Recenzie - copilăria și construcția parentalității

Cap.I Familia si regularizarea copilariei

Conceptul de familie a fost utilizat prima data de Stacey, pentru a semnala caracterul divers al aranjamentelor de gen si de rudenie contemporane in urmatorul context: “Familia postmoderna nu este un nou model de viata familiala, nu este urmatoarea etapa in progresia ordonata a istoriei familiale, ci etapa in care credinta intr-o progresie logica a stadiilor dispare”.

Sfera fenomenelor familiale este delimitata de catre Beutler, de alte domenii ale experientei umane, prin cateva caracteristici distinctive:

• natura generationala si permanenta relatiilor familiale;

• implicarea individului in relatiile familiale ca persoana totala;

• natura policrona a timpului familial;

• urmarirea unor obiective calitative (cresterea si educarea copiilor, crearea intimitatii) cu prioritate fata de cele cantitative(resurse materiale);

• intensitatea emotionala caracteristica relatiilor dintre membri;

• intemeierea relatiilor dintre membri pe altruism, ca valoare fundamentala;

• metodele de relationare intre membrii familiei sunt orientate pe scopul ingrijirii;

De asemenea, Jaber Gubrium si James Holstein, propun o alta perspectiva foarte diferita de abordare a familiei ca grup sau realitate obiectiva, care poate sa exista in afara procesului de interpretare, conform acestei perspective familia este consituita in situ, pe masura ce interactantii se descriu pe sine si pe ceilalti ca membri ai unui grup, si clasifica relatiile sociale in diverse tipuri de grupuri.

Capitolul I incepe cu o descriere a familiei, diversele perspective ale ei din mai multe puncte de vedere si din partea a mai multor autori, si continua cu conceptul de copilarie, considerat un concept al modernitatii.

Prezentarea conceptului de copilarie ca pe o constructie sociala ii apartine istoricului francez Phillipe Aries. Acesta sustine teza inexistentei ideii de copilarie medievala, precum si faptul ca, odata cu modernitatea, putem discuta despre copii si copilarie ca reprezentand un univers diferit de cel al adultilor.

Copilaria are si partile ei mai vizibile, in care copii au fost definiti ca persoane incomplete, in curs de devenire , ca « proiecte pentru atentia adultilor », de asemenea ei au fost considerati ca neavand suficienta competenta cognitiva si morala, de unde vine si intrebarea daca capacitatea lor de a lua decizii ar fi una corecta. Dar are si partile de invizibilitate, aceasta parte a ei fiind surprinsa in patru modalitati sociologice : copilul ca obiect, copilul ca subiect, copilul ca actor social si copilul ca participant sau cocercetator.

Capitolul se incheie cu o recomandare de adaptare a unor noi tehnici si instrumente de lucru la diferitele etape de dezvoltare a copilului, care sa « lase deoparte ceea ce deja » stim si sa avem o abordare mai deschisa.

Cap. II Copilarie si parentalitate

Capitolul doi cuprinde o paralela intre parentalitate si casatorie, bunastarea copilului si bunastarea societatii.

Parentalitatea este situata in timp si spatiu si este vazuta ca o componenta a vietii familiale, care poate fi construita pe baza a doua registre diferite, corespunzator celor doua niveluri de analiza: nivelul macroanalizei familiale si nivelul microanalizei.

Schimbarile aparute in societatea contemporana au aintrenat modificari asupra familiei, cu efecte semnificative asupra parentalitatii si copilariei. Dintre acestea amintim:

familia cu doi aducatori de venit au avut mai multe resurse si au marit investitiile in copii;

timpul petrecut de parinti cu copiii a crescut, chiar si in familiile cu mame singure sau cand munca mamei in afara caminului s-a generalizat. Mamele care muncesc tind sa compenseze timpul petrecut in afara caminului prin reducerea timpului petrecut cu rutina sau recreerea.

Small si Eastman identifica mai multe situatii privind bunastarea copilului:

• ambii parinti trebuie sa contribuie in mod egal la realizarea fiecarei sarcini parentale;

• exista o alocare stricta a diferitelor sarcini pe fiecare parinte, aceste prime doua solutii corespunzand conceptului de coparentalitate;

• un singur parinte indeplineste toate functiile amintite( cazul familiilor monoparentale);

• exista si alte persoane(cel mai adesea rude) care pot indeplini aceste functii.

In Romania exista si surse diferite de diversitate parentala, care pot asigura bunastarea copilului. Acum este posibil ca un copil sa aiba cinci “parinti” , un tata genetic si un tata care il creste, o mama genetica, una gestationala si una care il creste, sau chiar sase, daca il socotim si pe partenerul mamei gestationale.

Pe langa metodele tehnologice intalnite in ziua de azi, cap. doi mai pomeneste si de alte doua alternative de parentalitate: adoptia( care este o forma de substitutie permanenta) si asistenta maternala(o forma de substitutie temporara a parentalitatii).