Heraclit din Efes

Heraclit din Efes este una dintre cele mai interesante figuri din istoria culturii antice grecesti. Caracterul si puternica lui individualitate ni se descopera in stilul sau clar in expresii si adinc de sens. Scrisul lui are ceva profetic si mistic, el este bogat in imagini grandioase si nespus de indraznet in comparatii, caci acest spirit mare nu gândeste in abstractii, ci in intuitii concrete si in imagini plastice.

Heraclit a trait si a gandit la sfirsitul secolului al Vl-lea si la inceputul secolului al V-lea i.Hr. Veacul in care traieste Heraclit este veacul puternicelor individualitati ale culturii antice grecesti, veacul razboaielor cu persii. Heraclit din Efes, descindea din vechiul grup al lui Androcle, urmas al Codrizilor. Pasiunea pentru stiinta l-a facut sa se tina departe de viata politica. Retras cu totul din viata politica, el s-a ocupat exclusiv cu stiinta, ceea ce a facut pe contemporanii sai sa-l numeasca filozoful "tanguitor".

Heraclit este un ganditor foarte original si ideile lui vor influenta pe multi filozofi antici si moderni. Ba ceva si mai mult, "heraclitismul" va deveni - alaturi de eleatism - una din temele fundamentale ale istoriei filozofiei. Opera sa, cu titlul "Despre natura", a fost elaborata de marele efesan in plina maturitate.

Ontologia heracliteana. Heraclit ni se infatiseaza ca un ganditor care incepe prin a observa natura, de la care se ridica apoi la consideratii filozofice. Ca si alti ganditori greci din aceasta epoca si Heraclit are o atitudine negativa fata de credintele religioase ale poporului.

Heraclit vede esenta lumii in eterna schimbare a lucrurilor, intr-un chip plastic si intuitiv, iutrebuintand imagini din natura, el cauta sa faca dovada acestei teze. "Soarele este in fiecare zi nou", zice el. Coborind in rau, pe oameni "ii scalda mereu alte si alte unde ". "Totul curge si nimic nu dureaza", asa suna o maxima, ce nu se gaseste in fragmentele lui Heraclit, dar care reda in chip aforistic viziunea heracliteana despre eterna curgere a lucrurilor. Nicaieri in lume nu exista ceva care sa ramina neschimbat. Daca simturile noastre ne conduc la o idee contrara, aceasta este o simpla iluzie, a carei origine este faptul ca din substanta lucrurilor dispare tocmai atata cat pe un alt drum li se adauga iarasi. De la aceasta eterna curgere si schimbare nu este exclus nici omul, nici corpul si nici sufletul. Care este punctul de plecare al lui Heraclit, pentru a dovedi aceasta conceptie. El pleaca de la o problema ce nu fusese sesizata de inaintasii sai. Cei trei milezieni nu se intrebau in ce raport se afla schimbarile lucrurilor, fata de substanta neschimbatoare dinapoia lor; asadar cum se face ca substanta se schimba si totusi ramane aceeasi ? Milezienii explicau schimbarea senzoriala prin permanenta substantei invizibile. Dar marele mister ramanea totusi legatura dintre schimbarea senzoriala si permanenta ce scapa perceptiei simturilor.

Pentru Heraclit acest suvoi ce curge fara incetare are ca urmare ce noi descoperim la unul si acelasi lucru calitati opuse. "Recele devine cald, caldul rece, umedul uscat, uscatul umed"

Pentru a intelege logosofia heracliteana este necesar sa expunem mai intai cosmologia acestuia. Intregul univers se dezvolta la Heraclit dintr-un singur element. Acest element este focul. Focul acesta a existat din "totdeauna" asa ca nu exista nimic anterior focului. Elementul acesta are menirea la Heraclit sa fundamenteze unitatea universului. Caci, pentru Heraclit, lumea n-a fost creata de nici un zeu, ci ea a existat din totdeauna si va exista mereu, un etern foc viu. Asa s-au nascut marea, pamantul si focul arzator al lumii.

Dupa Heraclit focul are mai multe functiuni: El este substanta primordiala din care deriva substantele actuale ale diferitelor lucruri. Spre deosebire de milezieni insa, Heraclit depaseste faza grosolana si naiva a materiei prime originare, caci la el in mod continuu, din eternitate si in mod etern, focul se schimba in unele sau altele din calitatile esentiale existente in lume, care, la randul lor, se preschimba in foc. Heraclit nu admite un inceput al lumii si nici un sfarsit al acesteia, aducand in sprijinul acestei conceptii o imagine de ordin geometric : "tot una este inceputul si sfarsitul unei circumferinte". Iar un alt argument este urmatorul :

Focul mai este "esenta" actuala, comuna tuturor lucrurilor. Pentru Heraclit, dincolo de aspectele senzoriale ale lucrurilor mai exista ceva invizibil, ceva care face ca lucrurile sa fie ceea ce sunt si care fundamenteaza unitatea tuturor lucrurilor. Este un foc general, dar cu "aromele" lui individuale, unitatea in multiplicitate, generalul si individualul, cum am zice noi astazi. Caci zice genialul efesan : "intelept lucru este sa recunoastem ca totul este Unul". Focul este principiul activ al miscarii universale ; un principiu ce poseda in mod intrinsec o anumita forta, iar aceasta "delimiteaza, pune in evidenta si indica schimbarile". Prin aceasta afirmatie Heraclit se pare ca ar vrea sa accentueze faptul ca natura, lumea, universul au o ritmicitate, ce se intampla dupa o masura, pe care o dicteaza focul, fiindca "fulgerul le carmuieste pe toate".