Creație și eshatologie

Introducere

„Lumea, operă a iubirii lui dumnezeu destinată îndumnezeirii”.

În perspectivă ortodoxă, Dumnezeu a creat lumea dintr-un motiv și cu un scop. Acest scop dă sens și valoare lumii. Motivul creației, după Sfinții Părinți este bunătatea lui Dumnezeu, și nu o necesitate internă sau externă a Acestuia. Iar scopul creației este părtășia și a altor ființe de iubirea Lui intratrinitară , preamărirea lui Dumnezeu și fericirea acestor creaturi. În spiritualitatea ortodoxă această realitate a creației a primit numele de îndumnezeire. Așadar creația a fost menită la îndumnezeire prin cununa sa, omul. Sensul aducerii la existență a lumii și omului este îndumnezeirea.

Creat „după chipul” lui Dumnezeu Cel infinit, omul e chemat să-și depășească propriile limite ca și cele mărginite ale creației și să să se facă infinit.În chip este implicată esențial tensiunea omului spre Îndumnezeire. În aceasta constă măreția omului, în tensiunea - poruncă de a se îndumnezei, și nu în frumusețea existenței biologice supreme, de animal rațional. Măreția omului rezidă astfel în destinul lui, cel al îndumnezeirii pe care îl arată chipul lui Dumnezeu care „presupune prezența indestructibilă a harului naturii umane, implicat în însuși actul credinței”. Această menire e exprimată în Scriptură prin atributul Asemănării. Prin asemănare Sfinții Părinți înțeleg unirea maximă cu Dumnezeu, ajungerea la Modelul sau Arhetipul absolut, Hristos Chipul Tatălui, fără confundarea cu Acesta. Sfântul Ioan Damaschinul definește creația omului „după chip” ca însumând mintea și libertatea omului, și „după asemănare”, „ca însumând desăvârșirea în virtute pe cât e cu putință.”

În Sfânta Liturghie, Biserica indică în mod clar, fără echivoc, finalitatea hristologică a existenței umane, arătând că nu lumea, ci „însuși Dumnezeu este moștenirea celor vrednici”.

Dar și ca individ omul este preot al creației. Conștient că în și prin el se reunește și se întoarce creația la Creator, omul se ajută de lume ca drum spre Dumnezeu, ca pregătire pentru înțelegerea lui Dumnezeu. Aceasta este ofranda ca dar ce o primește de la Dumnezeu și pe care ca un slujitor demn și recunoscător o aduce înapoi ca jertfă spre sfințire aceluiași Dumnezeu. Nu lumea îl duce pe om la Dumnezeu, ci omul duce lumea la Dumnezeu, el trebuind să depășească lumea și relativitatea ei. Raportul lumii tainic-nupțial care o unește cu omul ca o feminitate impersonală, formează cu el un singur trup, universul stând înaintea omului ca o primă revelație, de el depinzând descifrarea acestuia în mod creator.

Omul este preotul creației în sensul în care glasurile întregii creații îl laudă pe Dumnezeu instinctiv în timp ce omul aduce slavă Creatorului prin cântare rațională, descoperind rațiunile nevăzute ale lucrurilor. Prin aceasta contribuie la promovarea caracterului de Biserică a creației cosmice și a ființei proprii. Misiunea omului în universul în care ființează și în care sunt ascunse rațiunile divine, este aceea de a acționa condus de rațiune spre vădirea la lumină a acestor rațiuni și a armoniei dintre ele.

Pe de altă parte, remarcăm faptul că legătura organică dintre om și creație nu are numai un caracter constructiv, ci și distructiv. În conformitate cu starea lăuntrică a sufletului se schimbă și starea creației. Omul fiind un centru de radiație pentru întreaga făptură, el sau iradiază puritate în toate lucrurile sau cuprins de păcat otrăvește natura lucrurilor. Natura participă împreună cu acesta la stricăciune și moarte.

Drept urmare, existența spirituală a ființelor personale, precum și faptele acestora, generate de idei și de sentimente, influențează desfășurarea fizică a universului.

Învățătura despre cea de-a doua venire a Domnului nostru Iisus Hristos pe pământ, numită și „Parusia ", cu toate cele ce se vor desfășura atunci, indică cel din urmă act din chemarea mesianică, care va fi sățvârșită de Mântutorul Iisus Hristos. La Parusie, Mântuitorul „ va preda împărăția lui Dumnezeu și Tatălui " (I. Cor. 15, 24) „ ca Dumnezeu să fie totul întru toate " (I. Cor. 15, 28) , cele create de Dumnezeu ajungând astfel la scopul lor final, viața cea veșnică din împărăția cerească.

1. ***, Biblia sau Sfânta Scriptură, tipărită sub îndrumarea și cu purtarea de grijă a Prea Fericitului Părinte DANIEL - Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2008;

2. *** Învățătură a celor 12 Apostoli (Didahia), trad. D. Fecioru, în Scrierile Părinților apostolici, PSB 1, Editura Institutului Biblic, București, 1979.

3. Angelescu, Gheorghe, Timp și dincolo de timp, București, Editura Universității, 1997.

4. Idem, Timp și dincolo de timp, București, Editura Universității, 1997.

5. Arhiepiscop Averchie “Apocalipsa in invatatura sfintilor parinti”, Iasi, 2000.

6. Arseniev, Nicolae, Sensul și ținta istoriei, Studii Teologice, nr.5-6, 1989.

7. Banu, Drd. Emanuel, Importanta Sfintelor Taine in cresterea noastra in Hristos, "Studii Teologice", nr. 7-10/1976.

8. Bartoș, Emilian, Conceptul de îndumnezeire în teologia lui Dumitru Stăniloae, ed. Institutul Biblic “Emanuel”, Oradea, 1999.

