Despre umilință

Esential in atingerea unei intelegeri cat mai adevarate despre natura umana, ca o conditie primordiala, este depasirea gradului subliminal, in constiinta initiala ca existi si ca exista oameni ca tine, apropiati si de multe ori asemanatori in trasaturi sufletesti si atitudini morale.

Este de la sine inteles ca te vei sonda si cunoaste cand ai dobandit constiinta de sine. Altfel spus, constiinta conditioneaza primar stadiul cognitiv si al dezvoltarii morale . Venind catre natura umana (dinspre tine) vei intelege si vei reusi sa-ti asumi si sa accepti slabiciunile inerente ei .In simtire, in om exista niste determinisme universale.

Prin urmare, un tablou sumar al dezvoltarii morale trece prin constiinta, cunoastere si acceptare.

Umilinta, ca stare emotionala si mentala

Ce gandeste despre sine un umilit?

Putem accepta de la bun inceput un postulat: in om exista un spatiu care, odata ce e violat, produce dezechilibre interioare adanci – sfera amorului propriu. Putem aserta, cu temei, ca suntem vanitosi, intr-o masura mai mare sau mai mica (vanitatea e un atribut specific uman).

De asemenea, exista un grad mai inalt sau mai jos al nevoii si dependentei de credinta in propria utilitate si valoare pentru viata celorlalti. Acesta credinta, cel mai adesea, ne vine de la ceilalti insa sunt si oameni inclinati sa gandeasca anumite prejudecati despre cum sunt vazuti de ceilalti.

Asadar, amorul propriu tine o punte deschisa catre exterior.

Pe acest fond al amorului propriu, umilinta (jignirea profunda care loveste in adancul credintei despre sine) produce un complex de sentimente si ganduri negative .Umilinta tinde sa rupa echilibrul, armonia spirit – corp (gand-amor propriu ).

Starea emotionala ce urmeaza umilintei duce, in plan spiritual, la ganduri negative despre sensul angajarii noastre in comunitatea dinspre care ne vin jignirile. Umilinta ataca sfera intelegerii tacite, instinctuale a compasiunii si adeziunii la propria persoana.

Prin actul batjocurii, care dezechilibreaza acest spatiu sensibil , se pot produce cutremurari abisale in constiinta, atunci cand omul, pe fondul pierderii increderii in sine, isi pune insasi problema sensului vietii.