Dumnezeu

Filosofii din toate timpurile s-au referit la ideea de Dumnezeu, formuland puncte de vedere diferite. Ei au inclus acest concept atat in conceptele ontologice cat si in cele gnoseologice. Pornind de aici, filosofii au deprins urmatoarele sensuri ale conceptului de Dumnezeu: 1. Dumnezeu a fost inteles drept cauza transcendenta a lumii, deci Dumnezeu intervine din afara lumii creand tot ceea ce exista.

2. Dumnezeu a fost considerat ca substanta imanenta a lucrurilor, punct sustinut de Spinosa in lucrarea sa Etica, care afirma ca tot ceea ce exista se afla in Dumnezeu si nimic nu poate sa existe, nici sa fie conceput fara Dumnezeu.

Spinosa identifica Natura cu Dumnezeu: Deus sive Natura si ii gaseste lui Dumnezeu doua atribute perceptibile: intinderea si cugetarea.

3. Dumnezeu a fost conceput drept cauza prima a lucrurilor aflate in univers, concept pe care il regasim la Aristotel, care formuleaza teoria miscatorului nemiscat, demonstrata prin faptul ca lucrurile se misca in virtutea existentei unei cauze primordiale, prim-motorul. Acest prim-motor este nemiscat si are capacitatea de a pune in miscare toate lucrurile din univers. Aristotel identifica pe acest miscator nemiscat cu divinitatea, care este actul pur al creatiei initiale.

Rene Descartes ajunge la concluzia ca Dumnezeu este sursa adevarului, deci cunoscand adevarul il vom cunoaste pe Dumnezeu; acest concept fiind de natura gnoseologica. Vorbim totusi de conceptul de Dumnezeu, dar oare El exista? Unii filosofi au admis ca este posibil sa se aduca probe in sprijinul teoriei ca Dumnezeu exista.

Astfel, Toma din Aquino se refera la un numar de probe prin care se dovedeste existenta lui Dumnezeu.

Prima proba ar consta in aceea ca Dumnezeu este cauza dintai a lucrurilor (cum apare si la Aristotel). Proba a doua se deduce din necesitatea primei. In lume, cauzele eficiente se inlantuie unele cu altele, dar o cauza nu este propria sa cauza si nu putem urca din cauza in cauza la infinit. Deci intr-o serie progresiva de cauze subordonate, prima cauza produce pe cele intermediare si invers. Daca s-ar presupune un numar infinit de cauze eficiente, n-am avea cauze prime si nici un efect ultim, prin urmare trebuie admisa o prima cauza eficienta si pe care o numim Dumnezeu.

Proba a treia se deduce din contingenta (intamplare) si din necesitate. Argumentele s-ar deduce din faptul ca in lume sunt lucruri contingente, dar este imposibil ca lucrurile contingente sa existe din totdeauna, deci daca toate lucrurile sunt contingente a existat un timp in care pe lume nu exista nimic. Daca ar fi fost asa, n-ar exista nimic astazi, iar daca nimic n-ar fi existat intr-un timp dat, nimic n-ar fi putut vreodata sa existe (ceea ce este absurd), deci totul nu poate fi contingent, prin urmare exista o fiinta necesara. O fiinta necesara cauza necesitatii sale in ea insasi sau in altul, dar nu putem admite la nesfarsit o progresie a existentelor transmitandu-si cauza necesitatii lor. ...