Filosofia Bizantină

Filosofia bizantina este activitatea filosofica autonoma a intelectualilor de limba greaca din Imperiul Bzantin, activitate autonoma si distincta de cea a Parintilor Bisericii sau de operele dogmatice (Cf. K. Ierodiakonou). Filosofia bizantina a fost studiata mult mai putin decat alte perioade ale istoriei filozofiei. In legatura cu Bizantul, sunt mult mai comune temele legate de civilizatie, literatura si istorie, in vreme ce filosofia, stiintele, matematica, astronomia, medicina, se studiaza foarte putin.

Intre secolele al IX-lea si al XV-lea, filosofia ca disciplina era stiinta adevarurilor fundamentale privind fiinta umana si lumea. Se facea distinctia intre Filosofia de afara si Filosofia din interior sau Teologia.

Cele msi timpurii manifestari de gandire filosofica autonoma in Bizant apar in secolul IX, odata cu Umanistii crestini cum ar fi Fotie Patriarhul Constantinopolului, Arethas din Patras, episcop al Cezareei si Leon Filozoful (sau Matematicianul). Fotie a elaborat doctrina Trinitatii, in cadrul unei dispute privind purcederea Duhului Sfant, folosindu-se de teoria substantei a lui Aristotel.

Fotie era interesat de aristotelism si respingea platonismul.

Arethas a scris lucrari de logica, ontologie si psihologie, realizand si importante editii din Aristotel si Plaon.

In secolele XI si XII, studiile de filosofie s-au dezvoltat si datorita intemeierii Universitatii din Constantinopol. Dintre profesorii cunoscuti ai acestei Universitati s-au numarat Mihail Psellos, cel mai prolific, apoi Ioan Italos, Teodor din Smirna, Eustratiu din Niceea si Mihail din Efes. Ultimii doi au fost comentatori ai lui Aristotel.

Cucerirea Constantinopolului de catre cruciatii latini, in 1204, a determinat mutarea centrului intelectual al Bizantului. La Niceea au activat in aceasta perioada profesori si scriitori cum ar fi Nichifor Blemmydes si Teodor II Laskaris, care au avut mai multe generatii de discipoli importanti si au produs o cantitate imensa de texte originale.

Urmasii lor au alcatuit grupul de filosofi din perioada Paleologilor (1261-1453): Teodor Metochites, Nichifor Gregoras, Teodor Choumnos, George Pachymeres, Maximus Planoudes, Ghenadie Scholarios si Visarion din Niceea. Aceasta perioada a insemnat o adevarata Renastere in Bizant, raspandindu-se si in alte centre precum Tesalonic sau Mistra.

La Tesalonic s-a petrecut in secolul al XIV-lea dezbaterea in jurul problemei Isihasm isihaste, dintre Grigore Palamas si Varlaam Calabrezul, dezbatere cu un impact major asupra filosofiei bizantine si asupra Ortodoxiei ca sursa de spiritualitate in secolele de dominatie turceasca ce aveau sa urmeze.

La Mistra, in Peloponez, s-a nascut ultimul mare filosof bizantin, Georgios Gemistos Plethon.

Periodizare In opinia K. Ierodiakonou, Filosofia bizantina se intinde de la sfarsitul secolului al noualea (cu Fotie si Arethas) pana la caderea Constantinopolului. Perioada dinainte de secolul al noualea se considera ca este a ...