summum bonum sau,ceea ce e acelsi lucru, problema fundamentului moralitatii, a fost socotita drept cea mai importanta chestiune a gandirii speculative; ea a preocupat mintile cele mai inzestrate si le-a divizat in secte si scoli, care s-au luptat cu vigoare unele cu altele.

Adevarurule acceptate in ultima instanta ca principii prime ale unei stiinte sunt, de fapt, rezultatele finale ale analizei metafizice aplicate asupra notiunilor elementare proprii acelei stiinte; iar relatia lor cu stiinta in cauza nu e aceea dinre fundatie si edificiu, ci aceea dintre radacini si copac: radacinile isi pot indeplini sarcina la fel de bine chiar daca nu sunt niciodata dezgropate si scoase la lumina.

Scoala intuitivista in etica, nu mai putin decat cea care ar putea fi numita scoala inductivista, insista pe necesitatea legilor generale. Ambele sunt de acord ca moralitatea actiunii individuale nu e o chestiune de perceptie directa, ci de aplicare a unei legi la un caz individual. Ambele sustin ca moralitatea trebuie dedusa din principii, iar scoala intuitivista afirma tot atat de ferm ca si cea inductivista ca exista o stiinta a moralei.

Principiul utilitatii sau, cum l-a numit Bentham mai tarziu, principiul celei mai mari fericiri avut un mare rol in formarea doctrinelor morale, inclusiv ale acelor persoane care i-au respins cu tot dispretul autoritatea. Nu exista nici o scoala de gandire care sa refuze sa admita ca influenta actiunilor asupra fericirii este un considerent dintre cele mai insemnate si chiar predominant in multe dintre aspectele de detaliu ale moralei.

Pentru toti acei moralisti care considera ca argumentarea e un lucru cat de cat necesar,argumentele utilitariste sunt indispensabile. Kant, un om remarcabil, al carui sistem de gandire va ramane pentru mult timp drept unul dintre reperele istoriei speculatiei filosofice, formuleaza in "Metafizica eticii", un principiu prin universal ca origine si temei al obligatiei morale;iata-l: "Actioneaza in asa fel incat regula dupa care ai actionat sa admita sa fie adoptata ca lege de catre toate fiintele ratinale".Dar cand incepe sa deduca din acest precept diferite datorii concrete ale moralitatii, el esueaza aproape grotesc in tentativa de a arata ca ar exista vreo contradictie, vreo imposibilitate logica in adoptatrea de catre orice fiinta rationala a celor mai cumplit de imorale reguli de conduita. Tot ceea ce arata el e ca tocmai consecintele adoptarii lor universale ar fi de asa natura incat nimeni nu ar vrea sa si le asume.

J.S.Mill va incerca sa contribuie la intelegerea si la mai buna apreciere a teoriei "utilitariste" sa a "fericirii", ca si la gasirea demonstratiei de care este ea susceptibila.Demonstrarea faptului ca ceva este bun nu poate fi facute decat aratand ca el e un mijloc in vederea a altceva ce se admite ca e bun fara demonstratie. Se demonstreaza ca arta medicala este buna prin aceea ca ea contribuie la sanatate; dar cum e posibil sa se demonstreze ca sanatatea e buna?Arta muzicii e buna din motivul, intre altele, ca produce placere; dar ce demonstratie se poate da faptului ca placerea e buna? Exista un sens mai larg al cuvantului demonstratie, aplicabil si la aceasta chestiune, ca , de altfel, la orice alta problema disputata din campul filosofiei.Acest subiect e de competenta facultatii rationale, iar aceasta facultate nu il trateaza niciodata doar pe calea intuitiei. Intelectului trebuie sa-i fie aduse considerente apte sa-l determine fie sa-si dea consimtamantul, fie sa si-l retraga in raport cu aceasta doctrina; si aceasta echivaleaza cu o demonstratie. O conditie preliminara a acceptarii sau respingerii rationale a formulei utilitariste este ca formula sa fie corect inteleasa.

Mill, inainte de a incerac asa intre in problema bazelor filosofice care ar putea fi oferite pentru a consimti la standardul utilitarist, va propune cateva ilustrari ale doctrinei insasi, cu intentia de a arata mai limpede ce este ea, de a o distinge de ce nu este si de a inlatura acele obiectii practice adresate ei care fie se origineaza in, fie sunt strans legate de interpretarile gresite ale intelesului sau.

Capitolul II - Ce este utilitarismul

Unele persoane denunta teoria "ca fiind de o ariditate inaplicabila atunci cand cuvantul utilitate precede cuvantul placere si de o voluptate mult prea aplicabila atunci cand cuvantul placere precede cuvantul utilitate". Cei ce stiu cate ceva despre acest subiect sunt constienti de faptul ca fiecare autor care a sustinut teoria utilitatii, de la Epicur la Bentham, a inteles prin utilitate nu ceva deosebit de placere, ci placerea insasi,laolalta cu evitarea durerii, si . in loc sa opuna utilul agreabilului sau ornamentalului, ei au declarat intotdeauna ca utilul inseamna, intre altele, si aceste lucruri. cu toate acestea, gloata, inclusiv gloata celor ce scriu, si scriu nu doar in ziare si periodice, ci si in carti cu greutate si pretentii, cade in mod constant in aceasta eroare superficiala. Preluand cuvantul "utilitarist", dar nestiind nimic despre el in afara felului cum suna,ei exprima de regula prin acest cuvant respingerea sau neglijarea placerii in unele dintre formele sale, anume a frumosului, a decorativului, a delectarii.