Filosofia Culturii - Teatrul

Arta teatrală ţine de domeniul studiul artelor şi se ocupă de cercetarea diverselor aspecte ale fenomenului teatral, precum sunt: istoria şi teoria teatrului şi a dramaturgiei; arta actorului şi arta regizorală, scenografia, muzica de spectacol, plastica şi mişcarea scenică, critica de teatru, sociologia teatrală.

Arta teatrală studiază diferite genuri de teatru, care sunt: teatru dramatic, teatrul liric, teatru de păpuşi, teatru muzical, teatru de balet, folosindu-se pentru analiza tuturor acestor aspecte de metodele interdisciplinare pe care le şi elaborează şi perfecţionează.

Direcţii de cercetare: istoria teatrului, teoria teatrului, istoria şi teoria dramei, arta actorului, arta regizorală, arta scenografiei, organizarea plastică a spaţiului scenic (pictura, lumina, costume, mizanscene), muzica în spectacol şi coloana sonora, plastica, mişcarea scenică şi coregrafia, critica teatrală (istoria şi teoria), curente estetice în arta teatrală, arhitectura teatrală, managementul teatral, pedagogia teatrală, teatrul şi TV, teatrul şi filmul, teatrul şi publicul, rolul teatrului în societate, organizarea şi regia manifestărilor artistice de masă.

Teatrul, fiind de natură sintetică, include în sine diferite genuri de artă: literatura dramatică, muzică, coregrafie, scenografie şi arhitectură, cinematografie şi televiziune. Specificul artei teatrale rezidă în faptul că unele aspecte ale disciplinelor adiacente aparţin şi teatrului, mijloacele vizuale şi audiovizuale fiind o parte componentă a spectacolului. Astfel soluţionarea obiectivelor trasate în investigaţiile ştiinţifice la specialitatea 17.00-01. necesită utilizarea metodelor specifice disciplinelor adiacente menţionate, precum şi celor complementare care ţin de istorie, filosofie, estetică, filologie, psihologie, sociologie.

Inca din vremuri imemoriale, locuitorii pamantului romanesc de astazi au simtit necesitatea jocului teatral practicand obiceiuri si rituri in ale caror forme de manifestare colectiva deslusim elemente cu un evident caracter spectacular. Aceste manifestari erau menite sa determine, prin procedee de natura magica, fertilitatea pamantului (,, paparudele “, ,, caloianul “, ,, dragaica “ ) , sa contribuie la imbelsugarea traiului zilnic , sa consemneze momente calendaristice sau ciclul evenimential al vietii si al mortii ( ,, brezaia ” , ,, cucii ” , ,,calusarii”, ,, unchiesii ” ) .

Ele se desfasurau , dupa imprejurari , in mijlocul naturii , mai ales primavara si vara , in sate ori in casele oamenilor , totdeauna in prezenta unui ,, public ” interesat sufleteste de productiile respective ( implicand adesea masti ) , si erau practicate potrivit unor ,, scenarii ” constituite prin traditie orala , de catre ,, interpreti ” ( barbati , femei si copii ) anume alesi . Acestor practici li s-au suprapus in antichitate manifestarile cu caracter spectacular ale autohtonilor geto – daci , cele aparute pe tarmul Marii Negre prin intermediul coloniilor grecesti , precum si cele aduse de colonistii romani in Dacia ; in secolele II – VII ele au capatat trasaturile specifice noii spiritualitati romanesti atunci nascute , fiind imbogatite apoi cu adaosuri laice si religioase medievale , pentru a fi sintetizate treptat in asa numitele productii folclorice cu caracter teatral care aveau sa devina in secolele XVIII – XIX elemente formative ale fenomenului teatral national cult .

Cea mai veche incercare dramaturgica originala cunoscuta pana astazi este cuprinsa intr-o scriere anonima ( apartinand poate lui Samuil Vulcan ) , descoperita de Nicolae Densusianu in biblioteca Episcopiei romane din Oradea , datand probabil din anii 1778 – 1780 si intitulata Occisio Gregorii in Moldavia Vodae tragedice expressa (Uciderea lui Grigore Voda in Moldova exprimata in forma de tragedie ) . Manuscrusul este alcatuit din scene disparate , cateva scrise in alte limbi ( o predica in tiganeste , cantece in latina si maghiara ) .

Din primii ani ai secolului al XIX – lea exista in Moldova cele trei scene pentru teatrul de papusi ale lui Costache Conachi , intitulate : Giudecata femeilor , Amoriul ... si Comedie banului , Constantin Canta . Aceasta din urma , scrisa in colaborare cu Niculae Dimachi si Dumitrache Beldiman vadeste certele inclinatii pentru dramaturgie ale autorilor dar si neimplinirea lor .

Intre cele dintai incercari dramatice romanesti enumeram : fragmentul dintr-o piesa in versuri intitulata Serdarul din Orhei descoperita de Vasile Alecsandri , care presupunea ca dateaza din 1811 , continand dupa parerea Bardului de la Mircesti , o incercare de satirizare a parvenitismului , apoi prelucrarea dupa Gessner si Florian Mirtil si Hloe a lui Asachi , dar mai ales pamfletele dramatice ale lui Iordache Golescu , intitulate Starea Tarii Rumanesti acum in zilele Mariei Sale lui Ioan Caragea – Voievod ( 1818 ) si indeosebi Barbul Vacarescu , vanzatorul tarii ( probabil 1828 ) .