Philo din Alexandria și filosofia sa

Este curios ce putin cunoastem despre istoria personala a scriitorilor evrei neinspirati din vechime, desi a avut o pozitie asa de proeminenta in timpul sau Philo s-a nascut in Alexandria, in anul 20 IH. A fost descendent al lui Aaron, si a apartinut unei familii foarte influente si bogate dintre printii comercianti evrei din Egipt. Fratele lui era liderul politic al comunitatii din Alexandria, si el insusi isi reprezenta co-religionarii desi fara succes, la Roma , ca lider al ambasadei care asigura protectia Caligula de persecutiile rezistentei evreiesti ca si consecinta a asezarii statuilor cu chipul imparatului in sinagogile evreiesti. Dar nu cu Philo, evreul bogat si aristocrat din Alexandria, ci cu marele scriitor si ganditor care a completat elenismul evreiesc, avem de-a face aici. Sa vedem care era relatia lui cu filozofia pagana si cu credinta ebraica, al caror aparator era si cum combina in sistemul lui invataturile celor doua.

Philo a unit invatatura greaca cu entuziasmul evreu. In scrierile sale foloseste des moduri de exprimare clasice , numeste 74 de scriitori greci , si face aluzie sau citeaza frecvent Homer, Hesiod, Pindar, Solon, tragedienii greci, Platon, si altii. Dar pentru el, acestia nu erau pagani. Statuse la picioarele lor si invatase sa impleteasca sistemul lui Pythagoras, Plato, Aristotel, si stoicii. Adunarile acestor filozofi erau sfinte si Platon era maret. Dar mai sfanta era adunarea intregului Israel si mai mare ca toti, Moise. De la el invatasera toti intelleptii si a el era tot adevarul, nu in litera, ci sub litera, sfanta Scriptura. Daca in Numeri 23:19 citim ca Dumnezeu nu e om si in Deut. 1:31 ca Dumnezeu e ca un om, nu implica revelatia adevarului absolut al lui Dumnezeu si adaptarea Lui la cei slabi? Aici era principiul unei duble interpretari a Cuvantului lui Dumnezeu - literal si alegoric. Litera textului trebuie pastrata si personajele biblice si istorice erau reale. Doar sclavii literari ingusti la minte s-ar opri aici, cu atat mai mult cu cat uneori sensul literal singur este absurd; in timp ce interpretarea alegorica da adevaratul sens, chiar daca uneori se opune literei. Patriarhii reprezentau stari sufletesti si orice reprezenta ad literam, Iosif era un om supus carnii, pe care fratii lui il urau pe drept, Simeon era sufletul ce tintea mai sus, uciderea egipteanului de catre Moise era subjugarea pasiunii, etc. dar aceasta interpretare alegorica, pe marginea literalului (Peshat al Palestinienilor) - desi doar pentru unii, nu era arbitrara. Ea are legile proprii si canoanele - unele din ele excludeau interpretarea literal, altele o admiteau pe langa sensul mai inalt