Într-un cămin în care tatăl și mama trăiesc într-o atmosferă de neînțelegere , copilul ar putea avea un sentiment de amenințare asupra propriei sale coeziuni și pentru dinamismul lui. De aceea mulți dintre acești copii sunt foarte neliniștiți și își întreabă părinții: „Nu-i așa că o să divorțați?” Ei ar vrea să știe dacă s-a hotărât că părinții vor divorța sau vor continua să trăiască certându-se. Părinții ar trebui să le explice copiilor deosebirea dintre angajamentele reciproce ale soților și angajamentele părinților față de copii. Chiar și în cazul unei neînțelegeri, unei supărări sau unui divorț, nu există ieșire de sub cuvântul dat de a crește copiii.
Divorțul legalizeză starea de neînțelegere și conduce spre o eliberare din atmosfera de dispută, ca și spre un alt statut pentru copii. Pentru aceștia din urmă, divorțul este înainte de orice misterios, dar nu trebuie să rămână astfel; de fapt divorțul este o situație legală care aduce o soluție și pentru copii. Adesea, divorțul este provocat de întâlnirea cu o persoană ce pare un potential partener, dar lucrurile nu stau totdeauna așa. Câteodată, el limpezește o stare de neînțelegere care se adâncește pe măsură ce copii cresc, chiar dacă aceștia încearcă să restabilească atmosfera familială dinainte.
Se observă așadar că în raport cu cei doi părinți, copii se situează simultan într-o trinagulație mamă-tată-copil, care începe încă din clipa conceperii copilului. Pentru copil există o mama a cărei voce este mai puțin distinct percepută din cauza acutelor, și există vocea bărbatului totdeauna mai bine auzită în viața fetală decât a mamei. Așadar, tatăl are mereu o poziție marcată pentru copil.
Tatăl nu capătă importanță în viața copilului băiat decât datorită faptului că mama îi vorbește despre el copilului și datorită modului în care îi vorbește. În schimb fetița are de la sine o reacție directă față de tată, o atracție direct spre el. Tatăl este prototipul elective al bărbatului pentru o fată; și pe fete le interesează toți bărbații, doar dacă nu cumva mama este atât de opusă bărbaților încât nu-i poate sa-i sufere. Atunci fiica simte că pentru ea este un pericol vital dacă se aproprie de bărbați, astfel tatăl este resursa afectivă a mamei care la rândul ei devine resursa afectivă a copilului.
Această deosebire dintre băiat și fată este perfect vizibilă în supturile din primele zile. Când un bărbat intră în încăpere, băiatul nu se întoarce deloc spre el; dimpotrivă se cuibărește, se ascunde și mai tare în sânul matern. În vreme ce fetița lasă gurguiul și se uită cine a intrat, apoi se întoarce la sân; în schimb dacă în cameră intră o femeie ea nu se deranjează și continua să sugă.
Trinagulația mamă-copil-tată
Triangulația se vede bine în joaca celor mici, ea se percepe foarte limede în țelurile și modul de viață ale unui copil începând de la vârsta de 7 ani. Echilibrul lui, dacă e băiat, constă în avea în închipuire un prieten băiat și o fată. Prietenul de același sex servește băiatului drept eu auxiliar; acest prieten are, la rândul lui, un cel mai bun prieten din acel moment, un eu auxiliar și o fată prietenă a lui, despre care discută. La fel se întâmplă și cu fetele. Eul auxiliar îi permite copilului să extindă triangulația mamă-copil-tatăasupra unei castități de prietenie în cincicare făurește structura inconștientă a socialului și a proiecțiilor în social.
Dacă unul dintre părinți este articulat la o altă persoană, decât mama sau tatăl, trebuie ca rolul acestei terțe persoane, pentru ca ea să devină credibilă să fie spus limpede copilului, să i se dea o explicație logică care să țină seama de relațiile afective dintre unul dintre părinți și această persoană.
Dolto Francoise; Angelino Ines - Când părinții se despart. Cum să prevenim suferințele copiilor. București, Ed. Trei, 2007, pp 9-22.
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
