Problema liberului arbitru ca fenomen al minții de ce acesta este o iluzie

Extras din referat Cum descarc?

?Experienta ne spune in mod clar ca oamenii se cred liberi din simplu motiv ca sunt constienti de actiunile lor si nu sunt constienti de cauzele care determina aceste actiuni."- Spinoza 
Libertatea este asociata adesea cu simpla posibilitate de alegere a ceva in defavoarea a altceva sau gandul ca s-ar fi putut altfel. Conceptia populara a liberului arbitru se bazeaza pe doua presupuneri: fiecare dintre noi ne-am putea comporta diferit fata de modul in care am facut-o in trecut si noi insine suntem sursele constiente ale majoritatii gandurilor si actiunilor noastre din prezent. Reamintindu-ne totusi ca libertatea de vointa, daca exista, actioneaza ca fenomen al mintii in lumea reala, adica asupra corpului care este determinat, facand parte dintr-un sistem determinat inchis cauzal, cum se poate, deci, ca liberul arbitru sa aiba efect asupra lumii fizice daca aceasta din urma este in intregime determinata? Aceasta este problema pusa din perspectiva lui Descartes despre care John Searle este de parere ca filosoful francez nu are niciun raspuns care sa fie sustinut rational, prin argumente. El sustine ca Descartes considera ca omul e liber in masura in care simte ca este liber, insa simpla observatie senzoriala a prezentei liberului arbitru nu garanteaza existenta acestuia. Avand in vedere ca fiecare eveniment care se petrece in lumea fizica este determinat de evenimente fizice anterioare, chiar daca am putea demonstra ca detinem vointa libera, aceasta nu ar putea influenta cu nimic activitatea corpului uman, avand in vedere ca este determinat in intregime de stari anterioare in care s-a regasit si de restul lumii fizice complet inchisa cauzal.
In cartea lui John Searle, Mintea, este dezvoltata in capitolul al VIII-lea problema liberului arbitru, acolo autorul rezuma cele doua perspective dominante. Prima este cea potrivit careia fiecare eveniment ce are loc in lume are cauze antecedente suficiente, adica toate intamplarile ce preced un anumit eveniment au fost suficiente pentru a determina acel si doar acel eveniment, anuland posibilitatea ocurentei oricarui alt eveniment, altfel spus este necesara aparitia evenimentului x daca anumite intamplari suficiente au avut loc. Aceasta perspectiva se numeste determinism. Pe de alta parte exista si o perspectiva care din punctul meu de vedere nu este plauzibila, aceea potrivit careia omul are cu adevarat liber arbitru prin faptul ca dispunem de capacitatea de a lua decizii si mai apoi de realiza acele obiective conforme deciziilor. Sentimentul existentei a mai multor optiuni ofera impresia ca avem libertate de decizie. John Searle descrie experienta alegerii ca un proces constituit din identificarea cauzelor deciziilor si a actiunilor sub forma de motive si mai apoi luarea efectiva a deciziilor si indeplinirea actiunilor respective. Intervalul dintre cauzele evenimentului sub forma de motive pentru decizie si manifestarea reala a acesteia da impresia unei alegeri reale iar asta constituie iluzia liberului arbitru. Doar pentru ca exisa un proces pe care pare ca il controlam, in cadrul caruia avem impresia luarii unei decizii, asta nu garanteaza libertatea de vointa in cadrul luarii acelei decizii. Senzatia ca avem liber arbitru se bazeaza pe esecul de a evalua corect situatia in care nu stim ce intentionam sa facem pana cand intentia nu devine constienta. Pentru a o intelege problema pe care o ridica asumarea liberului arbitru ar trebui sa ne dam seama ca nu suntem autorii propriilor ganduri si actiuni in modul in care oamenii presupun de obicei.
John Searle propune cateva solutii, printre care compatibilismul, solutia optima pentru cei care accepta atat liberul arbitru cat si determinismul insa o solutie care nu rezolva cu adevarat problema libertatii de vointa ci o alta problema ridicata de aceasta, problema responsabilitatii morale. Potrivit compatibilismului, sa afirmi ca o actiune este savarsita in mod liber nu inseamna sa negi conditiile antecedente suficiente cauzal, ci sa afirmi ca aceasta are anumite tipuri de conditii cauzale. Din acest punct de vedere, o persoana este libera atata timp cat ea nu e constransa de nevoi interne sau de influente externe care ar putea-o impiedica sa actioneze in functie de dorintele si intentiile sale actuale. Actiunile libere nu sunt nedeterminate, ele sunt cauzate si nu fortate. Este necesar sa se accepte faptul ca, calitatea unei actiuni de a fi libera nu contrazice calitatea ei de a fi cauzata, insa din punctul meu de vedere mi se pare un compromis care anuleaza si nu rezolva problema liberului arbitru. In ce masura o actiune cauzata este intr-adevar libera? Daca ea este cauzata inseamna ca s-a ajuns la ea in urma unor evenimente care nu puteau determina decat acea actiune iar libertatea de vointa nu are nicio contributie in acest caz. O putem considera prezenta in masura in care ea doar accepta ceva deja hotarat cauzal din lumea fizica. Din acest punct de vedere compatibilismul nu mi se pare o solutie ideala pentru ca nu rezolva problema liberului arbitru ca fenomen al mintii ci doar il face compatibil cu determinismul. Sam Harris descrie neajunsul compatibilismului in cartea sa Liber arbitru. Avand in vedere credinta compatibilistilor ca daca un om vrea sa comita o crima si actioneaza in consecinta prentru a-si indeplini dorinta, actiunile sale ii dovedesc libertatea vointei, in ce masura se manifesta liberul arbitru in cazul in care exista in acelasi individ doua dorinte opuse privind aceeasi situatie, ca de exemplu te straduiesti sa economisesti bani insa iti doresti un nou computer, iar una dintre aceste dorinte triumfa in mod inexplicabil? Unde e libertatea de a-ti dori ceva fara niciun fel de conflict interior? Unde e libertatea in satisfactia deplina fata de propriile ganduri, intentii si fata de actiunile declansate de ele cand acestea sunt produsele unor evenimente anterioare, care au existat fara ca tu sa ai vreun rol in producerea lor? Compatibilismul nu inseamna nimic mai mult decat afirmarea urmatorului crez: o papusa este libera atata timp cat isi iubeste firele de care este agatata.

