Cartea lui Umberto Eco Come si fa un tesi di laurea (1997), tradusa de curind la Editura Pontica, nu este o gluma postmoderna a ludicului profesor italian. Este chiar un ghid din familia acelor atit de promitatoare cum sa, un fel de indicator si indreptar pentru cei care vor sa se profesionalizeze in cercetarea academica umanista. Gestul lui Eco e oarecum neasteptat si ar trebui poate sa dea de gindit. In fond, nu era datoria unui nume atit de ilustru sa puna la punct probleme tehnice, de redactare si bibliografie, Eco fiind, cel putin vazut de la distanta, ultimul profesor caruia un student i-ar adresa intrebari atit de modeste. Faptul ca profesorul le anticipeaza si construieste din raspunsuri o carte mai mult decit binevenita sugereaza, pe de-o parte, ca asemenea probleme sint chiar importante, pe de alta parte, ca orgoliile nu au ce cauta in aceasta meserie. In absenta cursurilor de introducere in filologie, studentul de obicei fura meseria redactarii profesioniste a unei lucrari de cercetare. Eco vine tocmai in intimpinarea acestei probleme. El spulbera prejudecata ca asemenea amanunte sint derizorii si dezafecteaza imaginea geniului dezordonat si nepoliticos fata de publicul cititor. Ar mai fi ceva. Se simte in tonul profesorului si un fel de exasperare: studentii filologi nu sint tocmai rigurosi si multe teze de licenta prost redactate vor fi stat in spatele initiativei sale. Cu toate astea, Umberto Eco nu cade in didacticism, sfaturile sint date intr-o atmosfera relaxata, simpatica, bine transpusa in romaneste de traducatorul George Popescu. In general traducerea este inspirata si binevenita, cu exceptia citorva mici neclaritati sau greseli de limba romana (lipsa anticiparii pronominale a complementului direct, de exemplu). Similitudinile dintre universitatea italiana si cea romana sint numeroase. Acelasi numar mare de studenti pe cap de profesor, aceleasi probleme financiare pentru studentii care nu pot face calatorii de studii, aceeasi lipsa inevitabila de rigoare intr-o universitate ,,de masa". Si cam aceeasi mentalitate, profesorul dind la inceputul lucrarii doua sfaturi ilegale, de un umor mai degraba amar: ,,exista multi studenti constrinsi sa faca o teza ca sa poata sa se licentieze in graba si sa obtina saltul in grad pentru care s-au inscris la universitate. s t Ei vor trebui intii de toate sa faca doua lucruri: (1) sa investeasca o suma rezonabila pentru a-l pune pe altul sa le faca teza; (2) sa copieze o teza deja facuta cu citiva ani mai inainte intr-o alta universitate (nu-i admis sa se copieze o teza deja tiparita, fie si intr-o limba straina, fiindca, daca profesorul este cit de cit informat, ar trebui sa stie de existenta ei; dar a copia la Milano o teza facuta la Catania ofera rezonabile posibilitati de a o face cu franchete; trebuie fireste sa te informezi daca conducatorul stiintific al tezei, mai inainte de a preda la Milano, nu o fi predat la Catania si, astfel, chiar si a copia o teza implica un inteligent act de cercetare)" (p. 13). Indicatiile lui Eco acopera o mare varietate de probleme si sint formulate cu o directete cuceritoare. ,,Cum sa evitati sa fiti exploatati de indrumatorul stiintific" nu e tocmai un lucru usor, sfaturile sale, mai in gluma, mai in serios, ar trebui retinute de studenti, dar mai ales de profesorii de la noi. Alegerea subiectului, a tipului de teza, selectia si ordonarea bibliografiei, regulile de redactare si de citare sint doar citeva aspecte discutate in carte. Foarte importante si utile sint exemplificarile, autorul ofera chiar mostre de fise bibliografice si de lectura. In subcapitolul Cui ii vorbesc?, dincolo de intentia pedagogica, gasim un fel de cheie de intelegere a stilului simplu si precis care face atit de placute volumele teoretice ale lui Umberto Eco insusi. Ambiguitatea si ermetismul unei intregi categorii de studii actuale sint puse la colt in citeva fraze care aparent se adreseaza doar studentului candidat la licenta: ,,Se considera ca un text divulgator, in care lucrurile sint explicate astfel incit cu totii sa le inteleaga, ar cere mai putina abilitate decit o comunicare stiintifica specializata care poate sa se exprime in intregime prin formule comprehensibile citorva privilegiati. s t Daca ii cititi pe marii oameni de stiinta sau pe marii critici veti vedea ca, in afara unor mici exceptii, sint mereu foarte limpezi si nu le e rusine sa explice bine lucrurile" (p. 157). In continuare, subcapitolul Cum se vorbeste? ar trebui poate afisat cumva pe holurile Facultatii de Litere sau cel putin in fata biroului oricarui student care vrea sa se maturizeze stilistic. Stim cu totii ca nu e un lucru usor, iar sfaturile lui Eco sint de un real folos. Printre ele: ,,Nu sinteti Proust. Nu faceti fraze lungi", ,,Scrieti tot ceea ce va trece prin cap, dar numai la prima redactare", ,,Nu folositi punctele de suspensie, exclamatiile, nu explicati ironiile" sau ,,Definiti totdeauna un termen atunci cind il introduceti pentru prima oara. Daca nu stiti sa-l definiti, evitati-l. Daca este unul din termenii principali ai tezei voastre si nu reusiti sa-l definiti, lasati totul balta. Ati gresit teza (ori meseria)" (p. 159-166). Bineinteles ca urmarea indeaproape a sugestiilor profesorului italian nu garanteaza o teza stralucitoare. Continutul ramine hotaritor. Aceasta carte ar putea insa servi foarte bine drept manual pentru cursurile de introducere in filologie de care facultatile noastre umaniste par sa fi uitat. "Un indrumar complet despre cum se scrie o lucrare stiintifica riguroasa. Studentii, in primul rand cei de la sectiile umaniste, pot afla ce inseamna teza de licenta, cum sa-si aleaga tema si sa-si organizeze timpul de lucru, cum sa intreprinda o cercetare bibliografica si sa ordoneze materialul, cum se redacteaza teza." "Trebuie sa traiti teza ca pe o provocare. Cel ce provoaca sunteti voi: v-ati pus la inceput o intrebare la care nu stiati sa raspundeti. Se pune problema sa gasiti solutia printr-un numar dat de mutari. Cateodata, teza poate fi traita si ca o partida in doi: autorul nu vrea sa va incredinteze taina sa, trebuie sa-l luati prin invaluire, sa-l interogati cu delicatete, sa-l faceti sa va spuna ceea ce nu voia, dar ar fi trebuit sa o faca. Uneori, teza este ca un joc: aveti toate piesele, trebuie doar sa le puneti la locul lor. Important este sa faceti lucrurile cu placere. Iar daca ati ales un subiect care va intereseaza si ati decis sa-i dedicati cu adevarat perioada pe care v-ati stabilit-o, va veti da seama ca teza poate fi traita ca un joc, ca un pariu, ca o vanatoare de comori." (Umberto Eco)
Ne pare rau, pe moment serviciile de acces la documente sunt suspendate.
