Câteva aspecte referitoafe la opera lui Nichifor Crainic

Introducere

Nichifor Crainic s-a născut pe 22 decembrie 1889, anul morții Luceafărului poeziei românești - Mihai Eminescu, în Bulbucata, județul Vlașca (unitate administrativă din perioada regatului României având ca vecinătăți Teleormanul, Argeșul, Dâmbovița și Bulgaria) sau Giurgiul de astăzi cu aproximație, într-o familie de oameni simpli .

A venit pe lume, după cum personal mărturisește, dintr-un ”neam care citea doar în stele și scria cu plugul” , pentru a urca pe culmile istoriei, având rădăcinile a 2000 de ani de creștinism, de unde își trage seva, în Bulbucata, satul de pe lângă Neajlov, punct al transhumanței și care ar fi desemnat ”Moara cu bulboacă” .

Primul dascăl i-a fost tatăl prin grijă căruia a descoperit încetul cu încetul împărăția frumuseții, universul vieții patriarhale, tradiționalismul autohton și național și fericirea din sânul familiei. Școala din sat era una impunătoare, ctitorie a boierului din sat al cărui nume nu îl citează în Memorii, despre care însă are numai cuvinte de laudă și îl consideră un avangardist al curentului latinist, un om de cultură, care însă arendase pământul lui Pascale Jager, spaima satului timp de 20 de ani și stigmatizat drept ”țigan unguresc, venit de peste munte,...cu o cucoană tot așa de neagră ca și el, aproape tot așa de groasă și de mustăcioasă, n-a rămas nimic în minte decât amintire jecmănelii cu orice preț” , într-un sat unde pâinea era o raritate, hrana de zi cu zi fiindu-i mămăliga.

Concepția lui Nichifor Craionic despre fenomenul religios este prezentată îndeosebi în volumul de eseuri Nostalgia Paradisului, tratat de estetică şi filozofie a culturii în viziune ortodoxă în care autorul îşi propune să pună în discuţie problema raportului dintre religie şi cultură. Autorul volumului aşează în centrul doctrinei sale creştine pe Iisus Hristos, modelul teandriei desăvârşite în care se contopesc natura dumnezeiască şi cea omenească. Modul teandric, sau „modul divino-menesc” este o nouă modalitate prin care lumea căzută în păcat poate fi ridicată .

„Nostalgia paradisului” reprezintă „dorul de patria cerească a spiritului nemuritor”, dor născut din conştientizarea imperfecţiunilor vieţii noastre şi din conştiinţa religioasă superioară, ce ne trimite la o realitate transcendentă perfectă. Acest dor ne sporeşte nefericirea cauzată de condiţia terestră mizeră .

Publicată în 1940 la aceeaşi Editură Cugetarea, unde anterior lui Nichifor Crainic îi apăruseră eseurile din Puncte cardinale în haos, 1936, şi Ortodoxie şi etnocraţie, 1937, Nostalgia paradisului a fost „în prima ei destinaţie un curs de Apologetică pentru studenţii Facultăţii de Teologie din Bucureşti". Nichifor detaliază împrejurările scrierii şi predării acestui curs în intervalul de la 16 ianuarie la 20 mai 1939: „Prin legea de raţionalizare a învăţământului superior, fostul patriarh Miron Cristea, atunci prim-ministru, a suprimat catedra de teologie ascetică şi mistică, iar titularul, care crease această disciplină de însemnătate esenţială pentru ortodoxie, a fost obligat să se improvizeze imediat în apologet [...] Recunoaştem totuşi că, pentru complexul problemelor atinse, ne-ar fi trebuit un răgaz mai îndelungat şi mai liniştit decât cele patru luni de presiune. Nu l-am avut şi nu-l avem" .