Fisiere in arhiva (1):

 Problema liberului arbitru ca fenomen al mintii de ce acesta este o iluzie.docx

Bibliografie

1. Harris, Sam, Liber arbitru, trad. de Cristina Dragulin, Bucuresti, Editura Curtea Veche, 2019.
2. Nagel, Thomas, Oare ce inseamna toate astea? O foarte scurta introducere in filosofie, trad. de Isabela Ietcu-Preoteasa, Bucuresti, Editura ALL, 1998, p. 40.
3. Rooney, Anne, In 15 minute filosof, trad. din engleza de Amalia Trepca, Bucuresti, Editura Trei, 2017.
4. Searle, John, Mintea, o scurta introducere in filosofia mintii, editia a 2-a, cuvand introductiv de Adrian Nita, trad. din engleza de Iustina Cojocaru, Bucuresti, Editura HERALD, 2018.
5. Bonarov, Livia. (24 martie 2016) ,,S-a demonstrat stiintific: nu exista liber arbitru". Disponibil pe: https://liviabonarov.wordpress.com/2016/03/24/s-a-demonstrat-stiintific-nu-exista-liber-arbitru/. Consultat pe: 05 ianuarie 2020.
6. Comper, Marius (03.14.2012). ,,Este liberul arbitru doar o iluzie? Neurostiintele ofera raspunsul", Stiinta, Disponibil pe: https://www.descopera.ro/stiinta/9396734-este-liberul-arbitru-doar-o-iluzie-neurostiintele-ofera-raspunsul. Consultat pe: 05 ianuarie 2020.
7. Sturzu, Constantin (n.d). ,,Libertate sau liber arbitru: o confuzie frecventa", Puncte de vedere. Disponibil la: https://doxologia.ro/puncte-de-vedere/libertate-liber-arbitru-o-confuzie-frecventa. Consultat pe: 05 ianuarie 2020.
8. ,,Problema predestinarii si a liberului arbitru..." Disponibil pe : https://deanimaweb.files.wordpress.com/2017/04/o-lume-fara-liber-arbitru.pdf, p. 57. Consultat pe: 05 ianuarie 2020.