Prin cultura, existenta se imbogateste cu cea mai profunda varianta a sa. Cultura este semnul vizibil, expresia, figura, trupul acestei variante. Cultura tine deci mai strans de definitia omului decat conformatia sa fizica sau cel putin tot asa de strans. LUCIAN BLAGA LUCIAN BLAGA - SPATIUL MIORITIC Lucian Blaga a elaborat una dintre cele mai coerente si mai interesante teorii asupra culturii. Potrivit lui Blaga, omul este sortit creatiei, avand un destin creator permanent. Omul traieste intr-un mediu specific, creat de el insusi, intr-un univers simbolic care-l detaseaza de natura. Cultura este astfel o talmacire simbolica a lumii, o lectura a existentei, o interpretare a lumii, un mod de a traduce experienta in limbaje simbolice. Aceasta idee, ce domina filosofia culturii si antropologia culturala la inceputul secolului al XX-lea, are un relief teoretic exceptional in gandirea lui Lucian Blaga, pentru care cultura exprima modul ontologic specific uman, mecanismul creator care l-a umanizat si l-a condus pe om la actuala dezvoltare. Prin cultura, existenta se imbogateste cu cea mai profunda varianta a sa. Cultura este semnul vizibil, expresia, figura, trupul acestei variante. Cultura tine deci mai strans de definitia omului decat conformatia sa fizica sau cel putin tot asa de strans. Discutand cultura din perspectiva genezei sale, Lucian Blaga emite ideea ca aceasta este posibila doar prin depasirea datului sensibil, in sensul transcenderii sale, <dincolo> de datul sensibil insemnand situarea in mister, proces considerat a fi un mod existential specific uman. Prin incercarile sale revelatoare, omul devine creator de cultura in genere. Cultura nu este un lux pe care si-l poate permite omul ca o podoaba care poate sa fie sau nu; ea nu este o haina pe care o poti lepada cand nu mai tine de caldura, un arabesc nefolositor, tolerabil; cultura rezulta ca o emisiune complementara, din specificitatea existentei umane ca atare. In prima lucrare din Trilogia Culturii - Orizont si Stil - Blaga subliniaza faptul ca exista un orizont spatial al sensibilitatii constiente dar si unul al subconstientului, prezentat ca o perspectiva pe care si-o creeaza subconstientul uman ca un prim cadru necesar existentei sale si care sta la baza asa numitului sentiment spatial, specific unei culturi. Intre cele doua orizonturi spatiale exista anumite deosebiri fundamentale. Astfel, primul, apare ca un peisaj multiplu, strain de constiinta, in timp ce al doilea, este un orizont spatial unic, parte integranta si organica a subconstientului. Blaga prezinta, in contextul liricii universale, feno!menul unic al inconstientei constiintei de sine si de lume. Dincolo de teatralitatea expresionista, pe care o accepta, la inceputuri ca strategie poietica, se impune constant nota de firesc: exista senzatia ca nu poetul rosteste fiinta, ci fiinta il rosteste pe poet. Mioriticul ii asigura aceasta dezinteresare organica de ceea ce este in univers, intrucat este suficienta constiinta -- nativa si naiva, in sens schillerian, -- ca este in el. Opunandu-se fi!losofilor care au dorit cu tot dinadinsul sa patrunda secretele lumii, Lucian Blaga isi exprima bucuria ca nu stie ce sunt lucrurile din jurul lui si ce este el ca eu cunoscator, caci doar astfel poate proiecta in misterul lumii un inteles, un rost si valori care izvorasc din cele mai intime necesitati ale vietii si ale duhului lui. Al doilea centru al universului poetic blagian - dupa cel, insurmontabil, al Marelui Anonim - este certitudinea identitatii, constituit de mioriticul bla!gian. Vectorial, aduna in sine directiile finitului si infinitului. Este taramul dintre taramuri in care fiinta omului blagian isi pierde si in acelasi timp isi recupereaza identitatea. Acest taram poate fi deplasat: fie coborat, fie inaltat. Viziunea infinitului tridimensional apartine atat europeanului cat si celui din India; pe de alta parte, gratie substantelor umane care umplu peisajul, in Ardeal, de exemplu, coexista viziunea spatiala gotica a infinitului tridimensional si viziunea mai rasariteana si mai vegetativa a spatiului mioritic. Faptele sunt de asa natura, incat contrazic morfologismul cultural, un suflet, individual sau colectiv, poate sa traiasca inconstient intr-un anumit orizont spatial, chiar si atunci cand peisajul real al vietii sale cotidiene contrazice structura spatiului inconstient. Asa se face ca romanul traieste subconstient in spatiul mioritic, chiar si atunci cand vietuieste de sute de ani pe baragane. Sesurile romanesti sunt pline de nostalgia plaiului. Si de vreme ce omul de la ses nu poate avea in preajma acest plai, sufletul isi creeaza pe alta cale atmosfera acestuia: cantecul ii tine loc de plai. Una e peisajul real, caleidoscopic, in care se aseaza intamplator un suflet, si altceva e orizontul spatial inconstient, menhir, care rezista tuturor intemperiilor. Orizontul inconstient, cu dorul sau de a strabate personant pana in creatiile spirituale de fiecare moment ale acestui suflet, este de o eficienta neegalata de nicio materialitate. Orizontul spatial al subconstientului, spre deosebire de peisaj, face parte integranta din fiinta noastra, este un element constitutiv al sufletului nostru, fapt pentru care tot ceea ce cream, cream prin el.
Ne pare rau, pe moment serviciile de acces la documente sunt suspendate.
