Rolul lui Dante Aligheri în dezvoltarea identității europene

Introducere

Scopul acestei lucrări este de a evidenția importanța vieții și a operelor lui Dante Aligheri în dezvoltarea identității europene. Impactul anumitor lucrări precum De Monarchia și Il Convivio nu sunt imediate, dar în acestea vom regăsi imaginea unei lumi ce va apărea șase secole mai tărziu, cand Italia va deveni ținutul unit la care visa autorul. Nu poate fi contestată nici mostenirea culturală lăsata de marele poet al Florenței; operele Divina Comedie și Vita Nuova revoluționează modul în care va evolua întreaga literatură și va inspira autori precum: Giovanni Boccaccio, Nicolo Machiavelli ,William Shakespeare și mulți alții. Influența florentinului este cu atât mai mare cu cât perioada în care acesta trăieste este una dificilă, plină de revolte, războaie civile și confruntări între regiuni vecine. Prin analiza unor aspecte importante din viața și opera acestuia, punând în special accent pe tratatul politic De Monarchia si lucrarile De Vulgari Eloquentia si Il Convivio, vom putea observa cum autorul ajunge să anticipeze curentul iluminist al secolului al XVII-lea și cum pune bazele renașcentismului italian.

Dante Aligheri s-a născut în 1265 la Florența într-o familie ce aparținea micii nobilimi a vremii. El ajunge să fie cunoscut ca cel mai mare poet european din Evul Mediu dar și ca filozof și om politic florentin. Alexandru Balaci îl descrie ca fiind „unul dintre cele mai extraordinare exemplare pe care le-a produs umanitatea” . În cele opt secole ce s-au scurs de la moartea poetului, un număr impresionant de cronicari au încercat să realizeze o biografie cât mai completă a vieții acestuia pentru o mai bună întelegere a operelor sale.

Primul care oferă informații despre viața poetului florentin și despre mediul în care acesta s-a dezvoltat este Giovanni Boccacio, poet si umanist italian, în „Trattatello in laude di Dante” fiind și unul dintre scriitorii puternic influențați de percepția dantescă asupra Italiei și implicit a Europei dinaintea renascentismului. Deși modul în care Boccaccio prezintă viața lui Dante este mai târziu criticată de scriitori precum Leonardo Bruni este evident faptul că Aligheri reprezintă un punct de reper important în cultura și civilizația europeană.

Pentru a întelege mai bine impactul pe care acesta l-a avut asupra mentalității și identității europene în curs de formare, trebuie să întelegem mai întâi mediul social și politic în care a trait, deoarece așa cum zicea și Charles Eliot Norton în Essay on Dante "Este necesar să îl cunoștem pe Dante ca om pentru a-l putea pe deplin aprecia ca poet" .

Guelfi și Ghibelini

Istoria Florenței în secolele XII-XIV este una plină de conflicte și de rivalități politice ce ajung în nenumărate rânduri să distrugă aproape în întregime cetatea de pe Arno . Asemeni altor cetăți din nordul Italiei, Florența ca organizare politică este o comună și este una dintre regiunile care se află în epicentrul conflictului dintre puterea Sfantului Imperiului Romano-German și statele papale din sudul Italiei. În urma acestui conflict se dezvoltă doua fracțiuni în politca Germaniei si a Italiei reprezentate de Guelfi și Ghibelini, ambele nume având origine germană - Welf și Weiblingen- ce indicau susținătorii Casei de Bavaria sau de Suabia. Cele două nume ajung să aibă o importanță semnificativă în timpul împăratului Frederick I Barbarossa(1152-1190), care încercă să reinstaureze autoritatea imperială în nordul Italiei prin forțe armate. Expediția armată a lui Frederick este contracarată nu numai de către Lombardia și Toscana, care doreau să își păstreze autonomia în cadrul imperiului, ci și de Papa Alexandru al III-lea, astfel încercarea lui Frederick I, a împărțit peninsula în cei care dorescă să își mărească puterea stând alături de împărat (ghibelini) și in cei care nu doreau implicarea imperiului,susținand astfel puterea pontificală (guelfi).

Rivalitatea dintre Ghibelini ( reprezentați de către aristocrați feudali) și Guelfi ( reprezentați de catre negustori și comercianți) pe teritoriul Florenței a degenerat într-un razboi civil în care guelfi au fost exilați de doua ori: o dată în 1248 și a doua oară în 1260, până când Carol de Anjou încheie dominația ghibelină prin victoria de la Benevento în nord-estul Napoliului. Florența devine astfel în totalitate guelfă, conflictele continund cu orașele alăturate ce începeau să treacă de partea celor două fracțiuni. Conflictul se apropie de final la începutul secolului al XIV-lea, Guelfi controland Florența, Montepulciano, Bolonia și Orvieto iar rivali ghibelini Pisa, Siena, Pistoia și Arezzo.