Devianțele Religioase

Termenul „devianta” necesita lamurire inainte de a ne aventura in taramul religios al acestei notiuni. Astfel, acest termen desemeneaza :transgresiune, identificata ca atare si sanctionata, a normelor in vigoare intr-un sistem social dat. Termenul a intrat recent in uz. El apare in sociologia amaricana la sfarsitul anilor 50, substituindu-se altor categorii de actiuni, precum dezorganizare sau patologie sociala. Succesul sau rapid rezulta din faptul ca notiunea la care se refera poate fi extinsa in alt sens decat cel de delincventa sau criminalitate. Sanctiunea sociala nu se rezuma la sanctiunile penale sau legale; poate fi vorba de o simpla reprobare. Notiunea de deviant permite regruparea unor tipuri diferite de comportament, multe dintre ele nefiind considerate in mod obisnuit delicate, fapt observant in tipologiile de deviant produse de R.K. Merton ( 1949 ) sau T. Parsons ( 1951), care fac loc, alaturi de comportamentele “inovatoare”, caracterizate de folosirea mijloacelor ilicite, ritualismului ( hiperconformism pasiv dupa Parson ), marginalizarii ( alienare pasiva ) sau rebeliunii ( alienare active )

Trecand la subiectul principal al acestui referat trebuie sa precizam ca sociologii, ca si istoricii, isi manifesta interesul pentru vrajitorie, erezii si sectarism religios. In continuare voi prezenta o perspectiva sociologica asupra realitatii romanesti care caracterizeaza cele mai primordiale aspecte ale religiei. Aici trebuie putem sa ne punem urmatoarea intrebare : Sa ne ajute Dumnezeu ?

Daca dinaintea credintelor religioase este, intr-un fel, in atenuare catre modernitate si spre noi astazi, ce putem spune daca vedem ca la inceputul secolului al XIX-lea si desigur, mai de demult, viata monahica precum sic ea a preotilor era de fapt lipsita de religiozitate, iar pilda acestora nu putea fi catusi de putin folositoare obstii ? In loc ca veniturile manastirilor sa fie folosite pentru actiuni in sprijinul celor multi, erau folosite de o mana de calugari “ in desfranari si in desfatari petrecand. Cine poate zice ca aceste persoane, multumindu-sa din veniturile manastirilor, iar nu toata patria, nu vor judeca chiar sfintiia-lor ca nu este cu cuviinta, si, de-I vor intreba cinevas, vor raspunde ca au gasit un norod orb si de aceia s-au strans unul peste altul” ( Golescu, 1963:80 ). Sau, facand o paralele intre cea ce vedea in alte parti si la noi, spunea: “intorceti-va ochii si la preotii nosti si lacramati, hotarand ca mai bine este acele venituri manastiresti sa se intrebuinteze chiar spre invatatura preotilor, imbratisand adevarata virtute, facerea de bine, iubirea catre turmele ce li sa incredinteaza, intru adevar patimind…” ( Golescu, 1963: 117)

Comunitatea spiritual legata de credintele si practicile religioase reprezinta o resursa importanta pentru structurarea spiritului comunitar. Este indeobste acceptat ca ruralul traditional romanesc era marcat de religiozitate, practice religioase care adunau satenii etc. La Draghicescu apare ideea ca “Romanii sunt dintre toate natiunile crestine de orice rit, poporul cel mai ateu, cel mai sceptic, cel mai putin credincios” caturizand, arata ca romanul merge foarte rar la biserica. Cam de trei ori in viata: botez, casatorie, moarte, precum si la hram, dar mai mult din prisma schimbarilor economice, a targurilor legate de hram. Clerul are apucaturi rele in general si o imagine pe masura. Sigur ca exista si o parte buna a acestei distante, pe aceste meleaguri neexistand certuri sau persecutii pe motive religioase. Consolidarea religiei crestine pe filiera slava, cu slujba in slavona veche, nu a putut face sa patrunda decat superficial in suflete. “Dumnezeu nu va invata limba stramosilor nostril decat foarte tarziu:, spune Draghicescu(1996:238)

La Cioran apare ideea ortodoxiei drept cauza concurenta a problemelor noastre. Eminescu spunea ca daca am fi fost catolici, am fi fost astazi pe o treapta mai inalta. Dar Cioran spunea ca, poate, teza este corecta, dar el cred ca este de fapt posibil ca atunci noi sa nu mai fi fost deloc. :Defectele de evolutie ale Romaniei nu sunt de natura religioasa. Daca nu ne-am miscat atata timp nu este de vina ortodoxia: suntem noi. Ea n-a facut decat sa ne inchida in noi insine si sa ne vegheze tacerea sau jalea”( Cioran, 1990: 78). “Crestinismul nostrum e colectiv: dar nu stimuleaza si nu determina un sens ascendent al comunitatii” (Cioran, 1990: 80)

Referendu-se la religiozitatea romaneasca, Keyserling (1993: 280) arata: “ nu mi-a produs o impresie adanca. Cei mai inalti prelati mi-au parut acolo niste paradoxuri vii, in masura in care lasa sa li se vada un exterior care, pentru mine, cel obisnuit cu Rusia, apare asociat indisolubil cu gravitatea si cu strictetea, desi in realitate, ei sunt mai degraba niste abati ai secolului al XVIII-lea; despre unii dintre ei erau colportate cele mai galante aventuri, care abia daca le daunau reputatiei”.

Un alt subpunct dezbatut in acest referat este acela al relatiei dintre magie si religie. Atat magia cat si religia se ivesc si functioneaza in situatii de stress emotional; crize ale vietii, lacune in realizarea unor scopuri importante, moartea si initierea in misteriile tribal, iubirea nefericita si ura nesatisfacuta. Atat magia cat si religia ofera cai de scapare din astfel de situatii si astfel de impasuri prin ritual si credinta in domeniul supranaturalului, asa cum nici o metoda empirica nu ofera. Acest domeniu acopera, in religie, credinta in duhuri, spirite, intuitiile primitive ale Providentei, gardienii misteriilor tribal; in magie, forta si virtutea primordial a magiei. Atat magia, cat si religia sunt bazate strict pe traditia mitologica si de asemenea ambele respira atmosfera miraculosului, intr-o constanta revelare a puterii lor de a manui minunile. Ambele sunt inconjurate de tabu-uri si obligativitati care le marcheaza actele fata de cele ale lumii profane.