Cultura Română și Fenomenul Globalizării

Dimensiunea culturală a globalizării are acelaşi ordin de importantă ca şi aspectele politice sau economice ale ei. Argumentele pentru decizia de a acorda importanţă globalizării culturale sunt destul de vizibile, limba, identitatea, stilul de viaţă nu sunt abstracţiuni, ci elemente fundamentale ale existenţei noastre private, dar şi publice.

Unde şi cum trăim, cine, în ce scop şi cu ce mijloace ne influenţează, care sunt vehiculele schimbării în lumea de azi, la ce fel de valori aderam – toate acestea sunt întrebări inevitabile pentru cineva care încearcă să se ghideze în mod conştient şi responsabil în labirintul cotidian. Problema centrală este cea a existenţei unei culturi globale.

Procesul de globatizare este o sursă inevitabilă de problematizare, analiza şi sinteză, fie cu instrumentele sociologiei culturale, fie ale politicii sau ale migraţiei valorilor. La nivelul gânditorilor români, reflexele date de raportarea, în epoci şi cu mijloace diferite, la elementele culturii europene au fost un veritabil suport pentru exersarea fenomenelor de analiză a identităţii culturale, de recuperare a valorilor tradiţionale româneşti într-un plan al modernităţii, dar mai ales de identificare a seriei de valori (literare, istorice, filosofice, religioase, estetice, etc) pe care cultura română le oferă Europei de secole.

Procesul complex al globalizării determină mutaţii profunde pentru destinul unor popoare şi naţiuni cu urmări şi consecinţe destul de triste şi defavorabile pentru ţările mici şi pentru comunităţile minoritare care trăiesc în alte state. În asemenea conjunctură este imperios necesar a se identifica cu mare atenţie pârghiile şi mijloacele de exprimare, de promovare şi de protejare cu curaj, hotărâre şi onestitate a specificului naţional al României.

Oamenii de litere şi artiştii români au fost dintotdeauna cele mai eficiente mijloace de propagare a specificului nostru naţional dincolo de graniţele ţării, fie că vorbim de perioadele ante- şi interbelică, fie că ne raportăm la mult discutata perioadă postbelică, inclusiv la cultura de tip totalitar care a marcat societatea românească şi care a avut variate efecte pseudo-culturale.Se discuta constant despre un verdict cultural care priveste societatea romaneasca : globalizarea ca atitudine de uniformizare si de elaborarea a unei noi grile commune de lectura a culturii.Se spune, insa ca aceasta poveste are radacini mult mai adanci decat cele ce tin de sistemul de relatii socio-politic.

“Deşi e la baza tuturor civilizaţilor, imitaţa nu se dezlănţuie în mod egal. În unele epoci, ea are un caracter febril şi deci revoluţonar, pe cînd în altele are un caracter de reculegere şi de fixare a imitaţilor introduse pe cale revoluţonară." Fragmentul citat aparţne celui de-al treilea volum al “Istoriei civilizaţei române modern”, operă în care E. Lovinescu distingea între un moment al "sincronismului" şi unul al "diferenţerii". Dacă în primul caz se manifestă fenomenul imitaţei, în al doilea intervenea adaptarea elementului împrumutat la specificul local. Globalizarea, în schimb, aduce cu sine o standardizare impresionantă. Cu excepţa factorului lingvistic, nucleu dur al prezervării identităţlor culturale, mai toate celelalte componente ale tradiţilor şi structurilor simbolice cunosc o metamorfozare în direcţa uniformizării. Ironia istoriei face astfel ca procesul globalizării, odată declanşat, să devină nu doar ireversibil, ci şi implacabil.

Se poate interpreta,deasemenea, că globalizarea impune hegemonia culturii. Realitatea demonstrează faptul că există o rezistenţă culturală care persistă şi care devine, ca valoare, din ce în ce mai puternică. Această rezistenţă dă posibilitatea existenţei diversităţii culturale, care poate promova interesele comune ale societăţii. Măsurarea, analiza şi comparaţia valorilor culturale din diferite ţări şi zone geografice ale lumii au scos în evidenţă, în primul rând, că valorile culturale din ţări diferite nu tind spre convergenţă; deşi dezvoltarea economică împinge toate ţările spre o direcţie comună, această direcţie comună asigură întărirea valorilor.