Friedrich Nietzsche și filosofia sa

Introducere

Problemele filosofice au în cazul lui Nietzsche o motivaţie foarte personală; rareori un gânditor a filosofat atât de mult raportându-se la propria persoană. Subiectivitatea emfatică a afirmaţilor şi a prognozelor sale aminteşte de cea a înteimeietorilor religiilor şi de cea a profeţilor.

Lectura scrierilor sale aduce mereu în mod obligatoriu la întâlnirea cu ideile foarte personale ale autorului care pot fi înţelese doar din perspectiva fiecărei situaţii în parte. Cunoaşterea condiţiilor de viaţă ale lui Nietzsche este o cheie importantă în înţelegerea teoriilor sale aflate mereu în schimbare, căci la el, opera şi persoana se lămuresc reciproc.

Viata

Nietzsche s-a născut în 1844 (15 octombrie), la Rökken, din părinţi luterani. Şi-a pierdut tatăl când avea cinci ani, în continuare crescând într-o lume casnică, dominată exclusiv de femei: bunica sa, două mătuşi, tânăra mamă şi sora sa. De mic, învăţarea regulilor şi faptul că trebuia să fie ascultător îl revoltau. Atmosfera din cercul familiei dădea impresia că este artificială şi nefirească cu pretenţiile ei religioase şi morale. La 14 ani a început să îşi scrie jurnalul, însoţit de o extrem de precoce autobiografie din care se remarcă eminenta capacitate de exprimare, sensibilitatea, spritul de observaţie crescând şi tonurile acelei constrângeri sălbatice, autoritare ale dorinţei de a crea ceva propriu. De asemenea, legătura cu muzica s-a dezvoltat de timpuriu şi în mod accentuat formându-se un copil serios, gânditor de o evlavie emoţionantă. Încă de la la prima şcoală la care a învăţat, Pforta, renumită pentru calitatea învăţăturii, Nietzsche s-a distins ca un elev model. Direcţia şcolii căuta ca pe lângă o îngrijită instrucţie, să dea elevilor şi o bună educaţie morală, toată disciplina fiind severă şi îndreptată în scopul de a forma oameni de ordine şi de caracter. În 1864 (20 de ani), părăsi instituţia pentru a trece în Universitate, nu înainte, ca după un vechi obicei al şcolii să îşi scrie biografia ce o încheie în felul următor: „ acum, când este vorba să intru în Universitate, îmi propun ca lege fundamentală pentru viaţa mea ştiinţifică din viitor: să lupt contra ştiinţei superficiale şi să tind a aprofunda fiecare lucru până în ultimele sale cauze ”[1]. Prin educaţia de care a beneficiat la Pforta părea să fie sortit să devină filosof. În afară de filologie clasică a audiat, ca student, cursuri de istoria artei, teologie şi politică. Cursurile de teologie sporeau mai degrabă îndoiala în privinţa creştinismului, Nietzsche îndreptându-se astfel către critica izvoarelor Noului Testament.

Studiile universitare şi le început la Bonn, unde a şi încercat să intre în societăţile studenţilor. Petrecerile nocturne de prin berării, gălăgia şi nimicurile pentru el erau tot atâtea motive de mâhnire, aşa că în cele din urmă fu nevoit să rupă relaţiile cu colegii săi şi să ducă o viaţă cu desăvârşire singuratică.

În Leipzig, unde s-a mutat ca student, s-a regăsit solitar şi cu o mai mare concentrare asupra studiilor şi asupra felului său propriu de viaţă. Mai curând închis în sine şi fără trufie se va califica prin realizări remarcabile ca filolog, sub îndrumarea profesorului său Ritschl. Încă nu îşi terminase bine studiile, când în urma unei propuneri, la numai douăzeci şi cinci de ani primi o catedră de profesor universitar. În anii petrecuţi la Leipzig l-a citit mult pe Schopenhauer fiind influenţat profund de lucrarea acestuia Lumea ca voinţă şi reprezentare, şi a legat o strânsă prietenie cu Richard Wagner şi cu soţia sa, Cosima. Nietzsche a avut întodeauna o sănătate precară, aşa că a renunţat în final la postul său de profesor. În următorii zece ani a scris foarte mult, luptându-se cu multe nefericiri şi cu boala. Aşa cum spune el insusi, tocmai lupta fizică cu viaţa proprie, tocmai boala, a fost cea care a contribuit enorm la formarea temperamentului său.