Filosofie - Mai este posibilă fericirea

Bertrand Russell (1872- 1970) este recunoscut ca fiind unul dintre fondatorii analizei

psihologice, dar a acoperit arii și din alte domenii, precum: logica, psihologia matematicii,

metafizica și etica.

Lucrarea acestuia “În căutarea fericirii” este împărțită în două capitole mari, partea întăi

“Cauzele nefericirii”, respectiv, partea a doua “Cauzele fericirii”. În cadrul ambelor capitole sunt

cuprinse subpuncte care întăresc fiecare cauză în parte, și sunt exemplificate sentimente și

situații care ne conduc către fericire sau, în caz contrar, la nefericire.

Această secvență selectată din lucrarea lui Bertrand Russell, “Mai este posibilă fericirea?”,

prezintă câteva exemple despre felul în care omul percepe fericirea și dacă aceasta mai este

posibililă în vremurile actuale.

Din ideile prezentate în text putem observa că fiecare dintre noi percepe în alt mod

conceptul de fericire, iar autorul caută, în trăirile lui, diverși oameni care i-au schimbat

percepția inițială, aceea care spunea că fericirea nu mai este posibilă.

Totodată, acesta împarte în două tipuri fericirea “simplă și, respectiv, fantezistă; sau

animală și, respectiv, spirituală; sau a inimii și, respectiv, a minții”. Prin acest fragment sunt

reprezentate diferite feluri în care poate fi exprimată fericirea în cuvinte, trăiri. Pe toate acestea

autorul caută să le explice în detaliu în cadrul acestui segment. El descrie aceste două tipuri de

fericire astfel: “una este la îndemăna oricărei ființe umane, iar cealaltă, doar a celor ce știu să

citească și să scrie.”

Pentru a întări cele spuse în citatul de mai sus, Bertrand Russell a exemplificat prezentând

un moment din propria lui viață, în care îl descrie pe un bărbat întâlnit în copilăria sa. Acesta se

încadrează în categoria celor care trăiesc acea fericire a inimii, simplă, bucurând-se de mici

momente ordinare, cum ar fi săpatul pentru fântâni. Fericirea lui, “simplă”, de a putea munci

era mult mai mare decât posibilitea intelectuală, a minții, de a putea vota.

În același segment se încadrează o altă persoană din cei cunoscuți lui, grădinarul său.

Bucuria acestuia provine din reușitele lui de a învinge iepurii care îi invadează grădina.

Totodată, aceștia îi provoacă și nefericire, prin prezenta lor, însă fericirea este mai mare atunci

când îi dovedește.

Bertrand Russell, însă, nu exclude că aceste mici plăceri să poată fi experimentate și de cei

intelectuali, doar că acestea există în cadre diferite de activități, față de cele prezentate

anterior. Pentru a exemplifica acest lucru a expus ideea izbândei. Astfel, în momentele în care

după multe încercări și obstacole reușești să duci la capăt tot ce ți-ai propus, fară a avea mari

așteptări, fericirea rezultată este mai specială, fiind o surpriză. În caz contrar, în care așteptările

ar fi fost la un alt nivel, în care este o siguranță certă, totul ar fi condus către dezamăgiri,

nefericire, prin neîndeplinirea celor propuse. Următorul fragment întărește aceste lucruri

menționate anterior: “Este deci înțelept ca omul să nu fie peste măsură de îngâmfat, dar nici

atât de modest încât să nu cuteze să încerce.”

Din următoarele două citate putem ajunge la concluzia că cei intelectuali sunt atât de

absorbiți de bucuria oferită de știință, de ceea ce studiază în cadrul ei, încât toate cele ce îi

înconjoară se contopesc perfect cu lucrurile simple din viață. Nu același lucru poate afirma și în

cazul artiștilor și a literaților, care sunt predispuși spre nefericire: “ cei mai fericiți în prezent

sunt oamenii de știință. Din rândul celor mai eminenți dintre ei, mulți caracterizează printr-o

afectivitate simplă, iar munca lor le procură o mulțumire atât de profundă încât mâncatul, ba

chiar și căsătoria sunt prilejuri de plăcere” și “Artiștii și literații consideră de rigueur să fie

nefericiți în căsnicie, pe când oamenii de știință foarte adesea rămân în stare și de demodată

fericire conjugală.”

În ceea ce privește modul în care primii menționați în alineatul anterior, percep fericirea,

putem spune că aceștia trăiesc o bucurie maximă, deoarece “oamenii de știință n-au nevoie de

emoții complexe, întrucât acelea mai simple nu întâmpină nici un fel de obstacole.” Aceștia fac

“abstracție de toate sursele lăuntrice perturbatoare și din afară”, dar renunță și la simțul critic,

pentru a se focusa exclusiv asupra evenimentelor care stârnesc satisfacție. Din această cauză,

cealaltă categorie nu se poate bucura de fericire, pentru că totul este gândit excesiv, din punct

de vedere emoțional: “Complexitatea în sfera emoțională este aidoma spumei de la suprafață

unui rău.”