Fericirea

Toti oamenii doresc sa fie fericiti. Oricat am fi de nihilisti sau de sceptici in anumite momente ale vietii, oricit ne-am indoi ca fericirea poate fi atinsa ori ca merita s-o cautam, noi nu incetam sa tindem - nu constient- catre dobandirea ei. Dar chiar daca sunt de accord cu afirmatia ca fericirea este dezirabila, oamenii se diferentiaza de indata ce isi pun problema in ce consta fericirea. Fiecare dintre noi cauta sa evite suferinta; ne este mai usor sa spunem ce il face pe cineva nefericit decat ce l-ar face fericit. Se povesteste in "Biblie" despre nenorocirile care s-au abatut asupra lui Iov: copiii lui au fost ucisi, averea spulberata, boli crude ii macinau trupul. Nu e greu sa afirmim ca Iov era un om nefericit. Dar ce il face pe un om sa fie fericit: o familie armonioasa, dragostea, averea, sanatatea? Chiar daca cineva s-ar bucura de toate acestea la un loc, nu avem nici o garantie ca el este fericit.

Diferitele conceptii despre fericire se disting in primul rand, prin felul in care este inteleasa natura acesteia. Uneori, fericirea este conceputa ca o idee foarte inalta, un ideal indepartat, deasupra puterilor noastre de a o dobandi; adevarata fericire nu ar fi posibila in timpul acestei vieti. Solon, unul din cei 7 intelepti ai antichitatii, considera ca nimeni nu este fericit cat timp traieste, caci ori cand se pot abate asupra lui nenorocirile: trebuie sa asteptam sfirsitul vietii cuiva pentru a putea spune daca a fost fericit. In lipsa adevaratei fericiri, oamenii se pot consola cu urmele ei palide: bucuria, placerea, Gloria, prestigiul, prosperitatea. Cel care are privilegiul sa traiasca astfel de stari s-ar putea sa le confunde cu insasi fericirea. El se va multumi atunci cu surrogate ale fericirii, posibil de atins in ciuda conditiei noastre de muritori. Sau, dimpotriva, el va intelege ca fericirea e un ideal de neatins, ca e condamnat iremediabil la nefericire.