Epistemologie - adevărul

Problematica vastă privind adevărul, ca scop şi valoare centrală a cunoaşterii, nu poate fi redusă la o definiţie gnoseologică sumară, dată dintr-o perspectivă filosofică sau alta, a acestui concept meta¬teoretic. Cercetarea metateoretică a adevărului se realizează prin disci¬pline cu puternice implicaţii filosofice precum: logica, metodologia şi epistemologia.

Ca teorie a structurilor formale ale cunoaşterii, logica oferă ins¬trumente indispensabile pentru a obţine şi a întemeia propoziţii adevă¬rate. Ea va defini complet adevărul logic, ca structură formală, tauto¬logică şi va preciza dimensiunile formale ale adevărului factual (din ştiinţele cu conţinut empiric). Analiza logică a ştiinţelor permite nu numai conturarea mai precisă a conceptului de adevăr, dar şi clarifi¬carea altor probleme, ca de exemplu, cele legate de paradoxurile apă¬rute prin folosirea necritică a acestui concept (în special, paradoxul mincinosului, devenit celebru din antichitate).

Dezvoltarea cunoaşterii în ştiinţă şi în filosofie s-a produs frecvent, prin detectarea de paradoxuri sau antinomii şi crearea, apoi, a unui cadru mai larg, de depăşire a lor, cu apariţia, de regulă, a altor paradoxuri. Astfel, paradoxuri ale infinitului actual, ce apar la Pitagora şi la eleaţi, au stimulat elaborarea logicii aristotelice, iar pentru epoca modernă, dificultăţi din teoria mulţimilor (de diferite puteri sau niveluri) a lui Cantor, au fost sursa pentru remarcabilele contribuţii ale lui B. Russell, K. Goedel şi ale altor mari logicieni din secolul al XX¬lea. Analize epistemologice de adâncime îi sunt prilejuite lui Russell de milenarul paradox al mincinosului. El va traduce propoziţia apore¬tică „Eu mint”, prin „Există o propoziţie pe care o afirm şi care este falsă”. Apare astfel, mai pregnant, că aici nu se enunţă o propoziţie definită, cu conţinut informaţional specificat. Sensul noii propoziţii, ce o traduce pe prima, nu poate fi dat decât prin referire la totalitatea propoziţiilor. Mai mult, sunt angajate neexplicit trei presupuneri:

a) se dispune de totalitatea propoziţiilor;

b) se presupune dată această totalitate;

c) se afirmă că judecata dată în traducerea russelliană este una din aceste propoziţii.

Dar ceea ce se afirmă despre toate propoziţiile nu este o judecată de acelaşi tip cu o propoziţie definită. Aplicând teoria sa a tipurilor ierarhice la paradoxul mincinosului, Russell îl va putea depăşi; aceasta pentru că paradoxul se reduce la: „Eu afirm că aceasta este o propoziţie falsă de primul tip”. Acest ultim enunţ afirmat este de al doilea tip şi presupune totalitatea propoziţiilor de primul tip. Urmează că nu-i adevărat că „mincinosul” afirmă o propoziţie falsă de primul tip. Construcţia se dezambiguizează şi rămâne cel mult un sofism. „Cercetarea metodologică (distinctă de cea logică) abordează ade¬vărul ca valoare ce reglează raportul ipotezelor şi teoriilor cu datele experimentale corespunzătoare. Vor fi adevărate ipotezele şi teoriile selectate prin testări repetate şi severe, în experimentări de verificare şi confirmare (falsificare), de regulă parţiale. Într-un asemenea plan, metodologic, se poate caracteriza adevărul prin următoarele patru relaţii (adesea nediferenţiate suficient): a) corespondenţa cu realul; b) reprezentarea, de regulă simbolică; c) referinţa; d) densitatea informaţională.

Fiecare din cele patru relaţii va avea grade de realizare. Astfel vom putea caracteriza adevărul drept evaluarea gradului de cores¬pondenţă dintre mulţimea constructelor teoretice şi mulţimea obiec¬telor vizate, corespondenţă dotată cu capacitate reprezentativ-simbo¬lică, cu forţă şi precizie referenţială şi cu transport de informaţie.” Abordarea epistemologică pune accentul pe probleme filosofice mai generale cu privire la natura şi funcţiile adevărului în ştiinţă şi în ansamblul cunoaşterii. Iată câteva întrebări epistemologice cu privire la statutul adevărului:

a) ce gen de obiecte (mentale) sunt purtătorii adevărului?

b) ce gen de „obiect” este adevărul însuşi?

c) ce tipuri de adevăr există şi care sunt relaţiile lor reciproce?

d ) ce raport există între adevăr, semnificaţie şi verificare?

e) oare adevărul este singura valoare a cunoaşterii, şi dacă nu, în ce raport se află el cu alte valori?