Prin generozitatea sa semantica, "locul" a iesit oarecum din sfera de intelegere a spatiului, uzandu-se in limbajul comun si in discipline care nu trateaza explicit despre spatiu.
Trasand aceeasi idee, Heidegger afirma ca numai lucrul, care este el insusi loc, poate acorda, ingadui, un loc. Locuri nu exista inaintea lucrului si, implicit, nu exista spatiu inaintea locului - lucrul este unul construit prin excelenta. Inevitabila in acest context este intrebarea ce se refera la raportul dintre loc si spatiu si, respectiv, dintre om si spatiu.
Asadar, mai pot fixa ganduri obiectele arhitecturale de azi?
Raspunsul este unul complex, deoarece este necesar a se tine cont, in orice proiect de arhitectura, de individualitatea locului, de acel "genius loci" prezent in fiecare coltisor al spatiului in care locuim sau cu care suntem familiarizati.
Totodata, ocurenta omului in spatiu, respectiv loc, este data de actul locuirii, sub aspectul identificarii raportului potrivit cu lucrurile si locurile, prin instituirea unei centralitati care este locuinta, casa.
Este important de remarcat aspectul construirii si locuirii spatiului, operatii ce implica individul in intregul sau ansamblu relational, mental si sensorial, aspect ce concura, la randul lui, la efortul cotidian ce vizeaza o inradacinare a omului in lume, o stabilire a unui raport de stransa solidaritate cu ceilalti, de reducere a strainului si de aducere a acestuia dinspre periferie spre centru, in zona de siguranta si control.
Esentiala in intelegerea asertiunilor ce tin de spatialitate este acceptarea diversitatii, a transformarilor inerente obiectelor arhitecturale, in opozitie cu traditionalele inchistari ideatice. Este vorba de a aduce filosofia in prim-planul actiunii, de a propune realitatea ca si materie prima a proiectelor filosofice.
Astfel, "inventarea spatiului" ar trebui sa aiba ca rezultat un "obiect" atat bine organizat, studiat si concret, cat si unul deosebit de original, capabil sa ramana in amintirea colectiva a unei comunitati, cat de mica n-ar fi aceasta.
Prin definitie, spatiul este "forma obiectiva si universala a materiei, inseparabila de materie, care are aspectul unui intreg neintrerupt cu trei dimensiuni si exprima ordinea coexistentei obiectelor lumii reale, pozitia, distanta, marimea, forma, intinderea." Asadar, daca avem putina imaginatie, putem observa ca acest cuvant poate fi folosit in mai multe domenii: matematica, astronomie, fizica, filosofie, arhitectura si altele.
- S. Vianu, Axiologie si Filosofia Culturii, curs an V, 2007-2008
- E. Cassirer, Filosofia luminilor, Ed. Paralela 45, Pitesti Bucuresti, 2003
- J.-L. Harouel, Istoria urbanismului, Ed. Meridiane, Bucuresti, 2001
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.