Sensul vieții

Omul se naște, crește, trăiește si in cele din urmă, fara drept de alegere - moare. Dar care este sensul vieții noastre? Are viața noastra un sens?

Daca privim superficial, putem gasi raspunsul simplu- traim in scopul de a muri in cele din urma. Dar nu este asa! Nu moartea este sensul vietii noastre. Viata ne este data pentru a o trai, altfel de ce ne-am mai naste!?

În viziunea lui Richard Taylor ideea sensului vieții este dificil de înteles, însă orice persoană rațională recunoaște că întrebarea dacă viața are un sens sau nu, este o întrebare esentială. Dacă la întrebarea de mai sus nu putem gasi un raspuns concret să ne gandim la cum ar fi arata o viață lipsită de sens si astfel am putea trage concluzii care ne-ar ajuta sa răspundem la întrebarea initială.

Lipsa de sens a existentei

Taylor gaseste exemplul perfect al unei existente lipsite de sens în vechiul mit al lui Sisif.

Sisif, fiul intemeietorului si regelui cetatii Corint, trădând secretele divine, a fost condamnat de zei să rostogolească până în vârful unui munte o stâncă, de unde aceasta cădea imediat, împinsă de propria-i greutate, și Sisif trebuia s-o urce iarăși, pentru ca aceasta să cadă din nou și tot așa, la nesfârșit. Aceasta este asadar imaginea unei munci zadarnice, a unei existențe fără sens, care nu se va sfârși vreodată. Si nici macar moatrea nu poate pune capăt acestui chin.

Munca lui zadarnică îi reprezintă realitatea și viața, care desi este lipsită de sens, continua la nesfârșit. Această muncă nu îl conduce la nimic, și din ea nu rezultă nimic. Chiar daca ar urca de 1000 de ori muntele, nu este nimic care să îi dea vreo speranță că va fi absolvit de vină. Astfel, în acest mit este prezentată ideea de activitate ciclică, repetată, care nu duce nicidecum la vreun rezultat.

Potrivit mitului original, piatra ar fi atât de grea încât Sisif nu reușește niciodată să o ducă până in vârful muntelui. Dar ceea ce ne înfricoșează este faptul ca însăsi existența lui este lipsită de sens.

Chiar dacă stânca lui Sisif ar fi ușoară, ea tot ar continua sa se prăvalească la vale în momentul în care acesta ar urca-o în vârf, procesul repetându-se asa la nesfârsit. Așadar faptul ca greutatea acesteia ar fi considerabil mai mica nu ar schimba nimic. De asemenea, nu truda nesfârsită este cea care privează viața lui Sisif de orice sens, ci zădarnicia ei. Imaginea nu s-ar schimba nici dacă Sisif ar urca de fiecare data o alta piatra, care apoi s-ar rostogoli. Dar daca am presupune că aceste pietre nu s-ar rostogoli inapoi si ar rămane în varful muntelui, unde ar fi folosite pentru a construi un templu frumos si durabil, existența lui Sisif ar căpăta un sens. Astfel munca lui ar duce la un anumit rezultat si ar avea un scop, nu ar mai avea o existență lipsită de sens.

Richard Taylor merge mai departe cu presupunerile și creează imaginea în care zeii, printr-un gest care s-ar fi dovedit a fi unul milos, i-au implantat lui Sisif o substanță prin care l-au facut sa vrea sa facă ceea ce i-au poruncit. Sisif nu isi mai considera soarta o pedeapsa, unica lui dorință fiind acum aceea de a rostogoli pietre, fiind capabil sa rostogoleasca pietre o vesnicie. Chiar si acum însă, lipsa de sens nu s-a pierdut și existența lui este tot lipsită de sens. Un singur lucru s-a schimbat: Sisif s-a împăcat cu ideea unui astfel de destin, chiar mai mult decât atat, a fost făcut să și-l dorească.

Lipsa de sens a vieții

Lipsa sensului este, in esență, nesfârșita zădărnicie. Chiar și activitatea extenuantă, indelungată si repetitivă are un sens odată ce are un punct culminant, un scop, un rezultat la care sa ajungi la sfârșit. Dar ceea ce e scris mai sus poate sugera și faptul ca o existență aparent lipsită de sens poate căpata totuși un sens pentru cel a cărui existent e.