Codul Bunelor Maniere

1. SCURT ISTORIC

Bazele codului bunelor maniere se întrevad în antichitate când s-a inventat un spatiu civic al gestului (agora, forumul, teatrul ), precum şi arta utilizării lui, arta oratoriei. Anticii puneau un accent deosebit pe mişcările corpului, deoarece ei considerau că prin acestea individul işi exprima nobleţea, perfecţiunea spiritului; gesturile trebuiau să urmeze o linie mediană, sa nu fie nici domoale, nici foarte iuţi – de fapt acesta şi explică faimosul proverb roman: “mediocritas optima est”. Evul Mediu a venit cu o altă teorie – gesturile erau expresia unei realităţi ascunse, descriau interiorul persoanei, îi caracterizau sufletul, viciile, slăbiciunile şi virtuţile sale, în timp ce in exteriorul corpului, printr-o atitudine disciplinată a gesturilor omul se poate modela, poate deveni mai bun.

Deja se simte influenţa pe care Divinitatea o avea asupra oamenilor – omul chiar daca este lipsit într-o conjunctură de compania umană, este totuşi supravegheat in permanenta de Dumnezeu, iar gesturile sale nu-i mai vizează doar pe ceilalţi, ci şi un transcendent, care şi el oferă la rândul său oamenilor diferite semne.

Astfel, in acea societate în care se dorea crearea unei ordini bazată pe prezenţa masivă a Divinităţii, alături de gestus, a apărut şi signum datorită nevoii de miracole, de minuni a acelor vremuri.

Fireste functia ordonatoare, morala a gesturilor şi-a mai pierdut din substanţa odată cu trecerea timpului şi multe din gesturile care guvernau societatea în acea perioada au căpătat doar valenţa metaforica.

Astfel, in zilele noastre suma acestor gesturi, însumate în codul bunelor maniere, nu mai reprezintă un instrument de a izbavi sau a condamna un individ, ci se constituie intr-un mijloc de a comunica cu ceilalţi, reprezintă o facilitate de a afişa simpatiile si antipatiile, de a lua contact cu ceilalţi din jurul nostru fără agresivitate, de a trece prin lume fără ai deranja pe ceilalţi.

Faţă de antichitate şi evul mediu, când disciplina, ordinea, ierarhia erau impuse de respectul acordat formei, spiritului, raţiunii, se întrevede deja o schimbare in sensul că accentul se muta pe materie, corp, pasiune.

Astfel, Descartes în studiile sale despre pasiunile sufletului, trage concluzia că nu sufletul le întreţine, ci pasiunile sunt ceea ce sufletul suferă şi suportă, iar Pascal intr-o maniera asemanatoare susţine că pasiunile iubirii sunt sentimente şi gânduri care aparţin propriu-zis spiritului deşi sunt ocazionate de corp. Fără îndoială, în societatea contemporană nu pot exista sentimente ţi relaţii bazate pe dragostea autentică pe care ne-o dorim fiecare dintre noi dacă cei implicaţi in actul emoţional nu ţin cont de ceea ce noi numim codul bunelor maniere. Respectarea acestuia se constituie intr-o premisă fundamentală pentru întreţinerea unei relaţii sentimentale.

Omul nu trăieşte singur, izolat, el a devenit om atunci când, pentru a exista, a fost nevoit să intre în relaţii cu alţii. El comunică cu semenii săi, îşi confrunta cu ei ideile, se dezvoltă împreună cu altii, într-un cuvânt: trăieşte într-o colectivitate socială căreia nu-i este indiferent modul de comportare al fiecărui individ în parte.

Deci, singura lui posibilitate de convieţuire în societate este condiţionată de respectarea normelor şi principiilor etice şi morale care guvernează respectiva societate. A respecta aceste norme înseamnă, practic, a răspunde aşteptărilor si cerinţelor colectivităţii în care trăieşte. Însa, şi acestea trebuie dezvoltate şi îmbogăţite prin educaţie, învatatura, permanentă instruire.

Astazi, reţeta succesului poate fi dată de integrarea cât mai rapidă în „lumea reala”, lume în care se dă din ce în ce mai mult importanţă aparenţelor. Dar chiar şi în această lume, bunele maniere reprezintă o adevărata carte de vizită.

Codul bunelor maniere reprezintă, de fapt, „arta de a trăi frumos” în toate împrejurarile vieţii.

Orice om ar trebui să lase în urma lui ceva deosebit pentru a nu fi uitat. Dar dacă nu ne stă în putinţă, să lăsam măcar amintirea frumoasă a celui care a fost un „Domn” sau a celei care a fost o „adevărată Doamnă”!

În toate timpurile a existat tendinţa oamenilor de a se opune legilor impuse de politeţe, deoarece la prima vedere par restrictive şi inutile. Ele sunt parcă inventate să îngrădească libertatea individului. Dar după o scurtă experienţa de viaţă fiecare om este nevoit să accepte că bunele maniere nu sunt deloc inutile ci ele contribuie la formarea noastră ca "oameni", la bucuria de a trăi printre semeni civilizaţi.

Bunele maniere n-au fost adaugate în mod arbitrar unor structuri sociale. Ele au rădăcini într-un sentiment profund, în acea armonie dintre comportare si etică, dintre frumuseţea caracterului uman şi moralitatea sa. Confucius, faimosul inţelept chinez (551-479 a.Chr), spunea că virtutea nu reprezintă nimic dacă nu se naşte din curtoazie, adică din inimă. Omul va avea un comportament natural si agreabil, adică o purtare civilizată numai respectând nişte reguli care s-au impus şi s-au codificat de-a lungul timpului. Pornind de la principiul că fiecare dintre noi este unic şi de neânlocuit, putem afirma că orice om are dreptul de a fi respectat. Dar de acelaşi respect trebuie să se bucure şi cei din jur.