Ordinea

Ca sa ajungem la ordine avem nevoie de un dublet ( un autonim ) prin care sa putem percepe fenomenul ordinii ca atare. Antonimul ordinii este naosul ( dezordinea )

In filosofia si literature europeana opozitia dintre naos si ordine a jucat intotdeauna on rol foarte important. Originea acetsor 2 idei opuse una alteia trebuie cautata in primele opera literare culte, bunaoara la Hesiod, si chiar mai departe, in miturile Greciei antice. Vechii greci credeau ca lumea asa cum cunoastem noi, deci caracterizata de anumite regularitati, de o anumite ordine, nu a existat dintotdeauna: ea a luat nastere dintr-un haos initial. Conform acestor credinte, care au dainuit, cel putin ca motiv literar ( ex. la Eminescu ), pana aproape de secolul nostrum, inceputul lumii este legat de o faza preistorica in care nu existau nici un fel de distinctii si diferentieri ( nici macar de ordin temporal ), in care lucrurile si insusirile lor, fenomenele si fiintele nu existau ca atare.

Aceasta imagine a haosului ca amestec nediferentiat apare la unul dintre primii ganditori greci, Anaxagoras din Uazomenai. Se relateaza ca el ar fi afirmat: "Toate lucrurile erau amestecate la un loc: pe urma a venit ratiunea ( nous ) si le-a pus in randuiala". Intr-unul din putinele texte filosofice ramase de la Anaxagoras este prezentat la inceput "tot restul participa la fiecare" si "in fiecare era cuprinsa o parte din fiecare".

Anaxagoras credea ca ratiunea a transformat haosul intr-o lume ordonata. Alte mituri antice ofera alte explicatii cosmogonice ( =privind nasterea universului ). Esential este insa faptul ca inca grecii antici au sustinut ca lumea in care traim nu mai este cea a haosului primordial, ci o lume ordonata, un cosmos ( ideea de cosmos era pentru ei opusul ideii de haos ).

La originea ideii de cosmos au stat observatii simple asupra fenomenelor naturii: ragularitatea succesului anotimpurilor, miscarea ordonata a soarelui si a celorlalte corpuri ceresti, regularitatea si simetria alternantei zi - noapte etc. Ceva mai tarziu, ganditorii greci din scoala sofista au subliniat ca si societatea omeneasca isi bazeaza existent ape ordine, o ordine calauzita de conventie dau de lege. Ordinea morala, ca sic ea juridical, sunt create prin reguli sau legi.

Opozitia haos - cosmos inaugureaza o tema filosofica ce ii va preocupa pe ganditori si artisti pana in zilele noastre: tema raportului ordine - dezordine si ordine - haos. Principalele intrebari pe care ei le-au pus au fost: cat este haos si cat este ordine in lume in care traim? Care dintre ele domina? Si mai ales, de unde provine ordinea in univers?

Majoritatea ganditorilor clasici europeni, de la antici pana la cei din sec.XIX, dinainte de Nietzsche, au continuat traditia greaca a credintei ca lumea e cosmos sin u haos. Unii dintre ei au negat total existenta dezordinii haotice, au atribuit acestora doar un loc subordonat. Cu alte cuvinte, convingerea dominanta a fost ca lumea in care traim e o mare de ordine in care exista si nici insule de haos.

A) Ordine si unitate

1. pentru vechii greci, ideea de cosmos, de ordine universala, conducea in mod inevitabil la ideea unitatii lumii.

Ganditorul roman P.P.Negulescu spune in lucrarea "Problema cosmologica" ca aceasta problema este, asa cum o arata si numel, problema existentei in general , a existentei in totalitatea ei. Pitagora , caruia Nietzsche ii spune "batranul filosof grec", a dat existentei in general numele de Kosmos, denumire care s-a pastrat pana astazi. O precizare: latinii numesc totalitatea lucrurilor cunoscute si necunoscute univers, dar acest termen e mai mult cantitativ, lipsit de acea nuanta estetica pe care o aflam in termenul <Kosmos>. "Universul" intereseaza mai mult pe astronomi, "Kosmosul" pe filosofi. "Kosmos" inseamna ca intregul, totul, nu este doar o multiplicitate, ci un sistem ordonat, o unitate armonioasa.

Una dintre primele probleme care i-a framantat pe ganditorii antici a fost aceea a explicatiei acestei unitati a lumii. Daca e adevarat ca toate lucrurile si fenomenele din natura formeaza nu tot unitar - in ciuda deosebirilor dintre ele si in ciuda faptului ca sunt situate foarte diferit in spatiu si timp - atunci intrebarea care se pune este de unde provine si cum se explica aceasta unitate. Aceasta este problema filosofica a raportului dintre unitate sau, cum o numeau anticii, problema raportului dintre Unu si Multiplu.

Heisenberg vorbeste intr-un fragment din "Fizica si filosofie" despre dezvoltarea filosofiei grecesti pana la acea etapa aratand ca, inca de la inceput, ea "a fost calauzita" anume de aceasta tensiune dintre Unu si Multiplu.

Primii filosofi greci faceau o raportare imediata a lumii la simturi incat lumea era perceputa intr-o forma senzoriala. Simturile aduc constiintei, mai intai, diversitatea fenomenelor si lucrurilor: acestea se deosebesc dupa culoare, sunet, miros, densitatea etc. Insa pentru ca omul sa poata intelege lumea e nevoie de un criteriu de ordonare a diversului sensibil pentru a putea recunoaste lucrurile care sunt la fel sau pe cele ce sunt diferite. Dar a introduce ordinea inseamna "un anumit fel de unitate": de aici credinta ca exista un principiu fundamental care aduna lucrurile tinandu-le laolalta. Tot de aici se naste si o dificultate, aceea de a deduce din acest principiu, indifferent cum il numim, multiplicitatea, diversitatea lucrurilor.

Asadar, incercarea de a rezolva problema raportului dintre unitate si diversitate, deci a gasi unitatea lucrurilor, care - credeau grecii - trebuie sa existe in spatele multilicitatii lor, a creat o tema filosofica clasica: tema principiului. Urmarind aceasta tema, majoritatea ganditorilor antici cautau sa descopere principiul fundamental apt sa explice unitatea lumii.

Ideii principiu i s-au dat in antichitate mai multe intelesuri diferite, nu intotdeauna clar delimitate intre ele. Dintre acestea insa 2 sunt esentiale: principiu ca substrat comun tuturor lucrurilor si fenomenelor si principiu ca origine comuna a acestora. Cu alte cuvinte, principiul fundamental cautat de filosofi urma sa explice ce anume este comun lucrurilor celor mai diferite si, de asemenea, de unde provin toate aceste lucruri si fenomene diferite.

Pentru o lunga perioada de timp, preocuparea de a intelege originea lumii si a ordinii ei a fost totuna cu cautarea unei divinitati care ar fi creat universul.