9. Behm, Johannes, in "Theological Dictionary of the New Testaments", editat de Gerhard Friedrich, vol. V, Wm. B. Eerdmans, Grand Rapids, 1977.

10. Bria, Pr. Conf. Ion, Introducere in Ecleziologia Ortodoxa, "Studii Teologice", nr. 7-10/1976.

11. Idem, Istoricul Liturghiei bizantine, "Dictionar de Teologie Ortodoxa", EIBMBOR, 1981.

12. Idem, Curs de Teologie Dogmatică și Ecumenică, ed. Universității “Lucian Blaga”, Sibiu, 1997.

13. Idem, Prezenta si Lucrarea Sf. Duh in Biserica, Ortodoxia nr 3/1978.

14. Cabasilas, Nicolae, Explication de la Divine Liturgie, trad. de Severin Salaville, Les Editions du Cerf, Paris, 1967.

15. Chialda, Pr. Dr. onorar Mircea, A doua venire a Mântuitorului Iisus Hristos în" Glasul Bisericii', nr. 6-8, 1983.

16. Ciulei. Pr. Dr. Marin D., Antropologie Patristică, Ed. Sirona, Alexandria, 1999.

17. Clement, Olivier, Întrebări asupra omului, Alba Iulia, 1996.

18. Crainic, Nichifor, Sfințenia împlinirea umanului, ed. Trinitas, 1993.

19. Evdokimov, Paul, Ortodoxia, Editura Insitutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București 1996.

20. Gomboș, Drd. Stelian, Despre dimensiunile spirituale ale eshatologiei, soteriologiei si eticii. Studii Teologice, nr.2, 2010.

21. Henkel, Jurgen, Îndumnezeire și etică a iubirii în opera Părintelui Dumitru Stăniloae, ed. Deisis, Sibiu, 2003.

22. Iustin Martirul, Apologia I, 61, în PSB, vol.2, trad. Pr. Prof. T. Bodogae și colectivul, EIBMBOR, București,1980.

23. Lemeni, Prep. Adrian, Teză de doctorat - Sensul eshatologic al creației, Editura ASAB, București, 2004.

24. Nellas, Panayotis, Omul- animal îndumnezeit, ed. Deisis, Sibiu, 2002.

25. Popescu, Pr. Prof. Dr. Dumitru, Impactul operei părintelui Staniloae asupra teologiei si culturii contemporane, Referat susținut la Simpozionul “Parintele Dumitru Staniloae”, octombrie 2000.

26. Idem, Introducere în dogmatica ortodoxă, Editura Libra, București 1997.

27. Idem, Ortodoxie și contemporaneitate, Ed. Diogene, București, 1996.

28. Radulescu, Pr. Doct. Nicolae, Judecata Universala dupa Noul Testament, "Studii teologice", nr. 1-2/1977.

29. Remete, Pr. Prof. Dr. George, Suferința omului și iubirea lui Dumnezeu - o introducere, ediția a II - a, revizuită și adăugită, Editura “Reîntregirea”, Alba Iulia, 2006.

30. Sf. Andrei al Cezareii, “Talcuirea Apocalipsei”, Oradea, 1991.

31. Sf. Maxim Marturisitorul, Capete gnostice, II, 25, in "Filocalia", trad. cit., vol. 11.

32. Sfântul Atansie cel Mare, Cuvânt împotriva elinilor, PSB, București, 1987.

33. Sfântul Ioan Damaschinul, Dogmatica, Editura Scripta, București 1993.

34. Stăniloae, Pr. Prof. Dumitru, Spiritualitatea Ortodoxă. Ascetica și Mistica, Editura Institului Biblic, București, 1992.

35. Idem, Teologia Dogmatica Ortodoxă, Editura Institului Biblic, București, 1997, vol. III.

36. Idem, Teologia Dogmatică Ortodoxă, Editura Institului Biblic, București, 1997, vol. II.

37. Idem, Sfânta Treime și creația lumii din nimic în timp, Revista Mitropoliei, numărul 2, 1987.

38. Idem, Creatia ca Dar si Tainele Bisericii, "Ortodoxia", nr. 1/1976.

39. Idem, Liturghia comunitatii si jertfa interioara in viziunea filocalica, "Ortodoxia", nr. 1-2/1978.

40. Idem, Natură și har în Teologia Bizantină , Ortodoxia, nr.3, 1974.

41. Idem, Cuvantul IX, Filocalia Românească, vol. 9, ed. Humanitas, București, 2007.

42. Idem, Teologia Dogmatică Ortodoxă, Editura Institului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București 1997.

43. Idem, Teologia Dogmatică Ortodoxă,vol. I, Editura Institului Biblic, București, 1996.

44. Teșu, Pr. Ioan C., Lumea, Rugăciunea și Asceza în teologia Părintelui Stăniloae, ed. Trinitas, Iași, 2003.

45. Idem, Omul Taină Teologică, ed. Christiana, București, 2002.

46. Todoran, Pr. Prof. Dr. Isidor, Arhid. Prof. Dr. Ioan Zagrean, "Teologia Dogmatica", manual pentru seminariile teologice, Bucuresti, 1991.

47. Zizioulas, Ioannis, Ființa eclesială, Ed. Bizantină, București, 1996.