Unde iți este, moarte, biruința ta

Thomas Nagel este filosoful american care s-a evidențiat în spațiul publicațiilor din domeniul său de interes ca unul care țintește către un simț comun al cititorilor. Găsind o definiție foarte inteligibilă a ceea ce ar trebui să însemne filosofia, acesta mărturisește: ,,A filozofa înseamnă doar a pune întrebări, a argumenta, a examina idei și a căuta posibile argumente împotriva lor, a chibzui despre cum anume funcționează conceptele noastre. Preocuparea principală a filozofiei este aceea de a iscodi și a înțelege idei foarte obișnuite, pe care fiecare dintre noi le folosește în fiecare zi, fără a reflecta asupra lor.” Fără a recurge la perioade istorice și contexte culturale, școli, curente sau nume ilustre ale istoriei filosofiei, Nagel propune spre examinare probleme cât se poate de accesibile și viabile cum ar fi: posibilitatea cunoașterii, problema altor minți, relația minte-corp, semnificația cuvintelor, liberul arbitru, binele moral și răul moral, dreptatea, sensul vieții și moartea.

Referitor la cea din urmă problematică, Nagel vine cu următoarea întrebare: dacă moartea e sfîrşitul neechivoc şi definitiv al existenţei noastre, e un lucru rău să mori? În încercarea de a găsi un răspuns veridic, acesta construiește o imagine a morții din două puncte distincte de vedere aferente a două categorii de oameni - cei care privesc moartea ca pe un fapt înspăimântător și cei care ,,n-au nici o obiecţie faţă de moarte per se, dar speră că a lor nu va fi nici prematură, nici dureroasă” Își stabilește ca și concept al discursului său filosofic termenul de ,,moarte” în înțelesul de moarte permanentă, neurmată de nici o formă de supravieţuire conştientă, și orientată doar către persoana care constituie subiectul ei. Argumentează că, în acest sens, moartea ar fi un ,,rău” existențial pentru faptul că te privează de binefacerile vieții. Conștient de faptul că viața înseamnă și suferință și nefericiri, filosoful american susține, totuși, că aceasta merită trăită chiar şi atunci când treci prin experiențe groaznice pentru că ele vor cântări mai mult sau mai puțin pentru existența ta, iar eu îndrăznesc să spun - pentru cunoașterea ta; vor fi componente adiționale pentru aceasta de fiecare data când se vor produce. Așadar, ,,ceea ce rămâne nu e pur şi simplu neutru: e un lucru cât se poate de pozitiv” Iar acest lucru pozitiv nu îi permite să se teamă de ceea ce Alexandru Vlahuță menționează în poezia sa ,,Din prag ”: ,,Înaintea morții mele - moartea dragostei de viață.”

Oamenii sunt atrași de ideea supraviețuirii întrerupte pe termen lung, chiar dacă aceasta ar însemna, de exemplu, congelarea lor, urmată de reluarea vieţii conştiente, pentru că, în sinea lor, pot s-o privească pur şi simplu ca pe o continuare a vieţii actuale Oamenii au nevoie de stări, condiţii sau tipuri de activitate, de aceea este mai mult decât ușor de înțeles de ce o persoană aflată în comă cu degradare totală a stării de conștiență se apropie mai mult -ca terminologie- de ,,a exista” decât de ,,a fi”. Existența lui ,,doar vegetativă” conferă un drept mai mare morții lui decât vieții lui pentru că îl lipsește tocmai de ceea ce înseamnă a trăi de fapt - stări și activități. De aceea Nagel subliniază că dacă alegem să vedem moartea ca o nenorocire în sine, ceea ce e inacceptabil la ea este pierderea vieţii mai degrabă decât faptul de a fi mort, sau non-existent, sau inconştient.