Pozitivismul Legal Inclusiv

INTRODUCERE

În lucrarea aceasta voi încerca sa sustin teoria pozitivismului legal inclusiv, în primul rând aparând pozitivismul legal de criticile aduse de sustinatorii anti-pozitivismului (aici voi face referire la Ronald Dworkin) si de cele ale pozitivismului legal exclusiv. Intentia mea este de a demonstra ca varianta „slaba” a pozitivismului legal este superioara celei „puternice”, dupa cum sustine si Wilfrid Waluchow . Pentru început voi vorbi despre pozitivismul legal si componentele sale, dupa care voi încerca sa fac legaturile între pozitivismul legal inclusiv si celei trei teze ale pozitivismului legal enuntate de Himma (Teza Faptelor Sociale, Teza Conventionalitatii si Teza Separabilitatii). Mai apoi, voi încerca sa prezint argumente în apararea pozitivismului legal inclusiv în cadrul a doua dispute, si anume disputa între Hart si Dworkin si disputa între Hart si Raz.

Pozitivismul legal este o teorie jurisprudentiala care sustine ca dreptul este un construct social, ceva creat de oameni, de societate. Dupa cum am mentionat si în lucrarea mea anterioara despre pozitivismul legal exclusiv, pozitivismul legal se refera la existenta unor reguli conventionale de recunoastere care reprezinta sursele dreptului si care stabilesc felul în care legea este creata, modofocata si anulata. Pozitivismul legal sustine ca nu sunt necesare criteriile morale pentru validitatea legilor, însa dupa cum afirma si Kenneth Einar Himma, „lasa deschisa întrebarea daca ar fi posibile criteriile morale de validitate” . De aici pozitivismul legal se împarte în doua curente, si anume pozitivismul legal inclusiv si pozitivismul legal exclusiv. Adeptii primului curent, cel pe care am ales sa îl sustin în aceasta lucrare, afirma ca între lege si morala exista o legatura, nu în sensul ca principiile morale ar reprezenta criteriul de validitate al legilor, ci în sensul unei legaturi contingente. Un exemplu concret al acestei teorii ar fi faptul ca indivizii, pentru a întelege legea, pot apela si la rationamente morale . Cea de-a doua teorie, a pozitivismului legal exclusiv, sustine ca principiile morale nu au nici o legatura cu validitatea legilor, adica pentru a întelege continutul unei legi indivizii nu au nevoie de rationamente morale.

Pozitivismul legal include, în viziunea lui Himma trei teze : cea a Dreptului ca Fapt Social, cea a Conventionalitatii si cea a Separabilitatii. Prima teorie, cea sociala, se refera la faptul ca dreptul este un construct social, este ceva ce depinde de „anumite fapte sociale” . Cea de-a doua teza mentionata se refera la fundamentul conventional al legii, iar cea de-a treia teza sustine ca „legea si morala sunt conceptual diferite” . Voi încerca sa nu elaborez pe aceasta tema prea mult deoarece nu acesta este scopul lucrarii.

Inclusivistii si Teza Faptelor Sociale

Am explicat mai sus la ce anume se refera aceasta teza, dar mai ramâne de clarificat ce înteleg diferit din aceasta teza sustinatorii celor doua curente de gândire ale pozitivismului legal. Ceea ce difera este ceea ce acestia considera ca fapte sociale de care depinde existenta dreptului într-o anumita societate. Austin de exemplu considera ca faptul social care determina validitatea legilor este existenta unui suveran care emite ordine carora el însusi nu este obligat sa se supuna. Hart critica viziunea lui Austin si vorbeste de regulile secundare, de „meta-reguli care au ca subiect regulile primare” .