Ființa și neantul

Nu Fiinta sau neantul, ci Fiinta si neantul; conjunctia si, in locul disjunctiei sau, Sartre nu a dat expresie acelei alternative catastrofale sugerata de sau, ci unei posibile unitati: integrarea fiintei in neant si a neantului in fiinta. Asadar, Sartre, din moment ce crede in ascendentul fiintei asupra universului, sustine ca personalitatea umana este pura potentialitate, capabila sa decida ce exista.

Nu exista nici un fel de constrangeri fatale. Asupra mea nu actioneaza nici o constrangere, absenta libertatii mele nu poate fi imputata nici unei legi sau cauzalitati exterioare, supranaturala, implacabila. Doar eu ma pot ingradi. Sau, poate, ceilalti oameni, semenii mei, daca eu consimt prezentei, existentei lor in lumea mea. Realitatea, lumea imi apartine fiindca numai eu pot decide ce e lumea; ce exista pentru mine e ceea ce vreau, nimic nu se poate impune vointei mele. Asadar, lumea e in mine, iar eu fiintez in ea nu mai mult decat sunt dispus sa accept. Tot ce exista, exista in mine (ceea ce doresc, ceea ce vreau, ceea ce consimt eu sa traiasca). Nu mi se intampla decat prin mine, deci port intreaga responsabilitate. Aceasta era perspectiva pe care Sartre o oferea contemporanilor sai, sfasiati intre realitatea razboiului si nevoia de libertate. Razboiul? Nu exista decat in masura in care consimt sa fac parte din el. Curaj din partea lui sa afirme asta, intr-o epoca in care numai pronuntarea cuvantului libertate capata un caracter subversiv. Istoria, razboiul nu sunt implacabile, sunt rezultatul unei constiinte, fie ea colectiva, deci umana, iar aceasta, actionand impotriva constiintei mele, este singura constrangere. Asadar, istoria nu este o realitate la care constiinta mea nu poate accede, ci este rezultatul felului de a gandi si actiona al unei epoci Determinismului social, Sartre ii opune puterea constiintei individuale. Cum nu exista decat ceea ce vreau, iar ceea ce vreau este parte din mine, daca refuz razboiul, el nu exista! Supunandu-ma oricarei constiinte exterioare, nesustragandu-ma razboiului decis de altii, inseamna ca l-am ales.

A alege simbolizeaza alegerea de sine; ceea ce exista, exista prin mine, este imaginea a ceea ce sunt eu. Dupa Sartre, personalitatea umana este libera sa se aleaga din nou si in orice clipa.

Refuzand implicarea oricarei puteri divine in existenta de sine statatoare a omului, Sartre crede ca ceea ce i se intampla individului este rezultatul deciziei lui de a accepta sau nu forta constiintei sociale sau determinismul istoriei.

Inexorabilul, implacabilul, destinul vechilor greci, ceea ce se intampla deasupra puterilor omenesti nu mai exista, fiindca Sartre asimileaza ideii de libertate omul responsabil, libertatea nelimitata a celui decis sa-si pastreze libertatea cu orice pret.

Constiinta individuala este singura autoritate care guverneaza existenta, autoritate situata tot atat de departe de solidaritatea umana, ca si de consolarea divina. Daca solidaritatea ...