Necesitate Și Întâmplare

Necesitatea si in intamplarea reprezinta doua modalitati polare (diferite, dar corelate reciproc) de existenta sau de devenire a sistemelor, de realizare a unor tendinte posibile ale acestora.

Necesitatea reprezinta o modalitate de existenta sau de manifestare a unor stari, proprietati, raporturi sau tendinte ale sistemelor, care decurge din natura interna a acestora si in conditii constante se desfasoara cu inevitabilitate, intr-un anumit fel si nu in altul. Necesitatea determina esenta si integrativitatea sistemelor, directia lor principala de miscare si dezvoltare, anuland sau subordonand alte trasaturi sau directii de evolutie ale acestora.

Opusa necesitatii, intamplarea reprezinta o modalitate de existenta sau de manifestare a unor stari, proprietati, raporturi sau tendinte ale sistemelor, care decurge din factori periferici sau exteriori ai acestora si se caracterizeaza prin variabilitate si inconstanta, putand sa se produca sau nu, sa se produca intr-un fel sau altul, fara sa afecteze esenta si integrativitatea sistemelor.

Desi, prin rolul lor diferit in determinarea sistemelor, se opun, necesitatea si intamplarea se presupun totodata si se coreleaza reciproc. Necesitatea caracterizeaza determinarea calitativa a sistemului, ii conditioneaza esenta, iar intamplarea il afecteaza in mod ocazional si inconstant, conditionand particularitatile fenomenalizarii esentei acestuia.

Necesitatea si intamplarea sunt moduri de manifestare caracteristice nu numai realului, ci si ale posibilului; ele nu pot insa caracteriza imposibilul, deoarece acesta nu poseda atributele de existenta si devenire. Ca forme de manifestare ale posibilului, necesitatea caracterizeaza perspectivele pe care le au sistemele, directiile sau tendintele lor fundamentale de evolutie, iar intamplarea creeaza campul de variabilitate in diacronia obiectiva a sistemelor, jocul oscilatoriu al posibilitatilor alternative ulterioare pe care le au acestea.

Asadar, necesitatea si intamplarea sunt modalitati obiective universale si complementare ale existentei si ale devenirii, aflate intr-un raport de unitate contradictorie. Ele nu se pot manifesta izolat, in stare pura, ci doar in corelatie si dependenta reciproca, constituind aspecte si laturi diferite ale structurii si dinamicii aceluiasi sistem. Aspectele intamplatoare insotesc totdeauna necesitatea, dar se subordoneaza acesteia, asa cum particularul se subordoneaza generalului si fenomenul, esentei.

Gandirea materialista a manifestat in toate epocile preocupare pentru intelegerea caracterului necesar al desfasurarii necesar fenomenelor; filosofia materialista premarxista a mers insa, in mod invariabil, pe linia opozitiei absolute dintre necesitate si intamplare, absolutizand de regula necesitatea si negand existenta obiectiva a intamplarii.

In aceasta maniera apare intelegerea necesitatii lui Democrit, care vede ordinea primara a lucrurilor in miscarea riguros necesara a atomilor pe verticala. Intamplarea ...